Din nou la schi

Iarna lui 2012/2013 a adus zăpada mult mai repede decât cea din sezonul anterior, încă din 10 decembrie. Nu așa de multă în București ca anul trecut (har Domnului!), dar destulă pe la munte, pentru iubitorii sporturilor de iarnă. Printre care, cu modestie, ne numărăm și noi, partea amatoare de zăpadă a familiei. :) Am povestit anul trecut motivele pentru care prefer Păltiniș-ul stațiunilor mult mai "celebre" de pe Valea Prahovei; și cum nimic nu s-a schimbat între timp, direcția urmată a fost aceeași și în luna lui gerar a lui 2013. Numai că am preferat camparea direct în Păltiniș, la Vila Romană (în detrimentul Rășinari-ului), pentru a fi mai aproape de locul faptelor eroice de schi și săniuș :), respectiv domeniul superb de la Arena Platoș.

Ca să nu mai traversez Militari-ul vineri seara :), am hotărât să plecăm devreme, pe la 10 dimineața. Dar cum niciodată nu iese totul perfect, bateria ne-a făcut surpriza (neplăcută) de a-și da obștescul sfârșit chiar în ziua desemnată a fi debutul aventurii noastre montaniarde (18.01). Burnița spre lapoviță ce cădea cu insistență de pe la 8 dimineața, asociată codului galben de ninsori lansat în seara precedentă pe la toate tv-urile, totul suprapus decesului subit al bateriei, m-au făcut să mă gândesc dacă nu cumva îmi forțez norocul cu această excursie. Să amânăm?... Păi, de-aia am luat o zi de co, să stau acasă, la gura sobei? Nop, haidem la drum. După 5 ore de mers printr-o ploaie sâcâitoare și insistentă, am ajuns în Sibiu, unde totul era curat, fără fir de zăpadă. Aha, deci domnii de la Meteo strigă preventiv, nimic nu amintea de codul cel gălbior tocmai lansat. Dar, după Rășinari, pe serpentine, o ceață densă de nu vedeai la 10m în față, plus ninsoarea anunțată, m-au făcut să dau crezare avertismentelor cu pricina.
În fine, ajungem. Cazarea-i faină, căldură berechet, loc de parcare fără probleme. Testăm sania într-o aventură nocturnă? Sigur, doar n-am venit să lenevim în pat!...:) Arena Platoș e același loc minunat pe care l-am descoperit anul trecut, cu lume multă, cu voioșie, antren și pârtii perfecte. Cea pentru săniuș are aproape 1 km, nu cred să mai fie pe vreundeva una la fel de generoasă. Sania cea nouă (pe care ne-a adus-o Moșul de Crăciun în locul celei care a devenit nefuncțională anul trecut :)) își face datoria, lunecă extrem de lin și de rapid, o dată, de două ori, de zece... Cei de 40 de ani :) resimțim din plin urcușul greoi consecutiv fiecărei curse. O pauză de-un vin fiert (sau ceai, după caz) se cere, drept pentru care "invadăm" apres-schi barul. Fain, călduț, lume gureșă, servire ireproșabilă, prețuri decente. Și cu asta încheiem, ne retragem la garaj.

Sâmbătă, în faptul zilei. Punem echipamentul de schi în picioare, tocmim instructorul și-afară, pe pârtie. Îi atrag atenția lui Marius, profesorul nostru pentru o oră, să se concentreze asupra celor mai tineri dintre noi. :) Pentru mine, curajul de a pune schiurile în picioare, reprezintă deja o premieră de neînchipuit. Greu, dacă nu am învățat când trebuie... în fine, poate s-o mai ivi ocazia să repetăm figura; tot cu monitor, că altfel nu prea ne descurcăm. Dar tânărul meu companion de schi :) se descurcă mult mai bine, nu a uitat lecțiile de anul trecut. Ieșim pe pârtie, lunecă ușor de pe la jumătatea ei în jos, face volte de-a latul, evită pe cei din față elegant, stăpânește opririle fără cusur. La omul sărac (moi), nici boii nu trag. Schiurile pe care le folosesc nu sunt cerate (cine să mai stea la centrul de închirieri s-o facă? doar se merge pe cantitate, nu pe calitate - și cerere este, nu glumă!), un clăpar îmi face rană deschisă pe tibie la stângul, așa că lecția de schi se finalizează mai repede decât intenționam. Nu-i bai, nu pentru mine am venit. Iar tânărul apreciază bucuria de a fi pe pârtie și fără monitor. Data viitoare luăm ski-pass și la treabă, de sus, din vârf!
În timp ce Mihai perseverează la schi, mă amuz urmărind tentativele unor începători (genul mai pantofar - blugi, geacă de piele, subțirică și scurtă în talie, cu vedere la underwear) care au închiriat snowboard-ul și-au ieșit direct pe pârtie. Unul din ei, se chinuie timp de aproximativ 10 minute să-și prindă legăturile, timp în care celălalt, mai dibaci la acest capitol, cade încontinuu, nerezistând mai mult de o secundă în picioare, pe placă. Cu obidă, de la nivelul solului, aruncă o întrebare grea către partenerul său: "măi, John, cum, pana mea (scuzați!), fac să stau și eu un pic în picioare, fără să cad de pe drăcia asta?!..." Grea întrebare, John nu știe ce să-i răspundă; din păcate nici eu nu pot să-l ajut cu vreun sfat prețios, dar i-aș recomanda să întrebe un monitor, nimeni nu s-a născut învățat. :)
După o masă binevenită la pensiune, ne întoarcem, cam 20 de minute de mers pe jos până la Arena Platoș. Poate că și cei 10 cm de zăpadă căzuți peste noapte au dăunat stării pârtiilor, nu zic nu (dimineață, tentativa mea de ieșit cu mașina a fost sortită eșecului, într-un mod lamentabil :)). Seara o dedicăm din nou saniei, pârtia este extrem de animată, dar e loc pentru toți. Cum spuneam, niciun pericol pe-aici, fiecare îl respectă pe celălalt. Spre seară, zăbovim și ne refacem forțele la un ceai fierbinte, atmosfera e mai intimă, parcă și mai puțin fum. O muzică faină, hituri ale anilor '80-'90, se insinuează ușor în boxe, un DJ profesionist are grijă ca cei rămași până mai târziu să se simtă bine.
A doua zi, Păltiniș-ul e invadat de sibieni, mașinile lor sunt pretutindeni parcate, cu greu reușim să ne strecurăm printre ele, pentru încă două-trei ore de sanie. Grozav, distracție maximă, dar trebuie să ne luăm la revedere. Revedere care, sperăm noi, va' să fie tot anul ăsta.

Dan
03.02.2013