Teorema lui "24"

… sau matematică (simplă) aplicată la fotbal.

Știm cu toții că un postulat este o afirmație pe care n-o contești, o iei ca atare și mergi mai departe, încerci s-o folosești în alte demonstrații. De exemplu, afirmația lui Gary Lineker care, după un meci al Angliei pierdut în fața eternilor rivali saxoni (una din semifinalele de la Coppa del Mondo '90), afirma că “fotbalul e un joc simplu, în care 22 de bărbaţi aleargă timp de 90 de minute după o minge, iar la sfârşit câştigă mereu nemții”. :) Asta e deja celebră și are oareșce valoare de adevăr arătată de-a lungul timpului pe stadioane, așa că nu mai trebuie comentată. 

Teorema însă, trebuie demonstrată, nu are același statut ca axioma. Prin urmare, la teorema lui "24", care mi-a venit în minte după meciul Germaniei cu Algeria din optimi, avem următoarele ipoteze:
- Brazilia a câștigat Cupa Mondială în 1970 (Mexic), a recucerit-o 24 de ani mai târziu, în 1994 (SUA);
- Italia a câștigat-o în 1982 (Mundialul spaniol), a făcut-o din nou în 2006, în Germania, după fix 24 de ani; 
- Germania a câștigat ultima Cupă Mondială în 1990, în Italia, și au trecut, din nou, 24 de ani de atunci.
Concluzia: Germania este noua campioană mondială după finala din seara asta, de pe Maracana. :)))
Cum se demonstrează această teoremă? Simplu, cu ajutorul celor 11 jucători ai naționalei Germaniei, începând cu ora 22,00, împotriva Argentinei. :)

Dan
13.07.2014 

Schimb de generații

Vineri, săptămâna trecută. Sfârșit de gimnaziu, evenimentul trebuie marcat. Și nu oricum, ci printr-un banchet aniversar organizat la o sală de festivități a unui hotel cu ștaif din București. Unul la care a tras și Putin, când a vizitat Bucureștiul.

Eu vara nu dorm!...

Iunie 2013. Stam cu ochii pe calendar, încercând să hipnotizez timpul să alerge mai repede, nu mai aveam răbdare. Cum ar fi dacă, după duminică ar veni iar sâmbăta?... Îți imaginezi? Înseamnă că-ntr-o săptămână am începe să ne facem bagajele!...

Dialogul de sâmbătă

Sâmbătă, devreme. Singur în casă, cu băieții. Privesc în jur, prin aburii cafelei de dimineață – e neverosimil de liniște, chiar suspect, aș zice. Încerc să înfirip un dialog timid cu stăpânul absolut al telecomenzii, piticu'. :)

- Mircea, dă-mi, te rog, telecomanda, să mă uit puțin la știri.

Liniștea se sparge în mii de cioburi:

- NUUUUU!!!.....

Renunț. Mi-era bine acum un minut, ce-mi veni? Pot să-mi beau cafeaua la fel de bine și cu Doctorița Plușica. :)

După alte 10 minute, după ce termin cafeaua, apare și seniorul, abia trezit din somn. Se întinde larg și remarc din nou, ușor uimit, că m-a depășit în înățime. Când oare?..

Se așează frânt de efort :) pe-un scaun înalt, tip bar. Piciul vrea și el sus, pe scaunul vecin. Mihai face onorurile. Mă uit cu drag la ei, ușor melancolic. Încep să înțeleg când mi-au apărut atâtea fire de păr alb în barbă. O, tempora!..

Mă cuprinde un val de duioșie, când îi văd acolo agățați în vârful scaunelor, zâmbind pișicher unul către altul, apoi amândoi spre mine.

- Mihai, te iubesc!..

- Serios?!.. Șmecher tipul, nevoie mare. Se repliază rapid. Bine, și eu te iubesc!

- Mircea, te iubesc!..

- Și eu te iubesc, tati!... Da' tot nu-ți dau telecomanda!... :)))

Demonstrația de forță

Limba rusă nu a fost printre materiile mele preferate în școala generală. Mai târziu, în perioada liceului, aveam să-i invidiez pe colegii mei care au avut norocul să studieze engleza. Erau mai cool, versurile lui Freddy Mercury sau ale lui Michael Jackson nu le puneau atâtea probleme de înțelegere pe câte îmi suscitau mie. De aceea, când am depus dosarul de înscriere la facultate, am avut inspirația să declar engleza a doua limbă studiată (după franceză), scăpând definitiv de chinurile provocate de limba lui Pușkin. O fi fost bine sau nu, e greu de spus, cert e că acum mă descurc fără translator în Londra. :) Ok, engleza e veriga de legătură universală când interacționăm pentru prima dată cu reprezentanții unei noi culturi, indiferent de meridianul sau paralela pe care ne aflăm în călătoriile noastre, nu contează scopul – turism sau afaceri. Însă, privind momentul prezent, precum și contextul geopolitic în care ne aflăm, aș zice că și limba rusă rămâne o opțiune serioasă. :)

Eroii

Am admirat întotdeauna meseria de pilot. Pe când eram copil, livezile de meri dimprejurul nostru erau tratate din aer, folosind serviciile Aviației Utilitare. Mici avioane sau elicoptere zumzăind pe deasupra pomilor, erau o prezență constantă. O mai fi existând oare această instituție acum, Aviația Utilitară?... Habar n-am, probabil a fost "privatizată" și-asta, în favoarea vreunui potențat al zilei (al zilei când era la putere, desigur).

Chamonix, la plimbare prin oraș

continuare de-aici 
După ce vizita pe spectaculoasele creste ale Alpilor a luat sfârșit, ne-am întors la ale noastre. Ședința de lucru din acea zi avea să se desfășoare la o sală de conferințe a hotelului Mercure, la fel și dejunul, ceea ce mi-a convenit de minune. După ce am savurat, din nou, excelentele produse ale gastronomiei franceze și, bien sûr, un pahar de vin alb, la final ne-am strâns mâinile și ne-am luat la revedere, mulțumind gazdelor noastre pentru impecabila organizare și ospitalitatea lor desăvârșită. Urma să ne reîntâlnim peste 3 luni, în aceeași formulă, aproximativ. Unde? Veți afla curând. :)

2014

Acum, când peste puţin timp 2013 va fi istorie, gândul meu se îndreaptă cu speranţă către anul ce va' să vină. Şi pentru că totul e bine când se termină cu bine :)), deie Domnul ca 2014 să fie măcar la fel de bun ca 2013. Poate chiar un pic mai bun, dacă se poate. Dacă nu, nu-i bai, mai rău să nu fie. :)) 
Ce-mi doresc pentru mine, sper să se întâmple şi prietenilor mei en passant pe-aici. Aşa că, tuturor - multă sănătate, un An Nou cu fericire şi plin de bucurii. Fie ca 2014 să fie anul în care visele noastre vor deveni realitate.

La Mulţi Ani!

Dan
31.12.2013

Aiguille du Midi - fotoalbum

Chamonix – Aiguille du Midi

La 19,30 ne-am întâlnit cu toții în holul hotelului, urmând să plecăm împreună spre restaurantul unde gazda noastră rezervase cina festivă. Cum spuneam, grace à Swiss și destoinicilor săi angajați, a trebuit să mă mulțumesc, la ceas de seară, cu povestirile partenerilor mei cu privire la activitățile desfășurate peste zi.

Atteignant France – Chamonix-Mont-Blanc

Următoarea întâlnire după Barcelona avea să fie găzduită de partenerii francezi. Așteptam cu interes locul propus, oare unde să fie acesta?... Chamonix-Mont-Blanc, Haute Savoie. Când? Aprilie 2013, cam la început de sfârșit de sezon hibernal.

Barcelona, fotoalbum

Vizitându-l pe Gaudi

Început de an timpuriu, ca niciodată. Deși ar mai fi destule zile de concediu rămase din anul ce tocmai a fost dus, jobul nu-mi dă pace.. trebuie să fiu prezent din a treia zi a anului. Gata cu relaxarea!.. Ufff, nici nu s-au stins bine ecourile operetei "Liliacul" din noaptea de Revelion petrecută la Opera Română... sau ale focurilor de artificii din Piața Constituției... sau ale concertului "Voltaj" de după numărătoarea ultimelor secunde ale lui 2012... sau... of, Doamne!

Dor de fotbal / Finala Cupei - De ziua Fiului

Pe vremuri, pot spune că eram un microbist înrăit. Era o pasiune necondiționată pentru fotbal, pentru tot ce ține de fenomen. E drept, fotbalul de-atunci parcă se juca mai frumos. Nu știu câți bani se câștigau, probabil că nu atât de mulți ca acum, dar cred cu tărie că fotbaliștii pe care i-am văzut jucând înainte de '89 erau mult mai profesioniști decât cei din prezent, chiar dacă erau considerați amatori. Și rău nu le-a fost nici atunci, dacă îi mai ascultăm povestind pe cei care au jucat la nivel înalt în Europa în anii '80.

Dor de Munte / Piatra Mare - De ziua Tatălui

"Și aș da totul, totul, și locul meu din rai,

Ca viața mea întreagă să fie o zi de mai!"

Balcic, vis împlinit

Am început să visăm la Balcic demult, de pe la sfârșitul ultimului deceniu al secolului trecut (câtă vechime răsună în sintagma asta!), nu mai știu cu exactitate momentul. Cred că, totuși, puțin mai înainte ca internetul să devină o prezență obișnuită în viața noastră, aș zice că nu mulți conaționali auziseră de pitorescul orășel de coastă al Bulgariei pe-atunci.

Cazul social

Martie nu este numai luna mărțișorului... sau prima lună a primăverii... sau a apariției ghioceilor, a dezmorțirii naturii, a reluării ciclului vieții după lunga hibernare... (de fapt, dacă îmi amintesc cum râcâiam parbrizul mașinii la începutul săptămânii, aș zice că este, mai degrabă, o lună de iarnă). Nu. Pentru mine este, din păcate, și luna în care dau piept cu DITL-ul de sector. De ce mă doboară fericirea așa subit? Motivele sunt simple, nici nu trebuie să mă gândesc prea mult.

E primăvară iar!...

Ehei, ne-am cam săturat de iarnă anul ăsta... chiar și noi, cei iubitori ai anotimpului alb. Iarna a venit devreme, ca niciodată, cu primă zăpadă căzută chiar imediat după ce-am rupt fila cu noiembrie 2012 din calendar. Bine, la câteva zile după, nu chiar pe întâi. :) Așa că am avut parte de frig și toate cele "asortate" din belșug, deși poate nu ne-o doream. De aceea, așteptam și eu, ca mai toată lumea, să se gate-odat' și să mai iasă și Sorinel la treabă. :)
Week-end-ul trecut a fost extrem de mohorât, cu ploi, vânt și frig la pachet. La fel a fost și în prima parte a săptămânii, trei zile negre și urâte, încât nu speram ca minunea să se mai producă. Însă azi, fix de 1 Martie, cerul s-a schimbat spectaculos. S-a scuturat de nori și ne-a zâmbit de la prima oră a dimineții. Iar Soarele a ținut să ne arate că luptă cu putere pentru drepturile lui de a străluci primăvara. Drept pentru care îi mulțumim frumos. :) 
Ce tonic este orașul într-o astfel de zi! La o ieșire scurtă prin oraș am remarcat puzderia de lume mișunând pe străzi. Clar, diferență cer-pământ față de week-end, când orașul părea abandonat!... Gata, iarnă, pân-aici ți-a fost! :)))

Așadar, vă doresc tuturor o primăvară frumoasă, plină de bucurii și de tot binele din lume. Aș zice că primăvara e anotimpul renașterii, nu numai al naturii, ci și al spiritului, un pic amorțit acum, la final de iarnă. Prin urmare, zâmbiți, fiți fericiți/fericite și bucurați-vă de-o zi minunată, c-un soare de poveste!

Nu în ultimul rând, tuturor prezențelor feminine en passant prin acest colțișor de web - LA MULȚI ANI!

Dan 
01.03.2013

O minune

A apărut brusc în viața noastră acum 3 ani. 3 ani și-un pic. Puiul de om. Aproape uitasem ce înseamnă să fii părinte de copil mic. Eu, că mama nu uită niciodată :). Când l-am adus acasă, îmi tremura piciorul pe ambreiaj de emoție, am mers cu maxim 30, cu avaria pusă, mi-era teamă să nu-l zdruncin prea tare, atât de firav părea. În primele luni, îl țineam în brațe ca pe-un bibelou de preț, toată lumea se amuza de teama mea.

Din nou la schi

Iarna lui 2012/2013 a adus zăpada mult mai repede decât cea din sezonul anterior, încă din 10 decembrie. Nu așa de multă în București ca anul trecut (har Domnului!), dar destulă pe la munte, pentru iubitorii sporturilor de iarnă. Printre care, cu modestie, ne numărăm și noi, partea amatoare de zăpadă a familiei. :) Am povestit anul trecut motivele pentru care prefer Păltiniș-ul stațiunilor mult mai "celebre" de pe Valea Prahovei; și cum nimic nu s-a schimbat între timp, direcția urmată a fost aceeași și în luna lui gerar a lui 2013. Numai că am preferat camparea direct în Păltiniș, la Vila Romană (în detrimentul Rășinari-ului), pentru a fi mai aproape de locul faptelor eroice de schi și săniuș :), respectiv domeniul superb de la Arena Platoș.

Târgu-Mureș, escală pentru o zi

Am ajuns aici pentru că Sighișoara era sub "ocupație", turiști din toate colțurile țării (și nu numai) invadând Cetatea pe perioada Festivalului Medieval. Distanța relativ mică, 55 km, a fost principalul motiv al alegerii făcute. Și, nu în ultimul rând, faptul că Târgu-Mureș e un oraș deosebit de interesant, oraș pe care l-am descoperit de mult, în urmă cu 15-16 ani, când pașii mi-au călcat pentru prima oară aici.

Sighișoara, parfum d'amour médiévale

Eram student în vremea când a debutat Festivalul Medieval de la Sighișoara. Îmi amintesc că, la data deschiderii oficiale a primei reprezentații, mi s-a părut o idee grozavă celebrarea unor tradiții de mult uitate, a unui mod de viață de mult apus. În timp, ideea a prins și la case mai mari, sunt și alții (mai înțelepți ca noi) care încearcă să recompună trecutul din mozaicul atât de divers (mici piese dintr-un puzzle aleator) care a răzbătut până la noi. Poate și noi am împrumutat idei de la ei. Sau poate noi am fost primii în acest colț de Europă, cine știe? Oricum ar fi, trecutul este parte a prezentului și ar trebui să-l prețuim cu toții. O mână de oameni inimoși din Sighișoara (și nu numai) tocmai asta încearcă să ne demonstreze pe parcursul unei săptămâni de vară, în fiecare an: că suntem urmașii celor ce-au fost. Iar spectacolele și concertele de muzică medievală puse în scenă ori luptele de cavaleri organizate în cetate ne ajută să privim pe viu acum ceea ce în trecut am putut vedea doar cu ochii minții. 

2013

Știu că pentru mulți 2012 nu a fost un an prea reușit. Pentru mine însă, lucrurile au stat puțin altfel. Chiar dacă am să fac notă discordantă cu majoritatea, am să-mi iau inima în dinți aici și-acum, în ultima zi a anului, ca să vă mărturisesc că pentru mine 2012 a fost un an bun, pe alocuri chiar grozav. Am văzut America, am revăzut Londra, am prins pe viu festivalul medieval din Sighișoara, am ajuns la Balcic, un vis mai vechi al familiei mele. I-am avut pe cei dragi mereu aproape și asta contează cel mai mult.
Au fost și bune, au fost și mai puțin bune, dar important este că le-am trecut pe toate, fără hopuri majore. Prin urmare, dacă mi-aș dori ca 2013 să fie mai bun decât 2012, ar însemna să fiu puțin ipocrit :)) și nu e cazul. Îmi doresc doar ca anul ce vine să fie la fel de bun ca cel care se gată azi. Atât, nimic mai mult. Să fie posibil oare?! Sper că da, din tot sufletul. :))
Pentru toți prietenii mei din spațiul virtual (și nu numai) - tuturor, vă doresc multă sănătate și-un An Nou plin de bucurii. Asortate și c-un strop de fericire, că nu strică nimănui. :))

LA MULȚI ANI!

Dan
31.12.2012

Boema

O seară de Noiembrie, în ajun de ziua națională. La Operă avem întâlnire cu muzica de calitate. De fapt, pentru noi e o reîntânire pe care o așteptăm cu nerăbdare. Așa cum aștepți un bun prieten pe care nu l-ai văzut de ceva vreme.

Ziua Națională

Mi-aduc aminte de dezbaterile febrile pentru desemnarea noii zile naționale a României de după '89, după ce s-a căzut de acord că 23 August nu-i tocmai una dintre cele mai relevante zile pentru națiunea noastră, tocmai ieșită din ghearele socialismului. Trebuia schimbată, fără îndoială, aici a fost consens. Mai greu a fost să găsim o alta, că spiritul democrației abia înmugurite a dus imediat la discuții aprinse, de o nebănuită și nemaiîntâlnită intensitate până atunci.

Tânăr vreau mereu să fiu

Chiar dacă nu am avut niciodată look de rocker pur-sânge (plete până la brâu sau vreo chitară atârnată pe spate), simpatiile mele muzicale s-au îndreptat întotdeauna spre promoterii acestui gen.

Monterey, Abrego

După plimbarea la malul Oceanului, care m-a făcut să mă simt la capătul Lumii (chiar eram!) m-am întors repejor către Magic Carpet. A urmat transferul cu un taxi către Hotel Abrego, locul ce a devenit "acasă" pe parcursul celor 4 zile pe care aveam să le petrec în Monterey. Aici am avut, de fapt, rezervarea făcută de partenerii mei de lucru, încă de la începutul discuțiilor; când am cerut referințe despre posibilitățile de cazare existente în oraș, Abrego a fost opțiunea cea mai la îndemână indicată de ei. De ce n-am stat din prima zi aici? Pentru că există anumite practici, bine încetățenite în US, prin care hotelurile încearcă să te ciupească (m-ai corect spus, jupoaie) de niște bani în plus în momentul în care cererea este mult mai mare decât în mod obișnuit. Datorită unor motive ambigui (perioadă de vacanțe?!..) ori din rațiuni al căror sens îmi scapă, în acel week-end, managementul a hotărât să majoreze taxa pentru prima mea noapte, rezervată și confirmată anterior, de la 109 usd la 319 usd!...  

Seaside (East Monterey)

Hotelul Magic Carpet Lodge este situat în Seaside, un orășel ce face parte din Monterey County. Seaside a apărut mai târziu pe hartă, la est de Monterey, de unde și denumirea alternativă sub care a fost cunoscut la începuturi. Dacă nu te uiți pe hartă, nu prea știi când treci dintr-o localitate în alta, nu există demarcație vizibilă între orașe. Ele sunt înșirate ca mărgelele de-a lungul autostrăzii ce urmărește linia de coastă a Californiei de la nord la sud (State Route 1), cunoscută aici, în zona Golfului Monterey, și sub numele de Cabrillio Highway.

Drumul spre US

După obținerea vizei, am intrat în linie dreaptă cu pregătirile de plecare. Dreaptă, dar cam scurtă, având în vedere că mai aveam doar două zile până la momentul respectiv. Pe undeva, grijile mele dinaintea interviului erau legate și de faptul că aveam biletul de avion pregătit, dar nu și viza. Din discuțiile înfiripate la coadă cu alți aplicanți, aflasem că eram printre puținii, dacă nu singurul, care a pus, cumva, căruța înaintea cailor. Niciunul dintre ei nu avea biletul de avion achiziționat, acționând precaut - întâi "green light" pentru intrare în US, abia apoi planuri de călătorie. No, în final, a ieșit bine și pentru mine, n-am a mă plânge.

If you’re going to San Francisco...

... vei avea nevoie de viză, cu siguranță. Chiar dacă acum avem pedigree-ul necesar - suntem membri NATO din 2004 încoace, dezvoltăm parteneriate strategice, trasăm axe mai ceva ca proiectanții de la Boeing, pe rute care mai de care mai fanteziste (București-Londra-Washington?!... dacă privim pe hartă doar în treacăt vom vedea imediat cât de fracturată e axa asta...) - acest lucru nu e suficient pentru a accede mult jinduitul tărâm american fără ausweiss-ul eliberat de Ambasada SUA la București. Care va să zică, monșer, treaba aia zisă de Samson lui Samurache, cu egalitatea care-i doar pentru câini, nu și pentru căței (în celebra fabulă a lui Alexandrescu) este cât se poate de actuală și în zilele noastre. Cu aplicabilitate în atât de multe și varii domenii, că ne-apucă și râsul. Sau plânsul, după caz.