Eram student în vremea când a debutat Festivalul Medieval de la Sighișoara.
Îmi amintesc că, la data deschiderii oficiale a primei reprezentații, mi s-a
părut o idee grozavă celebrarea unor tradiții de mult uitate, a unui mod de
viață de mult apus. În timp, ideea a prins și la case mai mari, sunt și alții (mai
înțelepți ca noi) care încearcă să recompună trecutul din mozaicul atât de
divers (mici piese dintr-un puzzle aleator) care a răzbătut până la noi. Poate
și noi am împrumutat idei de la ei. Sau poate noi am fost primii în acest colț
de Europă, cine știe? Oricum ar fi, trecutul este parte a prezentului și ar
trebui să-l prețuim cu toții. O mână de oameni inimoși din Sighișoara (și nu
numai) tocmai asta încearcă să ne demonstreze pe parcursul unei săptămâni de
vară, în fiecare an: că suntem urmașii celor ce-au fost. Iar spectacolele și
concertele de muzică medievală puse în scenă ori luptele de cavaleri organizate
în cetate ne ajută să privim pe viu acum ceea ce în trecut am putut vedea doar
cu ochii minții.
Unul din membrii cercului de prieteni frecventat în studenție era originar
din Sighișoara (salut, Călin!) și ne povestea an de an ce frumos e în cetate pe
durata festivalului - ce lume colorată, ce mulțime pestriță cuvântând într-o
sumedenie de limbi europene... ce de tineri își fac apariția brusc pe străzile
orașului, tulburând cu larma și veselia lor tabieturile patriarhale ale
bătrânului burg. Sincer, îl invidiam pentru norocul de a se fi născut într-un
loc atât de interesant. Așa mi se părea mie, nu știu dacă și el era de acord.
Bucureștiul era/este locul de "pierzanie" pentru orice student provincial,
atracțiile fiind infinit mai numeroase ca ale oricărui alt mare oraș, fără
discuție. Să dăm Cezarului ce e-al Cezarului, nu? :))
Peste ani, Călin s-a întors la Sighișoara. Nimeni nu se poate dezlipi așa
ușor de locurile natale, chiar dacă la 20 de ani ai impresia că toată lumea e a
ta și că nimeni și nimic nu te poate ține în loc. :) De la el am aflat că, în
anul de grație 2012, la împlinirea a 20 de ani de la debutul festivalului
medieval sighișorean, acesta a fost la un pas să nu se organizeze. De ce?
Pentru că primarele urbei avea alte lucruri muuult mai importante pe ordinea de
zi. Cum ar fi, de exemplu, organizarea unui referendum. Hilar motiv, dacă mă
întrebați pe mine, ținând cont de context. Ba, dacă mă gândesc bine, individul era
mai inspirat dacă suprapunea data respectivei acțiuni cu o zi a festivalului,
ieșea fruntaș pe județ la capitolul prezență la vot, fără alte mașinațiuni. În
fine... cert este că au rămas doar 3 zile de festival, în loc de 10, lucru ce
mi-a încurcat planurile de plecare. Pentru cazare, am renunțat rapid la
Sighișoara (prețuri exagerat de mari, locuri puține în locațiile convenabile),
îndreptându-mi atenția spre Făgăraș. Din păcate, am avut parte de o neseriozitate
maximă la Fântânița Crăiesei, deși nu mă așteptam, doar făcusem rezervare prin
booking. Așa că am recurs la varianta Târgu-Mureș, un oraș plăcut sufletului
meu, pe care-l cunosc de mult și pe care vroiam să-l revăd. Am avut succes la vila
Monica, amplasată foarte aproape de Centrul Civic.
Am plecat la drum într-o zi toropitoare de vară, la o zi după inaugurarea autostrăzii
A3. Drumu-i bun și fain, păcat că nu e finalizat (nici acum nu are ieșiri
intermediare, dacă îți schimbi planurile pe drum... ghinion, tot vizitezi
Brazi-ul :)). Mie însă, îmi convine și-așa, că n-am nevoie să trec prin Moara
Vlăsiei. A3-ul e pentru Ploiești și-atât. Pentru toate celelalte... există DN1.
:))
După Brașov, temperaturile încep să scadă simțitor. La plecare, soarele
încingea bordul către 37°C. Ajungem repede la Sighișoara, cam pe la prânz. Cu
greu, găsim un loc de parcare liber pe strada Anton Pann (cumva, paralelă cu
latura vestică a cetății) și începem urcușul pieptiș către cetate. N-am mai
vizitat-o de 8-9 ani, dar ne seduce, ca de fiecare dată, cu parfumul său
medieval inconfundabil. Intrăm pe sub Turnul Croitorilor, una din cele două
porți de acces prin care se face și accesul auto. Parcă nu cadrează
autoturismele în peisaj... dar, deh, cetățeanul de azi (în sens propriu, de
locuitor al cetății) nu prea mai are multe în comun cu strămoșii lui din Evul
Mediu... de ce nu s-ar bucura și el de beneficiile civilizației actuale? Că s-o
fi săturat de scări până peste cap!...:) Un claxon nervos, prelung, ne trezește
din reverie și ne face să coborâm privirile aruncate spre vârful turnului către
mult mai prozaicul drum pe care pășim. Pavat cu piatră, parcă auzim troncănitul
carelor ce băteau pe vremuri ulițele cetății. O raritate în ziua de azi, în
secolul vitezei și-al drumurilor (din ce în ce mai) rapide. Îmi vin în minte
aprigile dispute din urbea noastră, la momentul deciziei de a se asfalta una
din cele mai vechi străzi - Bd. Aviatorilor. Dacă ar fi să ne luăm după părerea
istoricilor, un abuz. Silvia însă (mașinuța mea), e foarte mulțumită de
aspectul actual. :)
Străduțele strâmte, pasajele înguste, falnicele turnuri ale cetății care străjuiesc de sute de ani accesul în cetate, plus costumele de epocă întâlnite la tot pasul, care mai de care mai fistichii, ne aduc în fața ochilor imaginea pe care ne-o doream când am purces la organizarea acestei excursii. Forfota inimaginabilă, aglomerația cruntă pe alocuri, totul sub un soare arzător, ne fac să ne găsim cu greu drumul prin cetate. Pereții de piatră ai locuințelor din cetate parcă ne protejează o idee, oricum, temperatura aici e mai coborâtă cu ceva grade bune față de acasă, suportabilă. Trecem pe lângă Turnul Cizmarilor, admirăm biserica romano-catolică și ne adăpostim câteva minute la umbra celor câțiva copăcei din cochetul parc situat între turn și biserică. Parcă și Primăria Sighișoarei ne protejează de vipia după-amiezii, prin impozanța cu care domină strada Muzeului. Îl salutăm pe Vlad Țepeș al cărui bust este înconjurat cu zeci de tarabe și de-o parte și de alta a esplanadei dintre Primărie și Biserica Mănăstirii. Ocolim biserica și ajungem pe promenada care mărginește Dealul Cetății. De-aici, o panoramă faină se deschide asupra orașului. Loc de belvedere superb, îi invidiez pe funcționarii Primăriei care au un asemenea peisaj în geam.
Ajungem în Piața Muzeului, asistăm la o prezentare de costume ale
cavalerilor ce invită persoane din public la luptă dreaptă. Aglomerație mare
și-aici. Mulți privesc, puțini îndrăznesc să urce în ring, îmbrăcând armura și
zalele specifice. Greutatea acestor accesorii nu-i deloc neglijabilă, iar
căldura amiezii le face viața și mai grea temerarilor. Costumele cavalerilor arată
bine, îi fac să pară niște giganți veniți din alte timpuri. Pe-atunci, armurile
masive aveau și rolul de a impresiona dușmanul. Și domnițele, de ce nu? Probabil
că fără ele arătau ca Rick Moranis, în Space Balls :))). A, și numele pe care
și le-au luat cavalerii sunt savuroase. Nicola de Severin, zis și Filozoful,
din Ordinul Cavalerilor de Mediaș, Cavalerul Inocențiu de
Mediaș zis Cel Puternic precum Ursul, din
același ordin, Cavalerul
Csaba Cel Iute ca
Vântul (tot din Mediaș),
Cavalerul Vasiliev cel Căpos din Ordinul Cavalerilor Chigot din Plovdiv și tot așa. Bulgarul, un tip extrem de ambițios,
mi s-a părut cam dezavantajat de arbitri, pe alocuri. Arbitri români, desigur. :)
Ne strecurăm cu greu spre Piața Cetății, unde putem să ne tragem sufletul mai liniștiți, deschiderea mare a pieții ne eliberează un pic de "claustrofobia" dată de mulțimea turiștilor. Aici trebuie s-apară și Călin. Întârzie puțin, așa că avem timp suficient să urcăm, în premieră, în Turnul Sfatului. Văzusem orașul și de pe promenada estică a cetății, cum spuneam, dar parcă de-aici, de la cei 64 de metri ai turnului, priveliștea îți taie răsuflarea - poți admira Sighișoara în toată splendoarea sa, în toate direcțiile. Bucuria de a fi sus, lânga ceasul ce dă ora exactă în cetate de pe vremea lui Vlad Dracul, îmi ia cu mâna oboseala dată de sprijinul acordat celor mai mici de 3 ani pe scările turnului (destul de multe, desigur). :))
În piața cetății, începe un concert de muzică medievală, susținut de
artiști invitați, costumați în ținute de epocă extrem de interesante. Accentele gotice ale sunetelor ce invadează piața sunt mult
mai vii față de o înregistrare, muzica unplugged are o altă rezonanță, mult mai
plăcută. Apare și Călin, ne-așezăm la o masă, să cinstim revederea la un țap cu guler.
Serviciul are un delay considerabil, așa că, după ce artiștii agață
intrumentele în cui, invitându-ne la spectacolul de seară, hotărâm că e cazul
să ne mișcăm spre alte zări, dacă vrem să mâncăm ceva azi, nu să albim
așteptând. :)) Unde? La Daneș, la domeniul Dracula. No, ce să-i faci, Țepeș al
nostru e legendar pe toata Valea Târnavelor. Un restaurant bun, timpul trece
repede depănând povești din studenție. Ce mai știi de x? Te-ai mai văzut cu y?
Eu, nu. Tu? Nici atât. Parcul din jurul restaurantului e generos, are și-un mic
lac pe care câteva rațe gălăgioase au pus stăpânire. În mijloc, tronează un grătar
și-un foișor, dar azi lumea preferă comoditatea mesei din restaurant. Un
mini-zoo și câteva leagăne (hintă, uite cum mai aflu un regionalism) completează
peisajul, contribuind la satisfacția deplină a celor mai mici dintre clienții
domeniului Dracula.
Ajunge pentru azi, nu strică puțină odihnă. Dar pentru aceasta trebuie să mergem în Târgu-Mureș, la vila Monica. Drumul e liber, imediat sosim la destinație. E vară, ziua-i lungă, căldura nu așa înăbușitoare
ca la București, așa că e timp și pentru o plimbare de siestă în centrul târgului (Mureș, of course :)). Pustiu pe străzi, nicio mișcare pe nicăieri. Ce contrast teribil cu
animația de mai devreme... Unde-o fi lumea din Târgu-Mureș?!...
Cum unde, nu-i evident? La Festivalul Medieval din Sighișoara!... :)))
Cum unde, nu-i evident? La Festivalul Medieval din Sighișoara!... :)))
Dan
17.01.2013
Am trecut prin Sighisoara , in drumul nostru spre Paltinis , Dan , in urma cu cativa ani . In Turnul Sfatului n-am urcat dar povestea ta ma incita s-o fac cu prima ocazie . De fapt ocazia trebuie cautata , cultivata , tintita si "executata" . O vom face , poate in vara acestui an , de na va fi ingaduit . Daca tot avem niste prieteni in Tg. Mures ...sa-i vizitam si pe ei ...nu ?
RăspundețiȘtergereDacă ai știi de câte ori am trecut prin Sighișoara, fără a opri măcar câteva minute, pentru a urca în Cetate... No, bine că m-am deșteptat mai târziu. Orice vizită aici, fie cât de scurtă, e nespus de reconfortantă. Te simți altfel, nu pot defini exact senzația.
RăspundețiȘtergereDacă ai parte și de-o vizită în Turnul cu Ceas, ziua ți-e împlinită. Ai multe de văzut între etaje, expoziție de picturi, reproduceri, artizanat etc. La ultimul nivel, mecanismul ceasului e o bijuterie de artă, fără exagerare.
Îți doresc drumuri faine și călătorii interesante, Radu.
salut, Calin! :)
RăspundețiȘtergereTe salut din nou. :) E rândul tău să vii în București, să-ți arăt un restaurant fain... poate-ai uitat unde-i Shorley-ul! :)))
RăspundețiȘtergereÎn turnul ăla, foișor sau ce-o fi, mă rezem de parmalâcul de lemn, mângâind plăcuțele de aramă pe care scrie „VIENA o mie nu știu câți kilometri” ori ROMA nu știu câți...” și privesc lung în cele patru zări. Tare-mi plouă-n gură după o plimbare pe cele meleaguri!
RăspundețiȘtergereMaiei nu i-a plăcut. A rezemat pereții, stând la distanța maximă de parmalâc. Nu-i place la înălțime...
E ditamai turnul, Ștefan. Dacă ar fi fost un simplu foișor, probabil că i-ar fi plăcut și Maiei. :)). Viena, Roma, Londra, New York... parcă și Polul Sud apare pe-acolo.
RăspundețiȘtergereE superb în Sighișoara, întotdeauna. Dar pe timpul Festivalului, Cetatea parcă pulsează de viață, totul se mișcă în alt ritm.
Am vizitat şi eu Sighişoara şi mi s-a părut foarte frumoasă, dar nu despre ea aş vrea eu să vorbesc acum, ci despre descrierea ta absolut minunată. :)
RăspundețiȘtergereBravo, Dan!
Foarte frumos scris. Cred că dacă ai scrie la un ghid turistic, toţi cititorii ar vizita locurile descrise de tine. :)
Mi-a plăcut! :)
Mulțumesc, Rory.
RăspundețiȘtergerePoate, undeva/cândva, cine știe?!.. Pot să mizez pe-un cititor cert dacă voi schimba vreodată macazul? :)))
Absolut! :)))
ȘtergerePromit solemn. :D