Aseară am văzut Spania-Franța.
Pot spune, fără teama de a greși, că m-am uitat la un meci de fotbal.
Băieții ăia chiar știu cu ce se mănâncă sportul ăsta - așezare în teren, rigoare, idei tactice de actualitate (nu din anii ‘70), pressing, joc combinativ, reușite personale (chapeau bas, Karim !) - ce mai, chiar mi-am amintit de ce îmi plăcea atât de mult fotbalul, cândva.
La final, comentacii de la protv mi-au tăiat abrupt reveria: “azi (era trecut de miezul nopții) avem și noi super-meciul calificării, în Ghencea, cu puternica echipă a Armeniei!..”
Bun, ăsta e crudul adevăr, din păcate: lăsând la o parte faptul că nu jucăm pentru calificare, ci pentru a prinde locul 2 în grupă (gagiii de la tv deja căștigaseră barajul, în visele lor), mă gândeam ce dramatic ni s-a schimbat perspectiva în ultimii 25-30 de ani… pe-atunci Armenia era un sparring partner, acum e o echipă “extrem de puternică” !..
Cum spunea nea Emi Jenei: nu-mi fac iluzii, ca să nu am deziluzii ! 😄
Și, totuși: hai, România !
Dan
11.10.2021
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu