Translate

joi, 13 iulie 2017

45. Un număr și-un noian de gânduri

Se-ntâmpla demult, într-o maternitate din Ploiești. Am apărut. Un boț cu ochi, parafrazându-l pe Creangă. Nu, n-am amintiri de-atunci, doar înregistrarea scrisă pe-o bucată verde de hârtie, modelul ăla vechi, de la Starea civilă. J

joi, 31 decembrie 2015

2016

Tuturor prietenilor, fie ei din mediul real sau virtual (pe care, recunosc, l-am cam neglijat în anul ce tocmai se gată în seara asta) - le doresc să aibă (începând de la miezul nopții, desigur) un an 2016 grozav, în care toate să le meargă din plin - familie, serviciu, bani (cât mai mulți), vacanțe de poveste - numai amintiri plăcute să rămână din 2016 pentru viitor!
Așadar - vă doresc tuturor multă sănătate, noroc, bucurii nenumărate și-un An Nou fericit!


La Mulți Ani!..
Dan

duminică, 29 martie 2015

City Break - Barcelona

Unul din orașele care mi-au intrat definitiv la suflet din lumea asta mare este Barcelona. L-am îndrăgit de-acum doi ani, de la prima vizită, de când am respirat prima dată aerul boem al străduțelor din Eixample (trasate parcă matematic, cu rigla), de la primii pași pe Rambla de Catalunya sau Passeig de Gracia, în drum spre Placa Catalunya, însoțit de-un soare luminos, neverosimil de cald pentru un sfârșit de ianuarie. Așa că, la început de an 2015, când dorul de ducă m-a cuprins subit și mi-a încolțit în minte ideea unui city-break, Barcelona a fost primul favorit.

duminică, 18 ianuarie 2015

ATGR, part III

Duminică, 04 Ianuarie.
A nins iar azi. Puțin, nu-i de speriat. Trebuie să ies, îmi place orașul liniștit pe care abia-l întrezăresc prin perdeaua densă de fulgi de zăpadă, parcă țesută de o mână măiastră. Natura, căci ea este meșterul iscusit care le potrivește pe toate – știe cum să mă atragă, chiar și-atunci când simt că aș vrea să mă înfund într-un colț al casei, din care să asist nepăsător la spectacolul de-afară; sau să plec departe de iureșul și zgomotul cotidian, să nu mai zăbovesc niciun minut aici, în capcana orașului. Oraș ce tinde să ne dilueze personalitățile, să ne țină încorsetați în aria unor cutume pe care nu le-am acceptat niciodată, ci doar ne-au fost impuse ca un dat. Să ne transforme în triști spectatori ai unei tranziții interminabile, de al cărei început nici nu ne mai amintim prea bine... De ce oare când suntem în natură, pe-un vârf de munte sau la malul mării, ne simțim mai liberi?
Ei, hai, că nu-i totul așa gri cum ți se năzare, pare a spune Natura, ia uite ce albă-i ninsoarea asta, îți place?... Sigur că da, culorile gri sunt estompate fără efort, neaua albă și deasă are un efect similar cu cel al unei zile însorite asupra mea. Zi de ianuarie, desigur. Mă scutur de imaginile critice și, pe alocuri, pesimiste și-mi iau avânt spre ușă. Refuz destinul de roboțel gri, vreau să fiu măcar unul alb. J S-a mai încălzit un pic azi, s-a dus gerul ce ne-a ținut închiși în case în prima zi a Anului Nou. Dar oamenilor încă nu le vine a crede, e pustiu pe străzi. Oare preferă să mai stea un pic la gura sobei, cu o carte bună și un ceai fierbinte în mână? Cu gândul la un astfel de ceai, ies timid în vântul tăricel de-afară ce ține isonul primei zăpezi a lui 2015.

marți, 30 decembrie 2014

ATGR, part II

Ca niciodată, anul ăsta am avut parte de ninsoare încă din octombrie, din ultimul week-end. A venit pe neașteptate, și nu puțină. Nu a durat, normal. Doar nu era să umblăm la bocanci și cojoace așa devreme. S-a topit repede, iar toamna și-a reintrat în drepturi, frunzele nici nu căzuseră toate din copaci...
De sâmbătă, norii au început să se scuture cu simț de răspundere, doar tocmai ce-a trecut Crăciunul. Unul neverosimil de cald, cu 20 de grade plus în ziua de Ajun. A nins frumos, 2-3 zile la rând. Zăpada e albă, pufoasă, pe alocuri neatinsă... nu a căpătat încă nuanțele acelea cenușii-murdare, cum se întâmplă în prag de desprimăvărare. A picat bine ninsoarea, trebuie să mai fac și ceva mișcare antrenantă, nu numai cea dintre bucătărie și fotoliul din fața ecranului televizorului. Încerc să mai ard din caloriile date de "porcăriile" pe care n-am fost capabil să le ocolesc la masa de Crăciun (să fiu sincer, nici nu m-am omorât încercând, vorba lui Bănică – "doar odată-i Crăciunul!") – mai lopătând prin jurul mașinii, mai făcându-i toaleta de don'șoară, periindu-i cu sârg toate geamurile și caroseria de cei 20-25 cm de zăpadă așezată cuminte, chiar și pe oglinzi. Mai ieșind cu sania, în ultimă instanță, care lunecă atât de ușor, după ce înghețul începe să muște puțin din tihna zilei de ieri. Repede, tati, vreau cât se poate de repede! Hai, mai repede!, se aude mogâldeața temeinic înfofolită din spatele meu...
Și uite-așa m-apucă dorul de mers iar pe cărări de munte, cum o făceam la începutul anului. An ce va să se gate peste-o zi, numai. Doamne, când a trecut și ăsta? Ei, las' că 2015 va trece mai încetișor, mai pe-ndelete, așa mi-a promis. J 

joi, 4 decembrie 2014

Despre prostie

Dimineață, în drum spre serviciu. Ca de obicei, baleiez radioul între cele 2 posturi pe care încă le mai ascult – Rock FM și Europa FM. O știre haioasă se insinuează ușor în habitaclu, înseninându-mi slalomul matinal prin agitatul trafic bucureștean: cică un cetățean din Iași a înregistrat la OSIM marca viitorului partid pe care și-ar dori să-l întemeieze – Partidul Proștilor.

duminică, 30 noiembrie 2014

Seara de teatru

Din când în când, simțim nevoia de evadare din cotidian. Nu neapărat din cauza stresului sau a încărcării atmosferei cu ioni negativi în exces. :) Nu, pur și simplu din dorința de a comuta direcția minții către altceva. Mintea trebuie antrenată, trebuie ținută trează, similar modului în care mișcarea (nu neapărat alergarea) ajută la menținerea tonusului muscular. Din păcate, mânați de grija traiului de zi cu zi, uităm de acest exercițiu, considerând că, nu-i așa, în timpul liber e mai firesc să ne relaxăm, fără a depune vreun alt efort, de orice natură. Ușor-ușor, relaxarea asta după care tânjim irațional câteodată, a ajuns să fie pe undeva, idealizată, omul supraevaluându-i beneficiile. În final, relaxarea devine sinonimă cu leneveala, dacă nu chiar cu lâncezeala. Iar televiziunea, o soluție mult prea la îndemână, ne acaparează puținul timp liber în care se presupune că ar trebui să antrenăm cele 90% procente inactive ale minții, devenind "roboțeii" de care unii sau alții profită o dată la 4 ani. Sau la 5, după caz.

sâmbătă, 6 septembrie 2014

ATGR

Mi-a plăcut să călătoresc de când mă știu. Cu școala (ONT-ul era soluția cea mai frecvent aleasă), cu familia (un Moskvich al unui unchi tare drag sau Taunus-ul nașului meu îmi stăruie și azi în amintiri) sau singur (către satul de munte al bunicii, cu nume atât de frumos – Cosmina), mă bucuram întotdeauna să văd și alte locuri. Dar atunci, în copilărie, traseele erau scurte, parcurse, în marea majoritate a cazurilor, cu trenul sau cu autobuzele acelea de navetiști de care lumea nu prea-și mai aduce aminte azi, IRTA. Aglomerația dată de subțirimea parcului auto, cu 2-3 curse pe zi într-o direcție, sau de mulțimea de oameni care se întorceau acasă de la uzină cu trenul, făcându-l să se urnească cu greu la plecarea din gară, alunga plăcerea drumului în sine. Dar vârsta fragedă a călătorului și convingerea că așa ne-a fost dat și toate astea n-au cum să se schimbe vreodată, aduceau din nou, zâmbetul uitat la burduful dintre vagoane...

luni, 25 august 2014

Textieri and lyrics

Din când în când, serviciul îmi solicită lungi deplasări prin țărișoara noastră dragă. Partea bună e că acestea îmi alungă, întrucâtva, monotonia muncii de birou. Partea proastă e că, neducând niciodată lipsă de așa ceva de-a lungul timpului (ba chiar dimpotrivă), nu prea mă mai entuziasmează deloc aspectul. Șofatul îndelung, oboseala acumulată (multă), schimbarea patului pentru o noapte-două (care-mi alungă liniștea unui somn odihnitor), cafeaua ratată dimineața uneori (fără o cafea bună, pornirea mi-e cam dificilă, indiferent de meridianul pe care orbitez), parteneri pe care nu ți-i alegi etc. toate acestea mă fac să nu duc deloc dorul deplasărilor. Sau poate... explicația e mult mai simplă și încerc să o evit: îmbătrânesc și perspectiva se mai schimbă. :)

duminică, 13 iulie 2014

Teorema lui "24"


… sau matematică (simplă) aplicată la fotbal.

Știm cu toții că un postulat este o afirmație pe care n-o contești, o iei ca atare și mergi mai departe, încerci s-o folosești în alte demonstrații. De exemplu, afirmația lui Gary Lineker care, după un meci al Angliei pierdut în fața eternilor rivali saxoni (una din semifinalele de la Coppa del Mondo '90), afirma că “fotbalul e un joc simplu, în care 22 de bărbaţi aleargă timp de 90 de minute după o minge, iar la sfârşit câştigă mereu nemții”. :) Asta e deja celebră și are oareșce valoare de adevăr arătată de-a lungul timpului pe stadioane, așa că nu mai trebuie comentată. 
Teorema însă, trebuie demonstrată, nu are același statut ca axioma. Prin urmare, la teorema lui "24", care mi-a venit în minte după meciul Germaniei cu Algeria din optimi, avem următoarele ipoteze:
- Brazilia a câștigat Cupa Mondială în 1970 (Mexic), a recucerit-o 24 de ani mai târziu, în 1994 (SUA);
- Italia a câștigat-o în 1982 (Mundialul spaniol), a făcut-o din nou în 2006, în Germania, după fix 24 de ani; 
- Germania a câștigat ultima Cupă Mondială în 1990, în Italia, și au trecut, din nou, 24 de ani de atunci.
Concluzia: Germania este noua campioană mondială după finala din seara asta, de pe Maracana. :)))
Cum se demonstrează această teoremă? Simplu, cu ajutorul celor 11 jucători ai naționalei Germaniei, începând cu ora 22,00, împotriva Argentinei. :)

Dan
13.07.2014 

duminică, 15 iunie 2014

Schimb de generații


Vineri, săptămâna trecută. Sfârșit de gimnaziu, evenimentul trebuie marcat. Și nu oricum, ci printr-un banchet aniversar organizat la o sală de festivități a unui hotel cu ștaif din București. Unul la care a tras și Putin, când a vizitat Bucureștiul.

sâmbătă, 31 mai 2014

Eu vara nu dorm!...


Iunie 2013. Stam cu ochii pe calendar, încercând să hipnotizez timpul să alerge mai repede, nu mai aveam răbdare. Cum ar fi dacă, după duminică ar veni iar sâmbăta?... Îți imaginezi? Înseamnă că-ntr-o săptămână am începe să ne facem bagajele!...

duminică, 30 martie 2014

Dialogul de sâmbătă



Sâmbătă, devreme. Singur în casă, cu băieții. Privesc în jur, prin aburii cafelei de dimineață – e neverosimil de liniște, chiar suspect, aș zice. Încerc să înfirip un dialog timid cu stăpânul absolut al telecomenzii, piticu'. :)
- Mircea, dă-mi, te rog, telecomanda, să mă uit puțin la știri.
Liniștea se sparge în mii de cioburi:
- NUUUUU!!!.....
Renunț. Mi-era bine acum un minut, ce-mi veni? Pot să-mi beau cafeaua la fel de bine și cu Doctorița Plușica. :)
După alte 10 minute, după ce termin cafeaua, apare și seniorul, abia trezit din somn. Se întinde larg și remarc din nou, ușor uimit, că m-a depășit în înățime. Când oare?..
Se așează frânt de efort :) pe-un scaun înalt, tip bar. Piciul vrea și el sus, pe scaunul vecin. Mihai face onorurile. Mă uit cu drag la ei, ușor melancolic. Încep să înțeleg când mi-au apărut atâtea fire de păr alb în barbă. O, tempora!..
Mă cuprinde un val de duioșie, când îi văd acolo agățați în vârful scaunelor, zâmbind pișicher unul către altul, apoi amândoi spre mine.
- Mihai, te iubesc!..
- Serios?!.. Șmecher tipul, nevoie mare. Se repliază rapid. Bine, și eu te iubesc!
- Mircea, te iubesc!..
- Și eu te iubesc, tati!... Da' tot nu-ți dau telecomanda!... :)))

sâmbătă, 29 martie 2014

Demonstrația de forță


Limba rusă nu a fost printre materiile mele preferate în școala generală. Mai târziu, în perioada liceului, aveam să-i invidiez pe colegii mei care au avut norocul să studieze engleza. Erau mai cool, versurile lui Freddy Mercury sau ale lui Michael Jackson nu le puneau atâtea probleme de înțelegere pe câte îmi suscitau mie. De aceea, când am depus dosarul de înscriere la facultate, am avut inspirația să declar engleza a doua limbă studiată (după franceză), scăpând definitiv de chinurile provocate de limba lui Pușkin. O fi fost bine sau nu, e greu de spus, cert e că acum mă descurc fără translator în Londra. :) Ok, engleza e veriga de legătură universală când interacționăm pentru prima dată cu reprezentanții unei noi culturi, indiferent de meridianul sau paralela pe care ne aflăm în călătoriile noastre, nu contează scopul – turism sau afaceri. Însă, privind momentul prezent, precum și contextul geopolitic în care ne aflăm, aș zice că și limba rusă rămâne o opțiune serioasă. :)

duminică, 26 ianuarie 2014

Eroii

Am admirat întotdeauna meseria de pilot. Pe când eram copil, livezile de meri dimprejurul nostru erau tratate din aer, folosind serviciile Aviației Utilitare. Mici avioane sau elicoptere zumzăind pe deasupra pomilor, erau o prezență constantă. O mai fi existând oare această instituție acum, Aviația Utilitară?... Habar n-am, probabil a fost "privatizată" și-asta, în favoarea vreunui potențat al zilei (al zilei când era la putere, desigur).

joi, 2 ianuarie 2014

Chamonix, la plimbare prin oraș

continuare de-aici 
După ce vizita pe spectaculoasele creste ale Alpilor a luat sfârșit, ne-am întors la ale noastre. Ședința de lucru din acea zi avea să se desfășoare la o sală de conferințe a hotelului Mercure, la fel și dejunul, ceea ce mi-a convenit de minune. După ce am savurat, din nou, excelentele produse ale gastronomiei franceze și, bien sûr, un pahar de vin alb, la final ne-am strâns mâinile și ne-am luat la revedere, mulțumind gazdelor noastre pentru impecabila organizare și ospitalitatea lor desăvârșită. Urma să ne reîntâlnim peste 3 luni, în aceeași formulă, aproximativ. Unde? Veți afla curând. :)

marți, 31 decembrie 2013

2014

Acum, când peste puţin timp 2013 va fi istorie, gândul meu se îndreaptă cu speranţă către anul ce va' să vină. Şi pentru că totul e bine când se termină cu bine :)), deie Domnul ca 2014 să fie măcar la fel de bun ca 2013. Poate chiar un pic mai bun, dacă se poate. Dacă nu, nu-i bai, mai rău să nu fie. :)) 
Ce-mi doresc pentru mine, sper să se întâmple şi prietenilor mei en passant pe-aici. Aşa că, tuturor - multă sănătate, un An Nou cu fericire şi plin de bucurii. Fie ca 2014 să fie anul în care visele noastre vor deveni realitate.

La Mulţi Ani!

Dan
31.12.2013

duminică, 17 noiembrie 2013

Chamonix – Aiguille du Midi

La 19,30 ne-am întâlnit cu toții în holul hotelului, urmând să plecăm împreună spre restaurantul unde gazda noastră rezervase cina festivă. Cum spuneam, grace à Swiss și destoinicilor săi angajați, a trebuit să mă mulțumesc, la ceas de seară, cu povestirile partenerilor mei cu privire la activitățile desfășurate peste zi.

sâmbătă, 16 noiembrie 2013

Atteignant France – Chamonix-Mont-Blanc


Următoarea întâlnire după Barcelona avea să fie găzduită de partenerii francezi. Așteptam cu interes locul propus, oare unde să fie acesta?... Chamonix-Mont-Blanc, Haute Savoie. Când? Aprilie 2013, cam la început de sfârșit de sezon hibernal.

luni, 30 septembrie 2013

Vizitându-l pe Gaudi


Început de an timpuriu, ca niciodată. Deși ar mai fi destule zile de concediu rămase din anul ce tocmai a fost dus, jobul nu-mi dă pace.. trebuie să fiu prezent din a treia zi a anului. Gata cu relaxarea!.. Ufff, nici nu s-au stins bine ecourile operetei "Liliacul" din noaptea de Revelion petrecută la Opera Română... sau ale focurilor de artificii din Piața Constituției... sau ale concertului "Voltaj" de după numărătoarea ultimelor secunde ale lui 2012... sau... of, Doamne!

duminică, 15 septembrie 2013

Dor de fotbal / Finala Cupei - De ziua Fiului

Pe vremuri, pot spune că eram un microbist înrăit. Era o pasiune necondiționată pentru fotbal, pentru tot ce ține de fenomen. E drept, fotbalul de-atunci parcă se juca mai frumos. Nu știu câți bani se câștigau, probabil că nu atât de mulți ca acum, dar cred cu tărie că fotbaliștii pe care i-am văzut jucând înainte de '89 erau mult mai profesioniști decât cei din prezent, chiar dacă erau considerați amatori. Și rău nu le-a fost nici atunci, dacă îi mai ascultăm povestind pe cei care au jucat la nivel înalt în Europa în anii '80.

duminică, 31 martie 2013

Balcic, vis împlinit

Am început să visăm la Balcic demult, de pe la sfârșitul ultimului deceniu al secolului trecut (câtă vechime răsună în sintagma asta!), nu mai știu cu exactitate momentul. Cred că, totuși, puțin mai înainte ca internetul să devină o prezență obișnuită în viața noastră, aș zice că nu mulți conaționali auziseră de pitorescul orășel de coastă al Bulgariei pe-atunci.

sâmbătă, 30 martie 2013

Cazul social

Martie nu este numai luna mărțișorului... sau prima lună a primăverii... sau a apariției ghioceilor, a dezmorțirii naturii, a reluării ciclului vieții după lunga hibernare... (de fapt, dacă îmi amintesc cum râcâiam parbrizul mașinii la începutul săptămânii, aș zice că este, mai degrabă, o lună de iarnă). Nu. Pentru mine este, din păcate, și luna în care dau piept cu DITL-ul de sector. De ce mă doboară fericirea așa subit? Motivele sunt simple, nici nu trebuie să mă gândesc prea mult.