Sighișoara, parfum d'amour médiévale

Eram student în vremea când a debutat Festivalul Medieval de la Sighișoara. Îmi amintesc că, la data deschiderii oficiale a primei reprezentații, mi s-a părut o idee grozavă celebrarea unor tradiții de mult uitate, a unui mod de viață de mult apus. În timp, ideea a prins și la case mai mari, sunt și alții (mai înțelepți ca noi) care încearcă să recompună trecutul din mozaicul atât de divers (mici piese dintr-un puzzle aleator) care a răzbătut până la noi. Poate și noi am împrumutat idei de la ei. Sau poate noi am fost primii în acest colț de Europă, cine știe? Oricum ar fi, trecutul este parte a prezentului și ar trebui să-l prețuim cu toții. O mână de oameni inimoși din Sighișoara (și nu numai) tocmai asta încearcă să ne demonstreze pe parcursul unei săptămâni de vară, în fiecare an: că suntem urmașii celor ce-au fost. Iar spectacolele și concertele de muzică medievală puse în scenă ori luptele de cavaleri organizate în cetate ne ajută să privim pe viu acum ceea ce în trecut am putut vedea doar cu ochii minții. 

Unul din membrii cercului de prieteni frecventat în studenție era originar din Sighișoara (salut, Călin!) și ne povestea an de an ce frumos e în cetate pe durata festivalului - ce lume colorată, ce mulțime pestriță cuvântând într-o sumedenie de limbi europene... ce de tineri își fac apariția brusc pe străzile orașului, tulburând cu larma și veselia lor tabieturile patriarhale ale bătrânului burg. Sincer, îl invidiam pentru norocul de a se fi născut într-un loc atât de interesant. Așa mi se părea mie, nu știu dacă și el era de acord. Bucureștiul era/este locul de "pierzanie" pentru orice student provincial, atracțiile fiind infinit mai numeroase ca ale oricărui alt mare oraș, fără discuție. Să dăm Cezarului ce e-al Cezarului, nu? :))

Peste ani, Călin s-a întors la Sighișoara. Nimeni nu se poate dezlipi așa ușor de locurile natale, chiar dacă la 20 de ani ai impresia că toată lumea e a ta și că nimeni și nimic nu te poate ține în loc. :) De la el am aflat că, în anul de grație 2012, la împlinirea a 20 de ani de la debutul festivalului medieval sighișorean, acesta a fost la un pas să nu se organizeze. De ce? Pentru că primarele urbei avea alte lucruri muuult mai importante pe ordinea de zi. Cum ar fi, de exemplu, organizarea unui referendum. Hilar motiv, dacă mă întrebați pe mine, ținând cont de context. Ba, dacă mă gândesc bine, individul era mai inspirat dacă suprapunea data respectivei acțiuni cu o zi a festivalului, ieșea fruntaș pe județ la capitolul prezență la vot, fără alte mașinațiuni. În fine... cert este că au rămas doar 3 zile de festival, în loc de 10, lucru ce mi-a încurcat planurile de plecare. Pentru cazare, am renunțat rapid la Sighișoara (prețuri exagerat de mari, locuri puține în locațiile convenabile), îndreptându-mi atenția spre Făgăraș. Din păcate, am avut parte de o neseriozitate maximă la Fântânița Crăiesei, deși nu mă așteptam, doar făcusem rezervare prin booking. Așa că am recurs la varianta Târgu-Mureș, un oraș plăcut sufletului meu, pe care-l cunosc de mult și pe care vroiam să-l revăd. Am avut succes la vila Monica, amplasată foarte aproape de Centrul Civic.

Am plecat la drum într-o zi toropitoare de vară, la o zi după inaugurarea autostrăzii A3. Drumu-i bun și fain, păcat că nu e finalizat (nici acum nu are ieșiri intermediare, dacă îți schimbi planurile pe drum... ghinion, tot vizitezi Brazi-ul :)). Mie însă, îmi convine și-așa, că n-am nevoie să trec prin Moara Vlăsiei. A3-ul e pentru Ploiești și-atât. Pentru toate celelalte... există DN1. :))

După Brașov, temperaturile încep să scadă simțitor. La plecare, soarele încingea bordul către 37°C. Ajungem repede la Sighișoara, cam pe la prânz. Cu greu, găsim un loc de parcare liber pe strada Anton Pann (cumva, paralelă cu latura vestică a cetății) și începem urcușul pieptiș către cetate. N-am mai vizitat-o de 8-9 ani, dar ne seduce, ca de fiecare dată, cu parfumul său medieval inconfundabil. Intrăm pe sub Turnul Croitorilor, una din cele două porți de acces prin care se face și accesul auto. Parcă nu cadrează autoturismele în peisaj... dar, deh, cetățeanul de azi (în sens propriu, de locuitor al cetății) nu prea mai are multe în comun cu strămoșii lui din Evul Mediu... de ce nu s-ar bucura și el de beneficiile civilizației actuale? Că s-o fi săturat de scări până peste cap!...:) Un claxon nervos, prelung, ne trezește din reverie și ne face să coborâm privirile aruncate spre vârful turnului către mult mai prozaicul drum pe care pășim. Pavat cu piatră, parcă auzim troncănitul carelor ce băteau pe vremuri ulițele cetății. O raritate în ziua de azi, în secolul vitezei și-al drumurilor (din ce în ce mai) rapide. Îmi vin în minte aprigile dispute din urbea noastră, la momentul deciziei de a se asfalta una din cele mai vechi străzi - Bd. Aviatorilor. Dacă ar fi să ne luăm după părerea istoricilor, un abuz. Silvia însă (mașinuța mea), e foarte mulțumită de aspectul actual. :)

Străduțele strâmte, pasajele înguste, falnicele turnuri ale cetății care străjuiesc de sute de ani accesul în cetate, plus costumele de epocă întâlnite la tot pasul, care mai de care mai fistichii, ne aduc în fața ochilor imaginea pe care ne-o doream când am purces la organizarea acestei excursii. Forfota inimaginabilă, aglomerația cruntă pe alocuri, totul sub un soare arzător, ne fac să ne găsim cu greu drumul prin cetate. Pereții de piatră ai locuințelor din cetate parcă ne protejează o idee, oricum, temperatura aici e mai coborâtă cu ceva grade bune față de acasă, suportabilă. Trecem pe lângă Turnul Cizmarilor, admirăm biserica romano-catolică și ne adăpostim câteva minute la umbra celor câțiva copăcei din cochetul parc situat între turn și biserică. Parcă și Primăria Sighișoarei ne protejează de vipia după-amiezii, prin impozanța cu care domină strada Muzeului. Îl salutăm pe Vlad Țepeș al cărui bust este înconjurat cu zeci de tarabe și de-o parte și de alta a esplanadei dintre Primărie și Biserica Mănăstirii. Ocolim biserica și ajungem pe promenada care mărginește Dealul Cetății. De-aici, o panoramă faină se deschide asupra orașului. Loc de belvedere superb, îi invidiez pe funcționarii Primăriei care au un asemenea peisaj în geam. 

Ajungem în Piața Muzeului, asistăm la o prezentare de costume ale cavalerilor ce invită persoane din public la luptă dreaptă. Aglomerație mare și-aici. Mulți privesc, puțini îndrăznesc să urce în ring, îmbrăcând armura și zalele specifice. Greutatea acestor accesorii nu-i deloc neglijabilă, iar căldura amiezii le face viața și mai grea temerarilor. Costumele cavalerilor arată bine, îi fac să pară niște giganți veniți din alte timpuri. Pe-atunci, armurile masive aveau și rolul de a impresiona dușmanul. Și domnițele, de ce nu? Probabil că fără ele arătau ca Rick Moranis, în Space Balls :))). A, și numele pe care și le-au luat cavalerii sunt savuroase. Nicola de Severin, zis și Filozoful, din Ordinul Cavalerilor de Mediaș, Cavalerul Inocențiu de Mediaș zis Cel Puternic precum Ursul, din același ordin, Cavalerul Csaba Cel Iute ca Vântul (tot din Mediaș), Cavalerul Vasiliev cel Căpos din Ordinul Cavalerilor Chigot din Plovdiv și tot așa. Bulgarul, un tip extrem de ambițios, mi s-a părut cam dezavantajat de arbitri, pe alocuri. Arbitri români, desigur. :) 

Ne strecurăm cu greu spre Piața Cetății, unde putem să ne tragem sufletul mai liniștiți, deschiderea mare a pieții ne eliberează un pic de "claustrofobia" dată de mulțimea turiștilor. Aici trebuie s-apară și Călin. Întârzie puțin, așa că avem timp suficient să urcăm, în premieră, în Turnul Sfatului. Văzusem orașul și de pe promenada estică a cetății, cum spuneam, dar parcă de-aici, de la cei 64 de metri ai turnului, priveliștea îți taie răsuflarea - poți admira Sighișoara în toată splendoarea sa, în toate direcțiile. Bucuria de a fi sus, lânga ceasul ce dă ora exactă în cetate de pe vremea lui Vlad Dracul, îmi ia cu mâna oboseala dată de sprijinul acordat celor mai mici de 3 ani pe scările turnului (destul de multe, desigur). :))

În piața cetății, începe un concert de muzică medievală, susținut de artiști invitați, costumați în ținute de epocă extrem de interesante. Accentele gotice ale sunetelor ce invadează piața sunt mult mai vii față de o înregistrare, muzica unplugged are o altă rezonanță, mult mai plăcută. Apare și Călin, ne-așezăm la o masă, să cinstim revederea la un țap cu guler. Serviciul are un delay considerabil, așa că, după ce artiștii agață intrumentele în cui, invitându-ne la spectacolul de seară, hotărâm că e cazul să ne mișcăm spre alte zări, dacă vrem să mâncăm ceva azi, nu să albim așteptând. :)) Unde? La Daneș, la domeniul Dracula. No, ce să-i faci, Țepeș al nostru e legendar pe toata Valea Târnavelor. Un restaurant bun, timpul trece repede depănând povești din studenție. Ce mai știi de x? Te-ai mai văzut cu y? Eu, nu. Tu? Nici atât. Parcul din jurul restaurantului e generos, are și-un mic lac pe care câteva rațe gălăgioase au pus stăpânire. În mijloc, tronează un grătar și-un foișor, dar azi lumea preferă comoditatea mesei din restaurant. Un mini-zoo și câteva leagăne (hintă, uite cum mai aflu un regionalism) completează peisajul, contribuind la satisfacția deplină a celor mai mici dintre clienții domeniului Dracula.

Ajunge pentru azi, nu strică puțină odihnă. Dar pentru aceasta trebuie să mergem în Târgu-Mureș, la vila Monica. Drumul e liber, imediat sosim la destinație. E vară, ziua-i lungă, căldura nu așa înăbușitoare ca la București, așa că e timp și pentru o plimbare de siestă în centrul târgului (Mureș, of course :)). Pustiu pe străzi, nicio mișcare pe nicăieri. Ce contrast teribil cu animația de mai devreme... Unde-o fi lumea din Târgu-Mureș?!... 
Cum unde, nu-i evident? La Festivalul Medieval din Sighișoara!... :)))

Dan

17.01.2013