2015

Tuturor prietenilor care-și mai aruncă, din când în când, un ochi pe-aici - le doresc multă sănătate, baftă cât cuprinde și-un An Nou fabulos, de povestit nepoților.
Fie ca 2015 să fie anul nostru!..

La Mulți Ani!

Dan

31.12.2014

ATGR, jurnal foto II

ATGR, jurnal foto I

ATGR, part II

Ca niciodată, anul ăsta am avut parte de ninsoare încă din octombrie, din ultimul week-end. A venit pe neașteptate, și nu puțină. Nu a durat, normal. Doar nu era să umblăm la bocanci și cojoace așa devreme. S-a topit repede, iar toamna și-a reintrat în drepturi, frunzele nici nu căzuseră toate din copaci...
De sâmbătă, norii au început să se scuture cu simț de răspundere, doar tocmai ce-a trecut Crăciunul. Unul neverosimil de cald, cu 20 de grade plus în ziua de Ajun. A nins frumos, 2-3 zile la rând. Zăpada e albă, pufoasă, pe alocuri neatinsă... nu a căpătat încă nuanțele acelea cenușii-murdare, cum se întâmplă în prag de desprimăvărare. A picat bine ninsoarea, trebuie să mai fac și ceva mișcare antrenantă, nu numai cea dintre bucătărie și fotoliul din fața ecranului televizorului. Încerc să mai ard din caloriile date de "porcăriile" pe care n-am fost capabil să le ocolesc la masa de Crăciun (să fiu sincer, nici nu m-am omorât încercând, vorba lui Bănică – "doar odată-i Crăciunul!") – mai lopătând prin jurul mașinii, mai făcându-i toaleta de don'șoară, periindu-i cu sârg toate geamurile și caroseria de cei 20-25 cm de zăpadă așezată cuminte, chiar și pe oglinzi. Mai ieșind cu sania, în ultimă instanță, care lunecă atât de ușor, după ce înghețul începe să muște puțin din tihna zilei de ieri. Repede, tati, vreau cât se poate de repede! Hai, mai repede!, se aude mogâldeața temeinic înfofolită din spatele meu...
Și uite-așa m-apucă dorul de mers iar pe cărări de munte, cum o făceam la începutul anului. An ce va să se gate peste-o zi, numai. Doamne, când a trecut și ăsta? Ei, las' că 2015 va trece mai încetișor, mai pe-ndelete, așa mi-a promis. J 

Despre prostie

Dimineață, în drum spre serviciu. Ca de obicei, baleiez radioul între cele 2 posturi pe care încă le mai ascult – Rock FM și Europa FM. O știre haioasă se insinuează ușor în habitaclu, înseninându-mi slalomul matinal prin agitatul trafic bucureștean: cică un cetățean din Iași a înregistrat la OSIM marca viitorului partid pe care și-ar dori să-l întemeieze – Partidul Proștilor.

Seara de teatru

Din când în când, simțim nevoia de evadare din cotidian. Nu neapărat din cauza stresului sau a încărcării atmosferei cu ioni negativi în exces. :) Nu, pur și simplu din dorința de a comuta direcția minții către altceva. Mintea trebuie antrenată, trebuie ținută trează, similar modului în care mișcarea (nu neapărat alergarea) ajută la menținerea tonusului muscular. Din păcate, mânați de grija traiului de zi cu zi, uităm de acest exercițiu, considerând că, nu-i așa, în timpul liber e mai firesc să ne relaxăm, fără a depune vreun alt efort, de orice natură. Ușor-ușor, relaxarea asta după care tânjim irațional câteodată, a ajuns să fie pe undeva, idealizată, omul supraevaluându-i beneficiile. În final, relaxarea devine sinonimă cu leneveala, dacă nu chiar cu lâncezeala. Iar televiziunea, o soluție mult prea la îndemână, ne acaparează puținul timp liber în care se presupune că ar trebui să antrenăm cele 90% procente inactive ale minții, devenind "roboțeii" de care unii sau alții profită o dată la 4 ani. Sau la 5, după caz.

ATGR

Mi-a plăcut să călătoresc de când mă știu. Cu școala (ONT-ul era soluția cea mai frecvent aleasă), cu familia (un Moskvich al unui unchi tare drag sau Taunus-ul nașului meu îmi stăruie și azi în amintiri) sau singur (către satul de munte al bunicii, cu nume atât de frumos – Cosmina), mă bucuram întotdeauna să văd și alte locuri. Dar atunci, în copilărie, traseele erau scurte, parcurse, în marea majoritate a cazurilor, cu trenul sau cu autobuzele acelea de navetiști de care lumea nu prea-și mai aduce aminte azi, IRTA. Aglomerația dată de subțirimea parcului auto, cu 2-3 curse pe zi într-o direcție, sau de mulțimea de oameni care se întorceau acasă de la uzină cu trenul, făcându-l să se urnească cu greu la plecarea din gară, alunga plăcerea drumului în sine. Dar vârsta fragedă a călătorului și convingerea că așa ne-a fost dat și toate astea n-au cum să se schimbe vreodată, aduceau din nou, zâmbetul uitat la burduful dintre vagoane...

Textieri and lyrics

Din când în când, serviciul îmi solicită lungi deplasări prin țărișoara noastră dragă. Partea bună e că acestea îmi alungă, întrucâtva, monotonia muncii de birou. Partea proastă e că, neducând niciodată lipsă de așa ceva de-a lungul timpului (ba chiar dimpotrivă), nu prea mă mai entuziasmează deloc aspectul. Șofatul îndelung, oboseala acumulată (multă), schimbarea patului pentru o noapte-două (care-mi alungă liniștea unui somn odihnitor), cafeaua ratată dimineața uneori (fără o cafea bună, pornirea mi-e cam dificilă, indiferent de meridianul pe care orbitez), parteneri pe care nu ți-i alegi etc. toate acestea mă fac să nu duc deloc dorul deplasărilor. Sau poate... explicația e mult mai simplă și încerc să o evit: îmbătrânesc și perspectiva se mai schimbă. :)

Teorema lui "24"

… sau matematică (simplă) aplicată la fotbal.

Știm cu toții că un postulat este o afirmație pe care n-o contești, o iei ca atare și mergi mai departe, încerci s-o folosești în alte demonstrații. De exemplu, afirmația lui Gary Lineker care, după un meci al Angliei pierdut în fața eternilor rivali saxoni (una din semifinalele de la Coppa del Mondo '90), afirma că “fotbalul e un joc simplu, în care 22 de bărbaţi aleargă timp de 90 de minute după o minge, iar la sfârşit câştigă mereu nemții”. :) Asta e deja celebră și are oareșce valoare de adevăr arătată de-a lungul timpului pe stadioane, așa că nu mai trebuie comentată. 

Teorema însă, trebuie demonstrată, nu are același statut ca axioma. Prin urmare, la teorema lui "24", care mi-a venit în minte după meciul Germaniei cu Algeria din optimi, avem următoarele ipoteze:
- Brazilia a câștigat Cupa Mondială în 1970 (Mexic), a recucerit-o 24 de ani mai târziu, în 1994 (SUA);
- Italia a câștigat-o în 1982 (Mundialul spaniol), a făcut-o din nou în 2006, în Germania, după fix 24 de ani; 
- Germania a câștigat ultima Cupă Mondială în 1990, în Italia, și au trecut, din nou, 24 de ani de atunci.
Concluzia: Germania este noua campioană mondială după finala din seara asta, de pe Maracana. :)))
Cum se demonstrează această teoremă? Simplu, cu ajutorul celor 11 jucători ai naționalei Germaniei, începând cu ora 22,00, împotriva Argentinei. :)

Dan
13.07.2014 

Schimb de generații

Vineri, săptămâna trecută. Sfârșit de gimnaziu, evenimentul trebuie marcat. Și nu oricum, ci printr-un banchet aniversar organizat la o sală de festivități a unui hotel cu ștaif din București. Unul la care a tras și Putin, când a vizitat Bucureștiul.

Eu vara nu dorm!...

Iunie 2013. Stam cu ochii pe calendar, încercând să hipnotizez timpul să alerge mai repede, nu mai aveam răbdare. Cum ar fi dacă, după duminică ar veni iar sâmbăta?... Îți imaginezi? Înseamnă că-ntr-o săptămână am începe să ne facem bagajele!...

Dialogul de sâmbătă

Sâmbătă, devreme. Singur în casă, cu băieții. Privesc în jur, prin aburii cafelei de dimineață – e neverosimil de liniște, chiar suspect, aș zice. Încerc să înfirip un dialog timid cu stăpânul absolut al telecomenzii, piticu'. :)

- Mircea, dă-mi, te rog, telecomanda, să mă uit puțin la știri.

Liniștea se sparge în mii de cioburi:

- NUUUUU!!!.....

Renunț. Mi-era bine acum un minut, ce-mi veni? Pot să-mi beau cafeaua la fel de bine și cu Doctorița Plușica. :)

După alte 10 minute, după ce termin cafeaua, apare și seniorul, abia trezit din somn. Se întinde larg și remarc din nou, ușor uimit, că m-a depășit în înățime. Când oare?..

Se așează frânt de efort :) pe-un scaun înalt, tip bar. Piciul vrea și el sus, pe scaunul vecin. Mihai face onorurile. Mă uit cu drag la ei, ușor melancolic. Încep să înțeleg când mi-au apărut atâtea fire de păr alb în barbă. O, tempora!..

Mă cuprinde un val de duioșie, când îi văd acolo agățați în vârful scaunelor, zâmbind pișicher unul către altul, apoi amândoi spre mine.

- Mihai, te iubesc!..

- Serios?!.. Șmecher tipul, nevoie mare. Se repliază rapid. Bine, și eu te iubesc!

- Mircea, te iubesc!..

- Și eu te iubesc, tati!... Da' tot nu-ți dau telecomanda!... :)))

Demonstrația de forță

Limba rusă nu a fost printre materiile mele preferate în școala generală. Mai târziu, în perioada liceului, aveam să-i invidiez pe colegii mei care au avut norocul să studieze engleza. Erau mai cool, versurile lui Freddy Mercury sau ale lui Michael Jackson nu le puneau atâtea probleme de înțelegere pe câte îmi suscitau mie. De aceea, când am depus dosarul de înscriere la facultate, am avut inspirația să declar engleza a doua limbă studiată (după franceză), scăpând definitiv de chinurile provocate de limba lui Pușkin. O fi fost bine sau nu, e greu de spus, cert e că acum mă descurc fără translator în Londra. :) Ok, engleza e veriga de legătură universală când interacționăm pentru prima dată cu reprezentanții unei noi culturi, indiferent de meridianul sau paralela pe care ne aflăm în călătoriile noastre, nu contează scopul – turism sau afaceri. Însă, privind momentul prezent, precum și contextul geopolitic în care ne aflăm, aș zice că și limba rusă rămâne o opțiune serioasă. :)

Eroii

Am admirat întotdeauna meseria de pilot. Pe când eram copil, livezile de meri dimprejurul nostru erau tratate din aer, folosind serviciile Aviației Utilitare. Mici avioane sau elicoptere zumzăind pe deasupra pomilor, erau o prezență constantă. O mai fi existând oare această instituție acum, Aviația Utilitară?... Habar n-am, probabil a fost "privatizată" și-asta, în favoarea vreunui potențat al zilei (al zilei când era la putere, desigur).

Chamonix, la plimbare prin oraș

continuare de-aici 
După ce vizita pe spectaculoasele creste ale Alpilor a luat sfârșit, ne-am întors la ale noastre. Ședința de lucru din acea zi avea să se desfășoare la o sală de conferințe a hotelului Mercure, la fel și dejunul, ceea ce mi-a convenit de minune. După ce am savurat, din nou, excelentele produse ale gastronomiei franceze și, bien sûr, un pahar de vin alb, la final ne-am strâns mâinile și ne-am luat la revedere, mulțumind gazdelor noastre pentru impecabila organizare și ospitalitatea lor desăvârșită. Urma să ne reîntâlnim peste 3 luni, în aceeași formulă, aproximativ. Unde? Veți afla curând. :)