Un baraj extrem de îndepărtat

Nu am mai stat de mult cu emoție la vreun meci de-al naționalei, cam de când s-a retras Mutu și generația lui. De fapt, dacă e să fiu sincer, nu am mai stat de mult la un meci al naționalei, punct.
M-am săturat până peste cap de reclamele astea bombastice, gen ‘luptă pe viață și pe moarte’, ‘meciul unei generații’, ‘România la un pas de Euro/World Cup’ etc. Iar apoi, după ratarea de rigoare, entuziasmul se topește ca o înghețată uitată în soare - ‘băieții și-au dorit foarte mult victoria’ (din păcate, și ăilalți la fel, ba chiar mai mult), ‘am fost echipa mai tehnică’ (dar astrele nu s-au aliniat), ‘terenul a fost ud/dificil/în pantă’ whatever. Dacă vrei calificare, ieși pe locul I în grupă și nu mai tremuri de frig în Reykjavik, la baraj! Cum făceau Hagi&co, prin anii ‘90.

Penibili și ăia din protv, care-l așteptau pe Moș Gerilă, cu penalty-ul nr. 2. Ca două babe puse pe bocit, au tot invocat penalty-ul neacordat de 114 ori până la final, incapabili să se mai gândească și la altceva, decât la pomana neacordată (și necuvenită, à mon avis). Anticipând motivația prestației jalnice a celor 11 băieți veniți să viziteze frumoasele meleaguri ale Islandei, cel mult.
La final, aceiași penibili comentatori ne-au anunțat că urmează ‘analiza’ partidei (unde, evident, urma să se reia jelania cu hențul din careul lor și arbitrajul veșnic părtinitor - în defavoarea noastră, desigur) și interviurile cu ‘eroii’ din teren.
Ok, retorica asta răsunătoare și inundată de clișee stupide gen ‘România nu are loc la masa bogaților’, are scopul ei bine țintit, respectiv - atragerea audienței și creșterea rating-ului. Dar de-aici și până la a-i considera ‘eroi’ pe cei 11 jucători din echipa României, care nu numai că nu au învins Islanda (departe de a fi Olanda sau Franța, s-o recunoaștem), dar nici măcar nu au avut un șut pe poartă, în afara unui penalty nesperat, acordat cu ajutorul VAR-ului - e-o cale atât de lungă, de-i duce de-a dreptul în ridicol pe Mironică și bufonii de la protv.

Dan
9.10.2020