Cândva, să tot fie 3-4 ani de-atunci, după un schimb de mesaje (pe mail, evident, doar nu credeţi că mai scrie cineva scrisori în ziua de azi!) cu fratele meu, în care îi arătam ce inteligent şi frumos este subsemnatul sau, mai pe şleau, ce deştept e ăla micu'! (recte, moi), el încheia scurt, c-o replică haioasă, care m-a binedispus teribil, la vremea respectivă: "Fă-ţi blog!" Aşa că, mi-a rămas de-atunci înfiptă într-un colţişor de minte ideea asta năstruşnică: ce-ar fi, totuşi, să-mi fac şi eu un blog? Cum s-ar spune, uşor de zis, dar nici chiar atât de greu de făcut. :)
Mmda.. da´ ce să spun eu pe-acolo, despre ce să vorbesc? Păi, cam despre tot ce-mi trece mie prin minte, că doar e-al meu, nu? Spaţiul meu intim şi privat, unde vor putea citi cei din lumea asta mare (mulţi-puţini, câţi-or fi) unde-mi umblă mie gândul. Şi totuşi, un sentiment nedefinit de teamă mă încerca de fiecare dată când îmi propuneam să trec la treabă. Dacă nu voi reuşi să fac faţă unei astfel de provocări? Din lipsă de timp, din lipsă de inspiraţie.. sau mai ştiu eu din ce motive? Aşa că, dacă apărea altceva mai important sau mai urgent de făcut, renunţam întotdeauna cu inima uşoară. Eram acoperit, aveam un alibi perfect în faţa propriei conştiinţe. Hmm, sună cam psihologic şi-un pic filozofic, nu asta-mi era intenţia. Sau poate era, fără să-mi dau seama?!.. (ştiţi cum lucră subconştientul - paralel cu mine, de parcă n-ar fi al meu :)). Oare o fi voie să filozofez şi eu un picuţ, pe ici-pe colo, “prin punctele esenţiale”, nu se supără nimeni? Şi răspunsul îmi vine iute, tot via subconştient: “nu, pentru că aici tu eşti şeful, e blogul tău, nu?” Doar vă spuneam asta mai devreme, n-aţi uitat, sper. Oricum, vă mai reamintesc eu din când în când, să vă ţin în priză. :)
De curând însă, mi-am luat (şi eu) inima în dinţi şi m-am lansat pe orbită, în spaţiul virtual... în “globosferă”, cum mai zice câte-un cetăţean cu buletin de Pipera. Ce m-a făcut să trec la fapte? Un telefon primit în urmă cu câteva zile, de la un bun prieten (ne-am cunoscut pe-un forum şi zic eu că împărtăşim aceleaşi opinii în multe privinţe; sper însă că ne vom întâlni şi face-à-face, cum spune francezul, într-o bună zi). Tocmai ce fusese ziua lui de naştere (îl felicitasem şi eu în prealabil, în scris), iar pentru a marca evenimentul într-un mod inedit, a pus povestea “pe hârtie” (a se citi pe-un blog), aşa că, dacă mi-a dat la telefon www-ul cu pricina, m-am distrat şi eu alături de el şi-ai lui, chiar dacă mai la distanţă. Îţi mulţumesc, Ştefan, pentru “brânciul” pe care mi l-ai dat în devenirea mea de blogger.:)
A, să nu uit.. despre ce vreau să vorbim aici? Despre tot, în general, sau despre nimic, în special. Depinde cum priveşti lucrurile. Despre toate cele câte sunt în viaţa noastră de zi cu zi, despre ce ne place, despre ce ne deranjează, despre cine suntem şi cine voim să devenim, despre bune, despre rele.. bref, despre lumea largă. Despre tot ce poate cuprinde gândul omului, în orice direcţie, fără limite sau bariere. Despre toate acele lucruri mărunte sau mai puţin mărunte care ne fac să simţim că suntem vii în fiece moment al fiecărei zi, indiferent de natura lor. Şi dacă putem să ne bucurăm (sau să ne întristăm) împreună de aceste lucruri, fie şi numai prin intermediul unor scurte mesaje pe care ni le adresăm în fugă pe-aici, înseamnă că-mi voi fi împlinit scopul.
23.01.2011
Dan
