Cuvinte care mă “dor”

Fac parte din generaţia celor care au prins învăţământul liceal în două trepte - treapta I, la absolvirea gimnaziului, treapta a II-a la final de clasa a X-a. Am avut emoţii la ambele examene, aveau grijă profesorii de asta (şi părinţii, desigur). Hai să zicem că treapta întâi nu era aşa o tragedie dacă o ratai (la mine ar fi fost :)), tot poporul trebuia să facă zece clase, chit că mai erau unii care nu ştiau nici măcar tabla înmulţirii la sfârşit de a opta, dar la treapta a doua treaba era mult mai serioasă. Pentru că acolo se făcea selecţia adevărată, nimeni nu te mai obliga să înveţi mai departe.. puteai urma o şcoală profesională de 3 ani şi gata, la muncă!, să ia statul impozite de pe urma ta. Bătaia cea mai mare era la matematică-fizică (profilul corespondent al informaticii de azi), unde profesorii erau cei mai buni, copiii la fel, iar şansele de reuşită la facultate depăşeau 90-95%. Desigur, aprecierea îmi aparţine, n-am date exacte, e făcută aşa, la bunul simţ, dar nu cred că sunt foarte departe de adevăr.

Norocul a făcut să am o dirigintă de franceză, foarte bună profesoară, care ne-a fost dascăl şi pentru limba română. În prag de examen, mi-am blindat cunoştinţele şi graţie unei mătuşi foarte dragi, la care ajungeam o dată pe săptămână, duminica. Tot profesoară. Aşa că pot spune că, la capitolul română, n-am avut probleme la treaptă, rezultatul de-aici fiind chiar mai bun decât cel de la matematică (scuze mamei, responsabilul cu pregătirea pe partea asta, profesoară la rândul ei). Pe scurt, înainte de a vorbi corect franceză, engleză, rusă sau mai ştiu eu ce altă limbă străină, am învăţat să vorbesc corect limba română.

Mare mi-a fost mirarea când am ieşit în lume, ca tânăr inginer, şi am observat că lumea poceşte tare şi-apăsat româna, limba aia armonioasă (vorba poetului), pe care am învăţat-o în şcoala generală. Şi lucrul ăsta-l făceau deopotrivă şi oameni cu carte multă, cu facultate, de la care nu te-ai fi aşteptat la aşa ceva, şi oamenii simpli, fără prea multă şcoală (ăştia o aveau în schimb pe cea a vieţii, ca şeful meu de şantier de-atunci). De exemplu, îmi zice odată:

- Dane, trebuie să mai cumpărăm nişte “coneşpane” pentru săptămâna următoare.. Hoopa, ce-s bâzdâgăniile astea?.. pauză, moment de stupoare, respiraţie adâncă, nu ştiu la ce se referă, dar nu vreau să-l întreb, c-am şi eu mândria mea de tânăr stagiar :), aşa că vine răspunsul sec:

- Da, şefu', se face, nu-i problemă!

Două zile după asta am pândit muncitorii, stând cu ochii pe ei ca pe butelie, să văd ce folosesc din trusa de scule pe post de coneşpane... Când m-am dumirit, am înţeles că era vorba de conexpanduri, despre care, întâmplător, ştiam cu ce se mănâncă, iar când m-a întrebat luni dacă am cumpărat ce mi-a zis, am venit cu o cutie întreagă în faţa lui, spunându-i:

- Desigur, şefu’, 50 de M6, 50 de M8, …, 10 de M16 (cam toată gama folosită în mod curent). Acum avem conexpanduri pentru toată săptămâna!..(nu m-am putut abţine să mă dau deştept, mai am şi eu momente din astea - nu c-aş fi, da’-mi place să mă cred aşa, din când în când..). Eheeei, tânăr fără minte.. dar n-a luat seama, nu s-a supărat - pentru că el aşa vorbea, deşi ştia şi varianta corectă (cred), folosea la fel cuvântul şi după asta. Mă gândesc acum că, poate doar era mai copt la minte decât mine, cobora nivelul pentru a se face înţeles mai uşor în faţa muncitorilor, să nu pară preţios ca mine (apropo, “conexpandurile” mele au sunat atât de fals în adunarea respectivă de pe şantier.. tot aşa ca un fluierat în biserică!). Sau poate nu ştia cum e corect şi nici n-a băgat de seamă sublinierea mea.

Altă slujbă, alt şef. Vorbeam de marinărit şi-mi spunea cum se “navigă” pe timp de furtună. Mai avea una tare, corectată de foarte mulţi colegi, în loc de “guseu” îi ieşea un “puseu” de toată frumuseţea.. până ne-am despărţit nu s-a corectat, probabil că nici acum. De “suporţi” în loc de “suporturi” nu mă leg, că asta e atât de frecventă şi de înrădăcinată, încât cineva râdea când a văzut cuvântul scris de mine undeva. Măcar a avut decenţa să mă întrebe dacă aşa e corect.

Am mai auzit una care mi-a gâdilat tare neplăcut timpanul - pluralul de la “repetor” nu era “repetoare”, cum sună firesc şi românesc, dacă pot spune aşa, ci, cum credeţi?… “repetori”!! Mă zgâria atât de tare pe creieri, încât nu m-am putut abţine şi am corectat-o pe colega care-l folosea; subtil pe cât am fost în stare, că nu mai rezistam, ajungeam la Bălăceanca!

Din păcate, fenomenul a devenit şi mai acut de când folosirea mail-ului a devenit uzanţă firească în activitatea noastră de zi cu zi. Când corespondenţa se trimitea pe fax (pe telex, pe cablogramă sau prin morse, nu le-am prins nici  eu pe toate :)), mai era cum mai era - exista o şansă să vadă cineva hârtia şi s-o corecteze înainte de a o expedia... acum însă, e liber la “chiftele”, scrie fiecare cum îl taie capul, mail-ul suportă orice. Câteodată stau şi mă întreb, văzând ce minuni primesc pe mail, dacă, la multinaţionalele de prin ţărişoara noastră scumpă (şi nu numai la ele), n-ar fi util un test de limba română, pe lângă cel de aptitudini, la angajare. La televiziunile astea de nişă intrate pe cablu (apărute ca ciupercile după ploaie) sunt convins că nu mulţi reporteri/editori/prezentatori l-ar promova.

Aşadar, în curând DEX-ul va fi îmbogăţit cu noi cuvinte, nu neapărat moderne, cât mai degrabă importate de prin vecini, graţie “globalizării”. I-auziţi cum vorbesc tipii ăştia doldora de funcţii ale căror denumiri nu le mai încap întregi pe cartea de vizită:

- Ionescule, te-am sunat să te anunţ că lucrarea x a fost “cancelată”! (clar, individul s-a tâmpit de la statul la calculator.. mai ieşi, băi vere, şi tu pe-afară, mai cunoaşte şi tu lumea, mai pune mâna pe-o carte, mai fă un cornet!..);

- Popescule, operaţiunea y a fost “costizată”?

- Io ştiu ce să zic, şefule, o fi fost.. (dacă nu pricepe “afacereza” asta de baltă, ce să zică, săracu’; un pic mai greu, mă prind, dar trebuie să perseverez, că altfel o să par eu ăla fraier). Nu vă mai tociţi degeaba neuronii, vă lămuresc eu, că şi mie mi-a luat ceva timp să mă dumiresc, vrea să zică, pasămite, dacă a fost “bugetată”;

- Dane, te rog ajută-mă, să “devizez” o cameră..

- Ce să-i faci?!.. s-o zugrăveşti, s-o tencuieşti, te-ajut, deşi nu mă prea pricep soi nici eu. După câteva momente de gândire profundă, pricep: să facem un deviz. Ăsta deja mă trecuse la lista lui de prostovani, noroc c-am avut o sclipire rapidă de geniu şi n-am ezitat prea mult. Ahaa, trebe’ să mă adaptez. Apăi, scuzaţi, dacă ne-aud copiii ăştia pe care-i criticăm că vorbesc pre' limba mess-ului, vor zice că nici noi, ăştia maturii, nu suntem mai breji. Şi-ar avea dreptate, mă tem.

Nu-i vorbă că nici legea asta nouă, de schimbare a modului de scriere, nu ne-ajută, ba pot spune că mai rău a încurcat borcanele. Câţi nu scriu acum “sânt”, făcând un hibrid din pronunţia veche la persoana întâi, plural sau singular, şi folosirea lui “â” din “a”, nefolosindu-l pe "sunt"?!... Şi ne lăudam străinilor că limba noastră, româna, e uşor de învăţat pentru că e o limbă fonetică. Haida, de!! Ia gândiţi-vă cât timp trebuie să dedice un străin folosirii lui “î”, de exemplu. Eu, iniţial, nu am fost de acord cu legea nouă (cine sunt eu, să mă audă careva?), scriam cum am învăţat, eram refractar, dacă vreţi. Aţi observat că şi în presa scrisă sunt anumite trusturi care nu au adoptat noile norme de ortografie, aşa că făceam şi eu la fel. Dar, cu timpul, a trebuit să mă adaptez (din nou) trendului general, să nu mă critice pe mine ăla care “cancelează” lucrarea!..

Închei acum doar amintind câteva cuvinte care mă dor mai tare ca cele incorect folosite din punct de vedere gramatical sau al provenienţei: 
TRANZIŢIE - ăsta mă omoară de peste 20 de ani - o să crăp şi tot o să-mi răsune în urechi; 
CRIZĂ - ăsta mă ucide de numai 3 ani încoace, aşa că mai pot rezista încă vreo 4-5 (Doamne păzeşte!); 
EURO - nu mai există discernământ în folosirea lui, se aplică prefixul la nimereală - europarlament, eurocratiţă, euro... rahat; 
GLOBALIZARE - ăsta e scuza cea mai convenabilă la scumpiri de benzină, energie, gaze naturale - termenul are potenţial extrem de nociv şi de periculos, tremur deja când îl aud. 

De substantivele proprii v-am zis? Boc, Băsescu, Ponta, Orban, Eckstein s.a.m.d.? Nu, că alea dor cel mai tare…

26.02.2011

Dan