Translate

joi, 29 noiembrie 2012

Tânăr vreau mereu să fiu

Chiar dacă nu am avut niciodată look de rocker pur-sânge (plete până la brâu sau vreo chitară atârnată pe spate), simpatiile mele muzicale s-au îndreptat întotdeauna spre promoterii acestui gen.
Nu am pactizat cu niciuna din taberele celor care ascultau Iron Maiden și negau Metallica dreptul de a se numi rockeri ori cu cei care erau de părere diametral opusă, mi-a plăcut muzica ambelor trupe. Nu am de gând să fac acum și-aici apologia rock-ului adevărat, recunosc că am ascultat cu plăcere și formațiile pe care fanii ultras le catalogau drept "comerciale", ca Scorpions, Queen, Police sau U2. Pe parcursul devenirii mele zbuciumate în muzică am avut și perioade disco, cu frecvente incursiuni în "instituțiile" de gen, acum am ajuns să savurez și o operă bună, dar și un cabaret fin, dacă mi se ivește ocazia. Probabil că la un moment dat, voi ajunge și la perioada în care muzica populară mi se va părea cea mai "cool", dacă pot să mă exprim așa, fără teama vreunui pleonasm de poveste. Sper doar ca acea perioadă să vină cât mai târziu, cumva spiritul să se piardă pe drum, undeva, mult în spatele celor ce țin de evoluția fizică firească...

Din peisajul autohton, înainte de '89 la putere erau Compact și Iris. Să mai fi fost și alții (Celelalte Cuvinte, Semnal M, Roșu și Negru etc.), eu vorbesc acum doar de cei pe care îi ascultam cel mai frecvent. Apropo, azi ar fi fost ziua de naștere a lui Liviu Tudan. La Rock FM au marcat momentul cu Val de Mare, ehee, ce vremuri!... Despre Phoenix, nu știam prea multe, erau istorie deja când am prins eu a înțelege cu ce se mănâncă rock-ul. Am pescuit din zbor un Electrecord cu "Mugur de Fluier" și m-au fermecat pe loc. Aveam să-i văd reuniți la primul mare concert de după '90, pe Stadionul Național (septembrie 1991), cu Nicu Covaci, Mircea Baniciu, Ovidiu Lipan și Manny Neumann într-o formă de zile mari. Păcat că ambițiile personale i-au făcut mai apoi să se destrame din nou.. n-au avut tăria legendară a celor de la Rolling Stones, care rezistă de  aproape 50 de ani în aceeași formulă. Să privim însă, partea plină a paharului, a crescut numărul artiștilor de valoare care au performat solo (Baniciu) sau și-au întemeiat propriul band (Țăndărică).

Anii '90 au fost perioada romantică a rock-ului românesc, s-au dezvoltat trupe noi sau au ieșit la rampă altele mai puțin cunoscute (Krypton, Direcția V). Putem include în discuție și artiștii folk, al căror spirit flower-power mi se pare că are multe în comun cu rock-ul. Vali Sterian și Compania de Sunet, Mircea Florian, Mircea Rusu. Favoriții mei - Pasărea Colibri. Oameni de o construcție interioară extraordinar de frumoasă, oameni a căror artă ajungea la coarda sensibilă a publicului auditor (vibram de fiecare dată când îi ascultam), indiferent de locul în care își țineau concertele - Piața Constituției, Sala Palatului, balurile bobocilor ținute în Rectoratul Politehnicii. La doi ani, flăcăul meu cel mare știa versurile tuturor melodiilor de pe albumul "Cântece de bivuac", l-am tocit de câte ori l-am ascultat în mașină, plecați la drumuri lungi.
Voltaj a apărut spre sfârșitul perioadei romantice a rock-ului, prin 1999. Muzica lor, (comercială, dacă vreți), a prins foarte bine, versurile parcă îndemnau la party-uri dezlănțuite. La un an după, apărea și Spitalul de Urgență, dar ei parcă nu au rămas așa prezenți în luminile rampei, după ce și-aici orgoliile au fost prea mari. La Voltaj, vrei-nu vrei, te ridici în picioare, nu poți rămâne așezat în scaun, ca la teatru. Muzica lor e plină de optimism și voioșie... și îmi amintea de perioada nebunească a studenției, destul de recent încheiată, la momentul apariției lor. Mi-a plăcut de la început antrenul lui Călin, omul parcă intră în transă când e pe scenă, sare întruna ca un arc, simte ritmul până în vârful unghiilor, cânta până la epuizare și, nu în ultimul rând, la final mai are puterea să onoreze și toate bisurile fanilor. Un generos, după părerea mea.

Și pentru că admirația mea pentru Voltaj e împărtășită de toată "trupa", am hotărât încă din august, când am achiziționat biletele, că e momentul să ne revedem la un concert live. Când? 10 octombrie, anul curent, la Sala Palatului. Surpriza a fost bine primită, iar Călin&Voltaj nu ne-au dezamăgit nici de data asta. A fost un show de zile mari, ne-au ținut în picioare d'a capo al fine, am plecat cu toții răgușiți și cu palmele arzând din cauza aplauzelor continui. Invitații lui l-au acompaniat cu niște duete inedite - Pavel Stratan (Eu beu), Max (Sofisticată), Vali Crăciunescu (ex Spitalul de Urgență), Tongam Sirait (un prieten indonezian al trupei, prima dată în România). O seară frumoasă, ca la 20 de ani.
Mulțumim, Voltaj!

Dan
29.11.2012


















3 comentarii:

  1. ....sa traiesc asa cum stiu....si din cand in cand sa "mulinez, mulinez" :)))

    RăspundețiȘtergere
  2. Fără griji și fără bani... :)))
    Dragă cititor, ID-ul tău mi-a adus aminte că în Sfântu Gheorghe e și sediul Fundației Anonimul :) și-așa un dor de ducă în Deltă m-a cuprins, de nu-ți pot povesti!...

    RăspundețiȘtergere
  3. Vezi, ziceam eu, mai de mult unui amic, care a devenit intre timp amic bun, ca oamenii cu simtul umorului sunt oleaca mai destepti. Ai vazut ce conexiuni ai facut pornind doar de la "numele" meu? ;))

    RăspundețiȘtergere