Urmăresc de dimineață manifestările de bucurie ale americanilor - de la Vestul cel frumos și hippie (San Francisco) la Estul cel calculat și-afacerist (New York) și parcă tot nu-mi vine a crede că Trump a fost măturat de votul de marți. Valul anti-popular creat în jurul său de politica habarnistă și fără niciun orizont clar, dusă în ultimii 4 ani, l-a lovit drept în moalele capului, scurt și decisiv. Ca să fim drepți, acest val și l-a cam creat și menținut singur, cu o îndârjire demnă de o cauză mai bună și de neînțeles, probabil, pentru cei care au crezut sincer în el.
După părerea mea - exagerat de mare importanța acordată acestor alegeri în media românească, obositoare chiar, după 3/11. De acord, e necesar să știm cine conduce America, noi și restul lumii - fie și numai prin prisma argumentului că președintele american e cel mai "puternic" om din lume, ca fiind cel care conduce cea mai "cea" armată din lume. Nu pot să pricep însă, de ce ne-ar interesa amănunte de genul cine/câte voturi a luat în Alaska sau în South Carolina, și de ce le sunt dedicate îndelungi dezbateri pe canalele de știri de la noi. Chiar este publicul interesat de nivelul ăsta de informare sau e doar un mod de a umple spațiul de emisie, abătându-ne atenția de la situația din ce în ce mai gravă datorată pandemiei ? Și de la criza generalizată ce stă să ne lovească, una care se anunță (mult) mai gravă, decât cea din 2009. Sau doar le place analiștilor să pară interesanți la tv, citind știrile publicate de site-urile americane de news ? Aș zice că erau suficiente doar 2 minute zilnic, Trump x%, Biden y%, până la finalul numărătorii voturilor. Pe mine, unul, mă interesează rezultatele din Montana atât de tare - cam tot atât cât l-a interesat pe Mr. Smith din Arizona cine a câștigat șefia CJ Gorj. Adică, deloc.
Oricum, urmărind azi bucuria cântată în stradă a americanilor (democrați, de acord 😄), mă încearcă și-un vag sentiment de satisfacție, dar nu neapărat pentru că a câștigat Biden, ci mai mult pentru că americanii au dovedit că se pot schimba, totuși. Acum patru ani, am anticipat clar și neechivoc, victoria lui Trump. Pe lângă alte motive economice, geo-politice sau de natură internă pe care nu le cunoșteam neapărat, am spus ca va ieși Trump președinte pentru că americanii sunt un popor misogin, în esență. Nepregătit să recepționeze șocul de a avea o femeie ca președinte, chiar dacă au dus "political corectness"-ul la un nivel de neimaginat/neatins pentru națiile ce-i urmăresc cu gura căscată, ca fiind deținători ai adevărului absolut despre democrație. Chiar dacă Hillary era net peste Trump ca inteligență, ca diplomație, ca discurs, ca experiență politică, ca... orice. De acord, nici Biden nu pare c-ar fi vreun candidat de soi, dar prin comparație, pare chiar foarte bun 😄 - și, oricum, trebuie să-i acordăm prezumția omului ce vine cu bune intenții, dacă ne uităm la promisiunile sale din campanie.
La fel ca și-atunci, mă gândeam că Trump va câștiga din nou, mai mult prin perspectiva vizibilității, decât prin cea a popularității sau realizărilor marcante din primul mandat - întotdeauna președintele în funcție e mult mai cunoscut publicului larg decât challenger-ul său, fiindcă a fost mai tot timpul în luminile rampei, pe durata mandatului precedent. Iar asta e valabil oriunde în lume, nu numai la americani. Doar o schimbare majoră în conștiința colectivă, greu de imaginat în doar patru ani, poate duce la răsturnarea preferințelor și la pierderea alegerilor din postura de favorit.
Și, totuși, Trump a reușit contraperformanța de a pierde alegerile. Mediatizarea, prim-planul - nu i-au adus niciun avantaj - ba, dimpotrivă. Aș zice că a decontat cu vârf și îndesat, politica ezitantă dusă de-a lungul celor patru ani. De fapt, cu greu poate fi numită politică, mai degrabă o însăilare penibilă de idei, puține și lipsite de valoare, axate pe un naționalism specific Balcanilor, nu unei democrații de top.
Aleg la întâmplare: ridicarea unui zid la granița cu Mexicul pentru stoparea imigrației și a traficului de droguri (idee împrumutată, probabil, de la Viktor Orban și-al său gard anti-imigranți de 170 km la granița cu Serbia 😄, numai că lungimea de 3.155 km nu cred că i-a fost prea la-ndemână; sper și că a aflat între timp că băieții ăia cu drogurile s-au mai modernizat - au trecut la avioane, nave rapide - așa încât li se rupe în paișpe de gardul respectiv), războiul comercial cu Canada (amenințarea sistării importurilor de cherestea, pentru că, vezi Doamne, canadienii au impus tarife exportului american de produse lactate), impunerea de taxe vamale țărilor din UE, din Asia de Sud-Est, Chinei etc. amintind de protecționismul anilor ’50, susținerea Brexit-ului, lipsa de clarviziune în relația cu ăla mic și negru de conduce Coreea de Nord (acum era Răul absolut, a doua zi era ‘prietenul meu’ cu care făcea și desfăcea politica mondială), ezitările continui în războiul civil sirian și cel anti-isis, gafele de protocol nedemne de un președinte (mitocănia, de-a dreptul) la întâlnirile la nivel înalt în Germania, Franța, UK, Canada etc.
Nu în ultimul rând, lipsa de tact diplomatic în aplanarea revoltelor ce au urmat acelei crime oribile a poliției în plină stradă la Minneapolis, a dus la amplificarea nemulțumirilor populației de culoare, degenerând într-o anarhie ce nu avea nimic în comun cu mișcarea nou-creată BLM - Black Lives Matter. Poate că adoptarea unei poziții moderate, de mediator, cum ar fi fost de așteptat din partea președintelui, ar fi reușit să mai stingă întrucâtva avântul distructiv al străzii. Sau poate că nu. Cert e că nu avem de unde ști, atâta timp cât Trump mai degrabă a incitat masa de nemulțumiți, decât a calmat-o, atunci când a amenințat cu scoaterea armatei în stradă pentru pacificarea revoltelor - acțiune demnă de-un Ceaușescu sau de vreunul din prietenii săi, dictatori africani.
Iar capac peste toate, politica de non-combat împotriva răspândirii Covid care a dus SUA pe un nedorit loc întâi în statistica mondială la numărul de victime (cu un trend puternic ascendent încă), a convins și-o bună parte a susținătorilor săi că nu mai este omul potrivit să ocupe Biroul Oval.
Mă bucur nespus că, prin nealegerea lui Trump, americanii au dat dovadă de acel bunsimț politic și echilibru moral, ce le permite încă să rămână un model demn de urmat pentru cei care tind spre o democrație ca a lor. Faptul că Donald nici măcar nu vrea să-și accepte fair înfrîngerea, contestând agresiv rezultatul alegerilor, îl face să pară un clovn ridicol, arătând încă o dată, dacă mai era nevoie, ce om mic este.
Dan
8.11.2020
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu