Lungul drum către Zakynthos (II)

Odată ce ne-am decis asupra locului unde vom trage, restul a "curs" de la sine. Distanța București - Korithi? Dezarmantă... 1350 km, 19-20 ore de condus. Cam mult pentru o singură zi, având în vedere că sunt pilot unic (cât pe ce să zic El Unico, dar, hei... să fim modești! :))). Nu are rost să forțăm, nu pleacă Zakynthos-ul nicăieri până sosim noi, așa-i? Unde ar fi jumătatea rutei? Salonic!... Pourquoi pas? Un oraș fain, cu o istorie bogată, ce se întinde pe două mii de ani și mai bine.

Lungul drum către Zakynthos

Nu mai este niciun secret, iubesc Grecia. Mai bine zis, iubim Grecia. Și eu, și-ai mei, și toți prietenii ori cunoscuții noștri care-au călcat vreodată nisipul unei plaje de la Marea Egee, Mediterană sau Ionică. Grecia e locul unde mă simt confortabil, patul e curat, masa la tavernă așijderea, oamenii sunt prietenoși și, în cele mai multe cazuri, corecți (singura fisă de 1 eurocent pe care am văzut-o ever am primit-o la un supermarket în Thassos, ceea ce mă face să cred că grecii de rând știu să aprecieze banul la justa sa valoare). Din peregrinările mele prin Bulgaria și Grecia din ultimii 3 ani, am înțeles foarte bine că noi, balcanicii, ne asemănăm atât de bine, încât, sincer, n-am să înțeleg vreodată ce-avem de împărțit unii cu alții... în afara unei ipotetice bunăvoințe a mai-marilor Europei. Care însă, apare rar și cu alte scopuri decât așteptările noastre de mai bine. Mai bine pentru ei, da, nu contest... Lăsând la o parte anumite cutume legate de istoria zbuciumată a acestui spațiu, să admitem, totuși, că Grecia are avantajul unei țări care nu s-a "bucurat" de prea multă lumină de la Răsărit, aș zice că au fost fericiții câștigători ai unei conjuncturi favorabile. Pe scurt, au fost mai norocoși ca alții.

În vizită la Zorba – IV

Se zice că mai bine mai târziu, decât niciodată... pe acest principiu marșez și eu acum, cu aceste rânduri care ar fi trebuit s-apară mai an...

So, amintiri din Thassos... continuare de-aici: În vizită la Zorba - III

Haita

Mi-amintesc că dintotdeauna mă împăunam cu faptul că nu mi-e teamă de câini. Tata povestește mereu o întâmplare din copilărie când am reușit să trec prin mijlocul unui grup de căței de care multă lume în toată firea se cam temea. Și nu pentru că erau agresivi, ci pentru că erau (relativ) mulți, 7-8, dintre care unul impunea respect prin talie.

Tango in Harlow - final

La cină apare, enfin, o duduie tare simpatică, muult mai tânără decât colegele de dimineață și mult mai amabilă. Zâmbește plăcut și ne oferă cu generozitate explicații despre necunoscutele din meniu, fără să pară deranjată de verva noastră latină. Of course, aveam să ne revanșăm și noi pentru amabilitatea ei, la final, la sosirea notei, cu o generozitate pe care nu cred că o întâlnește deseori printre compatrioți (in my opinion, englezii sunt cu toții un popor de scoțieni :)).

Tango in Harlow III

continuare de-aici... Tango in Harlow II

Somnul nu e deloc unul liniștit, cred că diferența de fus orar m-a dat un pic peste cap. Deh, bătrânețea... :) O fi bun patul, nimic de zis, dar nu e ca ăla de acasă. Mă trezesc în miez de noapte, mi-e foarte cald, așa că opresc aerul. După o oră se face rece, trag pilota bine peste mine, dar somnul îmi e cumplit de agitat, așa e prima noapte de acomodare în alt pat, oriunde aș fi plecat. Mă trezesc din nou. E 4,00, cam devreme, pusesem ceasul să sune la 5,00. Dar, dacă mă gândesc bine, e ora la care mă trezesc de obicei, în patria noastră scumpă (6,00) - explicabilă, din acest punct de vedere, insomnia cea matinală. Clock-ul meu intern n-a sesizat faptul că ne-am deplasat ceva grade pe longitudine, către vest, și-mi dă alarma... asta e, degeaba încerc să-l păcălesc, trăgând pilota cea pufoasă peste ochii mei cețoși, nu mai e rost de somn. Gata, jos din pat și la treabă!

Ultimul week-end de iarnă, prima lecție de schi

Încă mai iubesc iarna. De ce oare? Mă întreb și eu, că parcă frigul de anul ăsta nu m-a încântat prea tare (ba chiar deloc), dar... încerc să văd și dincolo de el, sezonul alb m-a cucerit mai demult, nu de ieri, de-alaltăieri.

E primăvară?!...

... privind afară dis-de-dimineață, aș fi zis că nu. Dar calendarul de pe peretele din fața mea spunea altceva. Cum că, gata, iarna s-a sfârșit... numai că ea nu se prea dă dusă...

Tuturor prezențelor feminine care își aruncă câte o privire și pe aici, le doresc o primăvară frumoasă, plină de zile cu soare. Să fiți mereu tinere, indiferent de împrejurări.

La Mulți Ani!

Dan

01.03.2012

Oameni care spun

Îmi aduc aminte cum, prin clasele primare fiind, am aflat despre sinonime la orele de gramatică. La început, am fost mirat de ce oamenii au simțit nevoia să folosească două sau mai multe cuvinte pentru a denumi aceeași noțiune. Bun, am înțeles eu încă de pe-atunci cum stă treaba, nu toate erau folosite egal, după cum îi tună omului, de aceea mă străduiam să găsesc sinonimele ”perfecte”. De exemplu, nici acum nu știu care este diferența între țiței și petrol, mi se pare că pot fi folosite foarte bine când unul, când celălalt, indiferent de context. La fel, aveam convingerea că ”a zice” și ”a spune” sunt, de asemenea, sinonime absolute, singura deosebire găsită fiind că unul este format din 4 litere, iar celălalt din 5... De ce oare lingviștii ăștia ai noștri complică așa tare lucrurile?!... Nu era mai simplu să avem un singur cuvânt pentru acțiunea de comunicare, cea care ne face diferiți de lumea animală, chiar dacă uneori nu o arătăm? :) Un singur verb, o singură formă, doar o conjugare (de mulțimea de timpi oricum nu scăpam) - ar fi însemnat mult mai puțină bătaie de cap la făcut propoziții, fraze și toate cele care constituie chinul suprem pentru ucenicii dintr-a patra...

Gânduri

Un banc fain, auzit la sfârşit de 2010, spunea cam aşa:

- Cum va fi 2011?

- Mai rău ca 2010, dar mult mai bun ca 2012... :)

............................................................................

Vreau să cred acum, la finele lui 2011, că seria asta "impecabilă" se va termina în 2012. M-am săturat s-aştept să fie bine (de ceva ani buni), aşa că nu mai fac planuri pe termen lung. Optimist de felul meu, îmi doresc ca anul ce va' să vină să fie doar o ţâră mai bun ca precedentul - şi asta mi-e de-ajuns.

Pe scurt, anul ce-a trecut a fost borna câtorva premiere interesante, despre unele am vorbit pe-aici, despre altele sper s-avem vreme s-o facem cât de curând. Am nişte datorii de suflet, faţă de mine însumi, să mai spun câteva cuvinte despre câteva locuri minunate prin care am trecut, despre oameni minunaţi cu care m-am întâlnit, despre... multe, aşa că vă invit să mai treceţi. :)

În fapt, cred că asta este una dintre dorinţele mele cele mai puternice pentru 2012: mai mult timp liber - pentru familie, pentru minte, inimă şi suflet. Pentru tot ce ne propunem, dar nu reuşim să atingem, uneori... 

Bineînţeles, cu multă sănătate şi cu multă voie bună, ca să le putem duce pe toate, aşa cum ne sunt date, şi mai bune, şi mai puţin bune.
Lucruri pe care le doresc din suflet acum, la sfârşit de an, şi tuturor prietenilor mei de-aici.

La Mulţi Ani!

31.12.2011
Dan

Sărbători Fericite!

Tuturor celor care au trecut pe-aici de-a lungul anului, fie postând un gând sau fie doar citind părerile autorului acestui blog despre una sau despre alta din lumea asta mare - le urez în această zi specială - Sărbători Fericite! 

Să vă aducă Moşul tot ce vă pofteşte inima şi să petreceţi clipe minunate alături de cei dragi. Să fim sănătoşi cu toţii şi să ne vedem/auzim cu bine.

24.12.2011

Dan

Reclamele tv

"Iubesc" reclamele teribil. Bănuiesc că fenomenul e universal și toată lumea "simte" la fel când începe șirul interminabil de reclame, tocmai când ți-e lumea mai dragă, aplicând același principiu solid după care mă ghidez și eu: "dă-l mai tare și închide-l!". Sau, dacă totuși cheful de televizor e mai puternic decât iritarea provocată de spargerea punctului culminant al thriller-ului/meciului/spectacolului urmărit în două felii, telecomanda devine unealta cea mai dragă care mă scapă de calvarul unor asemenea momente neplăcute.

Școala de ieri, școala de azi

Nu mi-a plăcut niciodată morala, nici cea ținută de vreun profesor la școală, nici cea de care are parte orice copil acasă, în familie, nu importă cu ce prilej. Nu cred că i-a plăcut cuiva, mai ales la vârsta adolescenței, când ochii prind a se deschide larg către lumea dimprejur.  Când ai 16 ani și te gândești că deja le știi pe toate nu prea stai s-asculți predici pe varii teme. Te uiți la cel din fața ta, părintele tău, îl asculți cu atenție, mai reală, mai disimulată, și totuși îți spui in sinea ta: ce pierdere inutilă de timp, oare tata nu are altceva mai bun de făcut la ora asta?

Cronica unei dispariții anunțate

Munții Apuseni sunt locul unde întrezărești la tot pasul istoria, poți simți cum realitatea se împletește armonios cu legenda. Fiecare colț de munte poartă cu sine o poveste interesantă, de demult, din vremurile când zăpada le acoperea cu generozitate crestele și nu se topea niciodată. Fiecare piatră pare că a văzut atât de multe în viața sa zbuciumată, de când s-a născut, cu milioane și milioane de ani în urmă, și până la momentul de-acum, când noi, muritorii, vom fi trecut nepăsători și reci pe lângă ele.

În vizită la Zorba - III

Drumul din port, de la terminalul ferry, spre MaryAn Apartaments a fost extrem de scurt, nu mai mult de 1km, străbătut repejor şi fără efort, timp în care driver-ul nu prea a văzut decât stopurile lui Nikos. Dar omul mergea agale, nu alerga, nu se grăbea. Pe insulă viaţa se derulează într-un alt ritm.

Ar fi trebuit...

Ar fi trebuit să fie o zi festivă în familie. 3 August era ziua în care un singur telefon conta: cel pe care i-l dădeam mamei, ca să-i urez La Mulţi Ani, cu sănătate, cu toate cele bune.

În vizită la Zorba - II

Pe măsură ce momentul plecării spre Thassos se apropia, emoţiile creşteau. Cum o fi drumul? La bulgari ne-om descurca, n-am avut probleme anul trecut, când am fost la Sunny Beach, de ce-am avea acum? O să mergem spre sud, de data asta, şi, în plus, drumul până la Veliko Târnovo l-am mai facut odată, anul trecut, când am fost să vizităm Tsarevets-ul, cetatea ţarilor bulgari.

În vizită la Zorba - I

Ştiu, veţi spune că Thassos-ul nu este casa lui Zorba, precum nici Creangă nu s-a născut în Ardeal. Dar daţi-mi voie să mă folosesc de acest artificiu pentru a face legătura între locul de poveste în care ne-am petrecut concediul din acest an - insula Thassos - şi ţara de origine, Grecia. O ţară pe cât de minunată, pe-atât de greu încercată în ultima vreme.

Kalimera, Thassos!

Îmi doream de mult să văd Grecia, dar, din diverse motive, nu am reușit până acum. Fie din lipsă de pașaport, fie teama de formalități cu vizele, de grevele lor de anul trecut sau de mai știu eu ce. Însă anul ăsta, gata, mi-am făcut curaj și am programat un concediu în Grecia, să vedem dacă-i adevărat tot ce se spune despre ai săi locuitori. M-a atras, în primul rând, faptul că sunt foarte prietenoși cu turiștii, în general, și cu românii, în special.

Despre Thassos, am citit numai de bine, orice căutare despre insula din Nordul Mării Egee îți returnează sintagma "Insula de Smarald". De mâine sunt acolo, să mă conving.
Și, pentru că a început sezonul vacanțelor&concediilor - tuturor, vreme frumoasă și bună dispoziție!

despre vacanță - aici

Dan

19.06.2011

Epilog?

Despre puţine emisiuni tv pot spune cu certitudine că mai fac parte din cercul meu de preferinţe în prezent. Indiscutabil, Teleenciclopedia este una dintre ele. Nu o prind foarte des, nu tot timpul sunt în casă la ora difuzării, alteori mai uit de ea, prins poate de ştiri sau de vreun film pe un alt canal. Dar întotdeauna o privesc cu plăcere şi cu interes, dacă mă aşez temeinic în faţa televizorului la ora respectivă. Este una (probabil singura) dintre cele mai longevive emisiuni ale TVR-ului postdecembrist. Surviver, dacă vreţi.

Delfinii

Iubim cu toţii animalele, chiar dacă ne temem de ele, uneori. Mie nu-mi plac şerpii, nu-mi vine să-i ţin în braţe, să-mi dai în scris că-s cei mai prietenoşi din lume. Altuia nu-i plac păienjenii, îl înspăimântă de-a dreptul prezenţa unuia mititel pe lângă care eu trec nepăsător. Puţini sunt cei cărora nu le plac câinii, de exemplu.

Livada cu Meri

Se spune că omul nu este OM, până nu a clădit o casă şi nu a plantat un pom. Off... înseamnă că eu mai am mult şi bine până să acced la acest statut. În condiţiile de azi, de preţuri aiuristice la terenuri ori la case nou construite, e cam utopic să-mi închipui că pot fi vreodată omul din zicala cea înţeleaptă. Chiar dacă nu pe de-a întregul, din motivul amintit, pe jumătate tot voi fi, ţinând cont de faptul că am plantat şi eu câţiva pomişori de-a lungul timpului.:)

Tango in Harlow II

Am ajuns în Harlow după o călătorie foarte plăcută cu trenul, de fix 30 de minute, exact cum scria în gară, la mersul trenurilor. Gara feroviară din Liverpool Street deserveşte cele 6 comitate situate în Estul Insulei, denumite generic East Anglia, regiune poziţionată la N - NE faţă de Londra. Glumim când vedem scris pe vagoane “East Anglia” - precis trenurile au fost fabricate în România, dacă folosesc aceeaşi denumire pentru ţara lor ca în limba română! (nici într-o sută de ani...) De ce nu East England?,  ne întrebăm noi, aşa ni s-ar părea firesc.

Tango in Harlow

Fără nicio legatură cu dansul respectiv, titlul mi-a venit în minte ca o parafrază a unui celebru hit al anilor ’90 - Tango in Harlem, cântat de cei de la Touch and Go. O legătură mai subţire (aşa, cam ca o aţă, dacă vreţi), tot am avut în gând... să spunem doar că cele văzute pe alte meleaguri m-au ameţit un pic (un pic mai mult?), asemeni unui tango din periferia Buenos Aires-ului de început de secol XX.

Braconierii rutieri

N-am avut niciodată o încredere deosebită în poliţia noastră, nici înainte de 1989, când se numea miliţie, nici după mişcarea din decembrie 1989 (nu prea-mi vine la îndemână termenul Revoluţie). De ce? Pentru că atunci reprezentau, fără doar şi poate, o unealtă foarte „iubită” a regimului socialist, nu prea treceau prin filtrul gândirii proprii (ce pretenţii absurde aveam şi noi!) situaţiile întâlnite. Şi erau şi violenţi, c-aşa le permitea legea/partidul/regimul, nu contează ordinea.

De Mărţişor

Cu fiecare an ce trece îmi dau seama că sunt dator. Dator faţă de cea care-mi este întotdeauna aproape, prietena mea cea mai bună, doamna inimii mele. Ea este mereu punctul meu de plecare, dar şi cel de sosire, este portul în care ancorez mereu, indiferent de starea vremii. Mă aşteaptă cu drag, se îngrijorează când întârzii, mă ţine de vorbă când conduc sute de kilometri şi o sun să-i spun că mă ia oboseala (chiar dacă are altceva mai urgent de făcut, stă cu mine în telefon, ca să nu păţesc nimic)... o simt întotdeauna alături. Mi-e bine să ştiu că mă aşteaptă c-un ceai fierbinte când frigul iernii mă doboară... sau cu o limonadă rece vara, când vipia mă topeşte din picioare... când plec dimineaţa devreme la serviciu şi când vin seara târziu... mereu e-acolo. Şi-aş vrea să-i fiu şi eu la fel de-aproape mereu, şi când e soare, şi când e înnorat... şi când plânge, şi când râde... şi când are chef şi când n-are... şi când mi-e bine, şi când mi-e rău... şi... aş putea continua aşa la nesfârşit.

Sunt dator. Pentru că am impresia, ştiu de fapt, că ea îmi dă tot timpul mai mult. Sunt dator pentru că eu sunt mai egoist, nu-s aşa generos. De ce? Scuza cea mai la îndemână - aşa e firea noastră, a bărbaţilor. Sau poate numai a mea... de ce mă ascund în spatele mulţimii?! 

Încerc să mă corectez, să fiu mai bun, dar nu ştiu dacă-mi iese. Mi-e teamă s-o întreb. Încerc în continuare. Se poate cu o floare şi c-un mărţişor, iubita mea? Încerc...

01.03.2011

Dan

Cuvinte care mă “dor”

Fac parte din generaţia celor care au prins învăţământul liceal în două trepte - treapta I, la absolvirea gimnaziului, treapta a II-a la final de clasa a X-a. Am avut emoţii la ambele examene, aveau grijă profesorii de asta (şi părinţii, desigur). Hai să zicem că treapta întâi nu era aşa o tragedie dacă o ratai (la mine ar fi fost :)), tot poporul trebuia să facă zece clase, chit că mai erau unii care nu ştiau nici măcar tabla înmulţirii la sfârşit de a opta, dar la treapta a doua treaba era mult mai serioasă.

Mi-e dor de Hagi

L-am iubit pe Hagi de când mă ştiu. Am început să-l iubesc mai întâi ca fotbalist, mai apoi l-am descoperit ca om. Un om extraordinar, zic eu, un exemplu de ce înseamnă să nu-ţi pierzi cumpătul când dai de bani mulţi şi faimă aşijderea.

Benzina

Mi-aduc aminte că primii ani de după ‘90 au fost anii cei mai activi din punct de vedere civic pentru mine, ca şi pentru mulţi dintre prietenii mei. N-am apucat Piaţa Universităţii în direct, eram încă elev la liceu. Am participat cu mare entuziasm la mişcările de protest sau la mitingurile convocate de diverse asociaţii studenţeşti, nu conta foarte mult subiectul. Mă rog, conta, dar să spunem că, de regulă, erau variaţii pe aceeaşi temă - lupta împotriva a tot ceea ce reprezenta vechiul, a tot ceea ce nu lăsa noul să intre în viaţa noastră.

24 Ianuarie

Elev fiind, trăiam această zi în alt spirit. Nu ştiu dacă pot să-i spun patriotism sentimentului pe care-l încercam pe-atunci, e prea mult, cred că la vârsta aceea nu ştiam nici prea bine ce înseamnă asta.. dar cu siguranţă simţeam un fior deosebit când se apropia sărbătoarea Unirii de la 1859. Ieşeam cu toţii în curtea şcolii, se ridica un drapel pe un mic catarg, ancorat în curte, în faţa cancelariei, se cânta imnul şi apoi profesoara de istorie ne ţinea un scurt discurs despre evenimentul în sine. La obiect, doar cifre şi fapte istorice, fără prea multe briz-brizuri cu rezonanţă propagandistă. După care plecam uşor, în linişte, spre clase şi ne vedeam de celelalte ore un pic mai cuminţi. Nimeni nu mai avea chef de prostii in ziua aceea (e drept că de a doua zi ne revenea, cu vârf şi îndesat!).