Translate

miercuri, 5 septembrie 2012

Lungul drum către Zakynthos (II)

Odată ce ne-am decis asupra locului unde vom trage, restul a "curs" de la sine. Distanța București - Korithi? Dezarmantă... 1350 km, 19-20 ore de condus. Cam mult pentru o singură zi, având în vedere că sunt pilot unic (cât pe ce să zic El Unico, dar, hei... să fim modești! :))). Nu are rost să forțăm, nu pleacă Zakynthos-ul nicăieri până sosim noi, așa-i? Unde ar fi jumătatea rutei? Salonic!... Pourquoi pas? Un oraș fain, cu o istorie bogată, ce se întinde pe două mii de ani și mai bine.
Și nu-i bai dacă vom avea timp să-i "împingem" și-o vizită, ba chiar dimpotrivă, m-aș bucura. N-am avut, dar asta ne ambiționează să revenim. Mai ales că sunt sub 700 de km, pornind din București. Din nou apelez la un prieten de nădejde în materie de turism (booking.com, desigur) și problema are rezolvare rapidă - Hotel Byzantio. Un hotel fain, la margine de oraș, foarte aproape de autostradă (însă nu foarte ușor de găsit, noroc de amabilitatea unui localnic care ne-a condus până la indicatorul de ieșire din Periferiakos - centura Salonicului), parcare la liber (o problemă serioasă mai spre centrul orașului), condiții faine în cameră, inclusiv mult-râvnitul aer condiționat, amabilitate deosebită din partea gazdelor; ce mai, ne-am simțit bineveniți - dacă nici grecii nu știu să te facă să te simți așa, atunci nu știu cine-ar mai putea-o face! - așa că la întoarcere n-am mai pierdut timpul pe net, am sunat direct, la numărul de telefon de pe factură (apropo, aici chiar se dă, aviz "comentatorilor" autohtoni care-i critică pe motiv de evaziune, fără a se uita în ograda proprie) și am scăpat de-o grijă.
Drumul a decurs fără probleme, cu plecare nu foarte matinală din București (06,30), ieșirea pe la Giurgiu - lejeră, spre deosebire de întoarcere, când erau niște cozi groaznice de tiruri. La bulgari, se mergea bine, pentru că șoseaua are 2 benzi către vamă și n-am pierdut timpul aiurea; la noi însă, coada se întindea până spre Oinacu, fiind imposibil de depășit pentru mașinile mici, care ar fi putut trece destul de rapid vama dacă ar fi ajuns la pod. Asta pentru că pe-ai noștri i-au găsit reparațiile la pod acum, și nu anul trecut când vecinii și-au reparat partea lor de pod, propunându-ne lucrul simultan. Dar noi am ținut coada pe sus și-am refuzat (prostește), cum la fel am procedat și la reducerea taxei (de-aia plătim 6 euro dinspre România și doar 2 în sens invers, același pod). Cu mașina la bulgari mă simt ca acasă. Ba chiar sunt un pic mai atent și disciplinat în trafic, vajnica poliție bulgară m-a "ușurat" anul trecut la un radar de 20 de evro de numa'- numa'!... Dar, ca să fiu corect până la capăt, dacă nu le dai motiv, nu ai probleme. Iar driverii bulgari pactizează cu partenerii lor de trafic împotriva dușmanului comun - poliția - avertizând prin flash-uri utile asupra oricărui echipaj dotat cu mult hulitul radar.
Înainte de Sofia, parcurgem 80 de km de autostradă prin zonă de munte, cu tuneluri lungi de peste 1 km, săpate separat pentru fiecare sens de mers. Admirăm tenacitatea bulgarilor de a construi. Ei au început podul peste Dunăre la Vidin, noi la Calafat mai așteptăm. Ce anume? Nici noi nu știm... aaa, dar dacă ei termină mai repede, n-ar putea să treacă cu bacul și să facă treaba și la noi? :) Nu știu cum o fi la ei politica, dar se mai face și ceva treabă, se lucrează, se observă schimbări. Anul trecut bulgarii au plecat cu autostradă nouă spre Grecia, am parcurs 40 de km pe A6 (!), spre Kulata. GPS-ul n-o știe încă, dacă are vreo variantă mai veche de soft. Anul ăsta se mai laudă cu 80 de km finalizați din A1 Trakia. La ei, când am trecut pe lângă sectoarele de autostradă în lucru, era un furnicar de oameni care mișunau la treabă - echipe de constructori, camioane grele, utilaje care se mișcau în toate direcțiile, devieri de drum, unde era necesar... la greci, utilajele sunt trase pe dreapta, piese de muzeu. Am fost la Sofia prin 1994, o incursiune de-o zi, și nu aveau țipenie de autostradă. O întrebare simplă mă bântuie stăruitor - când oare se va începe mândra noastră autostradă spre Brașov? Nu știu, și chiar mi-e teamă că, dacă încerc schimbarea verbului din întrebare - "a finaliza" în loc de "a începe" - proiecția în timp a visului meu de a merge fără hopuri până la Brașov mă va arunca în viitorul din Star Trek... ia să-mi văd eu liniștit de drum, că mă apropii de Sofia!...
Traversez orașul dinspre Nord-Est către Sud, mă descurc onorabil fără GPS (deși cred că asta va fi următoarea investiție, în oraș îi recunosc utilitatea), 25-30 de minute. Revăd centrul, Universitatea sofiotă, bulevardele largi cu aceleași trolee cam vechi... nu-mi vine să cred că au trecut aproape 20 de ani, așa de proaspete sunt amintirile de la precedenta vizită. La un moment dat, deși păstrasem direcția către Kulata, întreb îngrijorat un șofer bulgar, dacă sunt pe ruta corectă (la nici 10m mai încolo era un alt indicator); omul demolează mitul cu bulgarii care nu știu deloc engleză (numai noi, românii, știm... și, desigur, suntem cei mai frumoși și deștepți de pe mapamond... din univers, să nu ne ferim de cuvinte :)), îmi explică pe larg cum și pe unde s-o apuc, dar se cam pierde singur în explicații, așa că se hotărăște să mă conducă binevoitor până la autostradă. Îi mulțumesc frumos, accelerez pe A6, autostrada care va lega Sofia de Atena, și continui voinicește spre vamă. Pe drum ne prinde și-un pic de ploaie, cred că ultima înainte de canicula ce avea să urmeze din iulie încoace. Și pe ei i-au năucit temperaturile din vară, ca și pe noi. La vama bulgaro-greacă, progres semnificativ. Un singur control, comun. Anul trecut, fiecare își făcea treaba separat, acum probabil că UE le-a dat un imbold să se împrietenească, în slujba cetățeanului. Aha, se poate.
Ploaie și-n Grecia, înainte de Salonic. Dar e binevenită după o zi cu soare sălbatic, mirosul pădurilor de conifere întrezărite de-a stânga și de-a dreapta șoselei pătrunde ușor în interiorul mașinii. E noapte, de-acum. Coborâm vertiginos din munți și, dup-un ultim viraj al autostrăzii, zărim Salonic-ul. Feerie de lumini întinse pe malul apei, o imagine ce ne umple sufletul de liniște. Am ajuns, gata, simt deja aroma vacanței plutind în aer (deși nu suntem decât la jumătatea drumului). Șoseaua se lățește pe trei benzi pe sens, iar traficul care devine nebun pe măsură ce ne apropiem de metropolă mă trezește din reverie. Merg pe prima bandă, încet, cu doar 80-90 km/h (încă e ud pe jos, deși ploaia s-a oprit), dar grecii nu-mi dau liniștea necesară orientării în teren. Aleargă tare, se depășesc între ei ca la raliu, nu reduc viteza nici la intrarea în oraș. Greșesc drumul (am nimerit direct A1, către Atena - dacă asta-mi era direcția, precis nu-mi ieșea așa bine din prima), întorc la primul "komvoz" spre oraș și o iau spre centru; opresc într-o benzinărie să întreb și din nou norocul îmi scoate în cale un grec amabil care ne rezolvă dilema rutei spre hotel. Debarcăm, e răcoare și bine după ploaie, ultima de care se vor bucura grecii înainte de temperaturile alea îngrozitoare de vară, după cum ne spun gazdele noastre.
A doua zi, după un mic dejun copios la Byzantio, ne pornim cu voie bună către Zakynthos. Ieșim repejor din centura Salonicului, fără probleme de data asta, și-i dăm bătaie pe Egnatia Odos. Nu mă pot lăuda c-aș fi văzut prea multe drumuri rapide de-a lungul carierei mele de driver european, dar Egnatia este, cu siguranță, ceea ce se poate numi un monument de artă inginerească. Traseul său străbate Grecia de la Est la Vest, de la ieșirea din țară către Turcia până la Igoumenitsa, oraș-port la Marea Ionică, urmărind să lege Konstantinoupolis (pe hărțile grecești nu veți găsi scris niciodată "Istanbul") de Vestul Europei. Datorită condițiilor deosebite prezentate de traseul sinuos prin Munții Pindului, cât și ca urmare a reproiectării unor segmente de drum pe alte rute față de cele inițiale (pentru salvgardarea habitatului urșilor bruni din acești munți), autostrada a fost finalizată abia în anul 2009. Dar ce finalizare impresionantă!... Parcă cineva a tras din joacă o dungă cu pixul pe hartă, a scrijelit un traseu cu o mână tremurândă peste munți și văi, apoi s-a dus cu harta la proiectant și, precum un țânc de 3 ani care trece pe lângă raioanele cu ciocolată din supermagazin, i-a spus suav statului grec: "vreau autostradă!!..." :))) Și pe-acolo i s-a făcut voia (citește autostrada). Zărim, la un moment dat, un semn care ne avertizează că vor urma 22,5 km de tunele... Să fie oare adevărat? Este. Curioși, am vrut să vedem cât are cel mai lung - 4,6 km! Toate beneficiază de iluminat impecabil, iar ventilatoarele din tavan seamănă cu motoarele de la un Boeing 777, fără exagerare. Peisajele se succed amețitor, munții sunt învinși de tenacitatea oamenilor care au construit în condiții greu de imaginat. Tunel, viaduct, din nou tunel... șoseaua șerpuiește către vest, fără a se intimida câtuși de puțin în fața naturii potrivnice.
După ce am ieșit de pe Egnatia la Ioannina, ținem drept către Peloponez, media orară scăzând simțitor. Prindem oare ferry de la 5 pm? Greu de spus. Întâlnim marea la sud de Arta, când drumul devine tangent golfului Amvrakikos, cel mai mare golf închis al Greciei. Soarele puternic tinde să mă doboare, noroc că natura ne-a dăruit cafeaua și noi am învățat s-o prețuim :). Șoseaua alunecă ușor spre malul mării, pe care o salutăm din nou când golful Patra se deschide măreț în fața noastră. Serpentinele coboară rapid către Antirrio și ajungem la pod. Abia așteptam să-l traversez, îl aveam în minte ca pe-un obiectiv turistic din categoria celor care nu trebuie ratate. În schimbul unei taxe consistente (13,7 euro), visul a devenit realitate. Construcția podului Rio-Antirrio a fost încadrată de cei de la Discovery la "Megaconstrucții". Are circa 3 km lungime, 2 benzi de circulație plus una de urgență pe fiecare sens, km de cabluri de susținere... arhitectură deosebită, provocare extremă pentru constructori. A fost inaugurat în 2004, cu puțin timp înainte de începerea JO de la Atena, semn că grecii au știut să profite de ocazie ca să pună la punct câteva proiecte de infrastructură unice.
Gata, suntem în Peloponez! Încă 100 de km spre sud-vest și-am ajuns în port la Kyllini. Din păcate, e puțin peste ora 6 pm, iar ferry nu ne-a așteptat. Luăm bilete pentru cel de la 9 pm, dar nu pentru că vrem să vedem dacă are în dotare proiectoare puternice pe timp de noapte, ci pentru că altul nu mai pleacă până la acea oră. Sunt doar 4 curse pe zi acum, de la 01 iulie vor fi însă 5, pe vârf de sezon. Buuun... ce facem până la îmbarcare? Ia să vedem, știu aheii ăștia să gătească? Din port, omul care-mi vinde biletele la ferry mă îndrumă către o tavernă ai cărei proprietari sunt pescari. Ok, oamenii se pricep, nu fac de râs renumele bucătăriei elene :).
Băiatul care ne servește este român, dialogul se înfiripă ușor-ușor... Chiar dacă-și mai caută cuvintele, când încearcă să pună în română felurile de mâncare specifice. Îl întreb, într-o doară, dacă a mai văzut Sibiul de când a plecat.
- Nu.
- De ce, nu ți-e dor de casă?
- Nu, acolo n-am pe nimeni.
- Ei, chiar pe nimeni?! Părinți, frați, surori?
- Nu, sunt de la casa de copii...
Glasul i se stinge, pesemne că-l apasă tare singurătatea pe care soarta i-a hărăzit-o în mod crud. Se însuflețește din nou când începe să-mi spună povestea lui, cum a ajuns în sătucul ăsta uitat de Dumnezeu. La 18 ani i s-a pus geanta la ușă, statul român ținându-i pumnii strânși pentru succes pe mai departe, nicidecum să încerce să-l integreze, să-l ajute cumva. A plecat din Sibiu de 5 ani, în căutarea unui rost în lume. În primii trei ani a fost matrod pe vasul de pescuit al fratelui patroanei, a tras din greu, nimeni nu l-a menajat, apoi a devenit omul bun la toate la taverna la care am ajuns noi. Destin nefericit al unui copil sărman, dar care are marele merit de a nu se fi lăsat pradă deznădejdii, luptând pentru a-și construi un viitor undeva aiurea, la sute de km de casă. Ne luăm rămas bun de la Alexandru după două ore care au trecut pe nesimțite la taverna lui - norocul nostru că nu prea a avut clienți în acea după-amiază. Criza fără de sfârșit nu i-a ocolit nici pe ei. Îi urăm să reușească, indiferent de ce va face mai departe. O merită cu prisosință.
Ne îndreptăm către terminal, că, uite, ferry trage la mal acuș. Maiestuos, pare mult mai mare ca cel din Thassos, la o primă vedere. Mda, chiar este, are punți separate pentru turisme și autocare sau mașini mari. Urcăm la puntea 6, unde e barul. Avem de mers cale lungă până în Zakynthos Town, o oră și jumătate. Scaune comode, aer condiționat, afară se întunecă rapid... n-ar fi o idee rea dacă-aș închide și eu ochii puțin, pot să încerc?... 
- Tataaaaaa!!!.... răsună o voce scumpă, alergând printre mesele pline de călători. Incredibil câtă energie poate avea un copil de nici trei ani!...

Dan
05.09.2012

4 comentarii:

  1. Te salut cu mare respect, Danuţ !
    Minunate sunt descrierile tale . Cred că ai putea să le aduni într-un volum şi să le faci mult mai cunoscute şi de un real folos pentru cei ce vor să călătorească pe urmele paşilor tăi şi ai familiei tale . Dacă aş fi un editor , n-aş avea nici o ezitare . Ţinuta ta este permanent una de o eleganţă inegalabilă . Tu şi Bubu faceţi aici o muncă demnă de admirat . Te urmez cu plăcere în călătoriile tale !

    RăspundețiȘtergere
  2. Te salut și eu, Radu! Sper că ești bine, că cele rele te-au mai lăsat.
    Mulțumesc pentru cuvintele tale generoase, mă flatează, recunosc. Ce să zic, mă străduiesc și eu să povestesc câteva impresii despre vacanța (scurtă, după vrerea mea :)) petrecută în Grecia, sunt atâtea locuri faine pe-acolo, multe nedescoperite încă.
    Să știi, m-aș muta pe-o insulă fără să stau pe gânduri, dacă ar fi posibil. Sunt sigur că într-o altă viață am fost pescar!...:)))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. salut DAN te rog spune-mi muntii dintre salonic si zacithos sunt mai inalti decit branul nostru? ca am luat bilete si eu am probleme cu inima la altitudini mari,daca ar fi cam ca branul ar fii ok raspunde-mi te rog pe maill daniel.mihneavip@yahoo.com

      Ștergere
    2. Salut,
      Dacă te gândești că Branul are o altitudine medie de peste 760m, aș zice că Egnatia Odos trece prin niște munți ceva mai înalți. Dacă ai venit spre Bran dinspre pasul Giuvala (1240m), eu zic că vei rezista și prin munții Pindului, nu cred că traversezi altitudini cu mult mai mari. Oricum, din punct de vedere al peisajului, dar și al lucrărilor de artă inginerești (tunele, viaducte), autostrada A2 în varianta greacă, face toți banii.

      Ștergere