Despre prostie

Dimineață, în drum spre serviciu. Ca de obicei, baleiez radioul între cele 2 posturi pe care încă le mai ascult – Rock FM și Europa FM. O știre haioasă se insinuează ușor în habitaclu, înseninându-mi slalomul matinal prin agitatul trafic bucureștean: cică un cetățean din Iași a înregistrat la OSIM marca viitorului partid pe care și-ar dori să-l întemeieze – Partidul Proștilor.
Bun înțeles, ideea i-a fost dată de un prieten mai deștept, că pe el nu-l ducea capul așa departe. Dar în partid, să fie clar, vor fi primiți doar proști, nicidecum vreun deștept, că unul de-ăsta ar putea băga zâzanie între membrii ordinari. :) Și mi-am amintit cum, să tot fie 5 ani de atunci, după ce guvernul Boc fusese trântit în Parlament, președintele spunea ceva de genul "am fi de râsul proștilor să-l numim tot pe Boc prim-ministru". Lucru ce avea să se întâmple, totuși, după un circ extrem, cu fel de fel de candidați, respinși unul după altul de Parlament; și după câștigarea alegerilor pentru Cotroceni, să nu uităm.

Râdeam singur în mașină, imaginându-mi că individul nu va avea probleme cu strângerea semnăturilor necesare înscrierii la tribunal. Aderenții vor da buzna spre noul partid, având în vedere faptul că suntem prostiți cu sârg de 25 de ani încoace, indiferent de cei care s-au perindat pe la putere. Are balta pește. 
Omul și-a pus, la un moment dat, problema legitimației de membru – nu contează cum ar arăta, dar ar trebui să fie una mare cât un catalog de școală, ca să fie recunoscuți de la distanță. Normal, pe copertă va fi scris "legitimație de prost". Sloganul nu va fi o problemă - "Suntem proști, da' mulți! Bazați-vă pe noi!" Și a mai avut un comentariu de final, de-a dreptul strălucit, în ideea în care, spunea el, ar fi avut șanse enorme dacă ar fi intrat în cursa electorală, încă din anul ăsta: "Vă dați seama unde ar ajunge țara asta, dacă ar fi condusă de proști?! Că de ani de zile e condusă de fel de fel de băieți deștepți... și uite ce bine a ajuns!..." Brusc, mi-am adus aminte de un hit deosebit al celor de la Sarmalele Reci, de-acum 20 și ceva de ani: Țara te vrea prost! Vă recomand să-l reascultați, e-atât de actual, incredibil...

La un moment dat, un smucit din spatele meu, nemulțumit de viteza cu care avansam (a melcului, zilele astea), virează brusc stânga, călărește nervos linia de tramvai, trece vâjâind pe lângă mine, aruncându-mi priviri ucigașe. De ce? Rămăsesem în urma celui din față cu mai mult de 50 de centimetri, în loc să stau lipit cu bara de protecție de portbagajul partenerului de trafic. Ceea ce l-a stresat cumplit. Nu cred că se grăbea neapărat undeva (la serviciu? haida, deh!), ci, mai degrabă, e-un tip de comportament, generic denumit meltean. Probabil c-avea de gând să mă gratuleze și cu ceva vorbe de duh (în urma unui vast travaliu intelectual, desigur), dar a rămas interzis când m-a văzut râzând cu poftă, de unul singur. Nu știa ce să creadă, așa că s-a blocat preț de o secundă, după care s-a răzgândit din mers și și-a continuat mersul pe linia de tramvai, în același stil de gentleman de Colentina. Iar eu nu m-am putut opri din râs vreme de alte câteva minute bune pentru că, în timp ce coloana se mișca cu mai bine de 5 cm/oră, ascultam pe telefon un celebru monolog al lui Ghighi Bejan (un tip de-un umor deosebit, fin, spumos, cu tentă englezească, membru în Divertis-ul ce făcea furori în anii '90): Eseu despre prostie. 

Dan

04.12.2014