Translate

duminică, 1 mai 2011

Tango in Harlow II

Am ajuns în Harlow după o călătorie foarte plăcută cu trenul, de fix 30 de minute, exact cum scria în gară, la mersul trenurilor. Gara feroviară din Liverpool Street deserveşte cele 6 comitate situate în Estul Insulei, denumite generic East Anglia, regiune poziţionată la N - NE faţă de Londra. Glumim când vedem scris pe vagoane “East Anglia” - precis trenurile au fost fabricate în România, dacă folosesc aceeaşi denumire pentru ţara lor ca în limba română! (nici într-o sută de ani...) De ce nu East England?,  ne întrebăm noi, aşa ni s-ar părea firesc.
Aveam să aflăm a doua zi, de la colaboratorii noştri, de unde provine denumirea respectivă: de la regatul anglilor de Est, întemeiat în secolul al VI-lea, unul dintre cele mai puternice regate din cele şapte care au format prin unificare Regatul Englez de mai tîrziu.
Cum spuneam, punctualitatea căilor ferate engleze e de admirat. Trenul este expres, are ca punct terminus aeroportul Stansted, al treilea aeroport al Londrei (cel de rezervă, în caz că celelalte două ar fi blocate sau prea aglomerate). Pe Stansted aterizează cele mai multe curse ale companiilor aeriene low-cost. Distanţa faţă de metropolă, de numai 60 de km, nu reprezintă o problemă - de la aeroport te sui în tren şi în 45 de minute eşti în Londra. 

Trenul "personal"; noi îl aşteptăm pe cel
pe care scrie "Stansted Express"

Există şi varianta unui tren normal, nu expres, care opreşte în toate gările până la destinaţie, dar timpul nu se dublează, ca la personalul de Ploieşti, nuuu... e doar cu 10-15 minute mai lung, atât. Apropo, şi din Otopeni se poate lua trenul către Gara de Nord, dar nu direct... c-ar fi prea simplu. Nu, mai întâi te sui într-un autobuz care te duce la gară, mai faci un tranzit cu bagajele din autobuz în tren, mai stai puţin şi-aştepţi, că doar nu pleacă la fiecare 30 de minute, şi în 3-4 ore de la aterizare ajungi în Bucureşti. N-am testat varianta, dar nici n-aş fi prea curios.
La interior, trenul este curat şi spaţios, seamănă cu Săgeata noastră. Doar că beneficiază de tracţiune electrică şi are vreo 10-12 vagoane, nu-i automotor cu două vagoane. Scaune tapisate, mochetă pe hol, lume puţină, locuri libere berechet - o plăcere pentru navetiştii lor. Ţinând cont că am parcurs o distanţă de aproximativ 50 de kilometri, cu o singură oprire intermediară, reiese că media orară se apropie binişor de 100 km/h. La noi, am văzut anul trecut într-un reportaj foarte bun, la Protv, că media orară pentru transportul pe calea ferată “atinge” impresionanta valoare de 49 km/h, la trenurile de persoane. La cele de marfă, şi mai “bine” - 29 km/h... şi ne mai mirăm că CFR-ul, Marfă sau Călători, n-are importanţă ramura, e în cădere liberă! Păi, la asemenea viteze, prefer să merg cu o căruţă, dacă bidiviul e bine hrănit, mă duce mai repede ca orice tren la Constanţa sau Braşov!  

Gara Harlow Town

Harlow Town este una din cele două gări ale micuţului oraş (micuţ îl consideră ei, în realitate “orăşelul” are în jur de 80.000 de locuitori), dar nu impresionează ca cea londoneză. Despre Liverpool Street voi mai vorbi însă, într-un capitol dedicat Londrei, o merită cu prisosinţă. 

Gara Liverpool Street
Făcând abstracţie de faptul că are acelaşi sistem perfect de organizare a traficului de călători şi de vânzare a tichetelor de călătorie (cred că aş putea să-mi iau bilet şi către Pretoria, dacă aş vrea!), incinta gării din Harlow ne arată o faţă urâtă: mizerie cruntă, ca printr-una de-a noastră, lucru ce mă face să mă simt ca acasă. Mucuri de ţigară azvârlite peste tot, hârtiuţe, pachete de ţigări goale, bilete folosite, un pantof scâlciat, desperecheat, uitat pe-o bancă de aşteptare... cunoaşteţi peisajul. Probabil o consecinţă a faptului că Harlow face parte din “London Commuter Belt” - Centura de Navetişti a Londrei, un areal un pic mai mare decât cel denumit Great London. Iar navetiştii nu sunt numai britanici nativi, ba dimpotrivă, aş zice. Nu cunoaştem harta oraşului, aşa că varianta cea mai la îndemână ca să ajungem la hotel este taxiul. Taximetriştii stau încolonaţi frumos şi-şi aşteaptă clienţii fără să-i hărţuiască. Prindem un taxi de pe vremea lui Cuza (bine, hai, din filmele cu Miclovan, ca să nu fiu rău), vechi de cel puţin 40-50 de ani, după aparenţe; are 6 locuri în spate, spaţiu generos, încăpem cu bagaje cu tot, fără probleme. 

Taxi - din recuzita filmului "Cu mâinile curate" :)

Cred că asemenea maşini ţin deja de mândria naţională a englezilor, altfel nu văd motivul pentru care încă le mai păstrează în uz; sincer, ar trebui casate de mult, la ce gaze scot pe eşapament şi ce consum or avea... în fine, problema lor. După un drum lejer din punct de vedere al traficului de duminică după-masa, dar o ţâră încordat din perspectiva mersului pe partea stângă a şoselei, în 15 minute suntem la hotel. Mersul pe stânga - Doamne, ce experienţă! La fiecare intersecţie ai impresia unei coliziuni inevitabile cu cei de pe contrasens, stăm uşor crispaţi pe bancheta din spate, bucurându-ne că nu ocupăm niciunul locul de lângă şofer... să vă mai povestesc şi despre plăcerea unui sens giratoriu, parcurs pe dos decât o faceţi de obicei? Nu, o să vă las s-o descoperiţi singuri...:)
Hotelul este unul mediu, Park Inn pre numele său, şi face parte din lanţul Radisson. 

Hotel Park Inn by Radisson

Este situat la o margine a oraşului, foarte aproape de ieşirea spre autostrada M11 (noi când vom ajunge la A11? răspuns logic, privind prin ţara noastră dragă - când o face plopu’ mere!). Scumpuţ, c-aşa-i şade bine unui hotel englezesc. Rezervarea era făcută din ţară, aşa că nu zăbovim prea mult la recepţie. Fişe de cazare completate, verificare paşapoarte şi gata - avem cartelele. Hotelul are 3 stele, dar nu de-alea mari, de general... mai micuţe, mai de căpitan, aşa...:) Pe holurile parcurse în drum spre camere observăm o mochetă care parcă n-a văzut aspiratorul în ultimii 100 de ani, plus câteva uşi batante la diferite pasaje, de aceeaşi vârstă cu suratele lor din America, cele din barurile Far West-ului lui John Wayne. Doamne, unde-am nimerit?! Amplasarea lângă autostradă ne duce cu gândul la o altă “destinaţie” a hotelului, nu cea de business, cum credeam. Poate merge şi cu ora pe-aici, cine ştie? Intrăm şi ne liniştim, dracu’ nu-i chiar atât de negru. Camera e mică, dar curată. Ok şi la baie, prosoape curate, oglinda, una mare cât un perete, străluceşte. Ce mă intrigă - nici măcar un şifonier în cameră, doar ceva umeraşe la cuierul de pe hol. Poate englezii stau cu bagajele făcute mereu, gata de plecare, n-au nevoie... io ştiu?! Surpriza mare e la vederea prizelor, inutilizabile fără un adaptor special. 

Deasupra biroului, în stânga, se observă
prizele cu pricina

Instantaneu, iau un încărcător de telefon în mână şi mă duc la recepţie, să văd ce se poate face. Îi spun doamnei că toate dispozitivele mele cu acumulatori necesită o priză normală pentru reîncărcare (normală în opinia mea, nu şi a ei, desigur). Capăt un adaptor potrivit, destul de rapid, semn că mai vin şi alţi europeni pe-aici, nu-s singurul.:) Mă asigur că-l pot păstra pâna la plecare şi trec la următoarea întrebare arzătoare: wireless iaşte? Iaşte, cum să nu, Doamne fere’! Dar costă, şi nu puţin: 6 pounds/hr!! Ies mai ieftin dacă iau pentru o zi întreagă, 14 pounds. Câtă generozitate! Am nevoie doar în prima seară, trebuie să pregătesc ceva, iar Google Translate e merveilleux, cum spune englezu’ :); aşa că mă bag şi-s bun de plată. În fine, mă acomodez, n-am de ales, voi sta 3 nopţi aici. În afară de observaţiile de mai sus (justificate, zic eu), camera devine primitoare, patul este larg, alb şi curat, aerul condiţionat mă ajută să nu simt frigul. Seara nu-s mai mult de 5-6°C. Televizorul n-am de ce să-l pornesc, am doar canale englezeşti şi unul singur în altă limbă şi aia e... rusa - ce înseamnă prezenţa unui Abramovici şi a altora ca el în insulă! 

Camera, plăcută şi primitoare

În fine, mă rezum doar la a mai face observaţia că am stat şi pe la noi, în diferite oraşe din ţară, în hoteluri de aceeaşi categorie, 3 stele, dar cu mult mai faine. Şi mai ieftine. Ca să nu mai zic că, în general, toţi hotelierii români şi-au făcut un scop nobil, ca un fel de mândrie personală, din a pune la dispoziţia clienţilor internet gratuit. Una peste alta, un hotel acceptabil, aş spune.
Pentru că restaurantul hotelului este închis duminica - deh, oamenii se respectă, nu lucră duminica, indiferent de job, iar la bar găsim numai sandvişuri (mulţumesc, nu; oricum, nu-i decât o fetişcană pe-acolo care socializează cu tineri de vârsta ei, pare că o deranjăm cu întrebările noastre despre meniu), hotărâm să ieşim să mâncăm în oraş. Întrebăm la recepţie, recomandarea vine prompt pentru restaurantul indian. Pe stradă, nimeni nu-l ştie, o fi vreo bombă ordinară. Nu e, e chiar select, dar se cheamă Vadina, nu Vandina, cum ne spusese recepţionera. O nouă premieră pentru mine: mâncare indiană. Băiatul care ne serveşte nu prea înţelege engleza noastră (nici noi pe-a lui), aşa că mai cheamă un coleg să-l ajute să ne preia comanda şi demarăm dialogul. E din Bangladesh, zâmbeşte încântat când îl întreb de unde e şi apoi îi completez răspunsul:
- So, Eastern Pakistan...
- Yes, yes!.. Do you know about my country?
- Cors, my friend. You are not indian, but it's ok. You are close enough.:)
- Where are you from? ne întreabă şi el politicos.
- Romania... Europe (ca să îl ajut un pic)... nu prea îi sună niciun clopoţel.
- You heard about?
- Yes, îngaimă el, fără prea multă convingere. E clar, n-a auzit. Remarcăm însă, gentileţea lui, semn că nu degeaba stă prin Anglia, a învăţat câte ceva. Şi, ca s-o scurteze, pleacă repejor să-mi aducă berea aia mult jinduită...
Mâncarea e bună, per ansamblu, condimentată din belşug. Doar că pe mine nu mă atrage combinaţia asta specifică bucătăriei indiene, de dulce peste carne de pui/miel. Sosul iute e ok, pe alocuri pişcă bine, dar zahăr presărat peste carnea de miel înseamnă să mă opresc din procesul de asimilare a mâncării înainte de a mă aşeza bine la masă. Aşa că, nu marşez prea tare la sosul cel roşu. Care e mai dulce ca o dulceaţă de vişine, scuzaţi repetiţia. Dar cel iute face ravagii, berea nu mai ţine pasul, trecem pe apă minerală, două-trei sticle la foc automat. Cu gheaţă, să ne răcorim. La final avem de achitat 36 de pounds, lăsăm 40, că pe notă scrie explicit: “service is not included” şi nu vrem să fie puştiul trist după plecarea noastră (serviciile au fost, totuşi, ireproşabile) şi apoi mergem spre hotel, să ne odihnim. Pe drumul de întoarcere avem parte de un pic de vânt în rafale, aşa că resimt gheaţa din pahar în fiecare fibră, muşchi sau oscior al fiinţei mele... degeaba măresc pasul, nu mă opresc din tremurat până la hotel. Pun aerul rapid pe automat, la 28 de grade şi imediat mă bag la somn. Amân tot ce mai am de făcut pentru dimineaţa de-a doua zi.

Va urma... Tango in Harlow - III
  
01.05.2011 
Dan

10 comentarii:

  1. Buna seara , Dan !
    Este o experienta interesanta ,cea traita de tine in tara cetii autorizate deplin . Undeva in sud-estul Angliei este un orasel , unde un cunoscut de-al meu , face taximetrie . Este ingrozit de mizeria pe care o vede in acea parte a lumii , e total dezamagit de modul lor de viata si vrea sa se intoarca fiindca s-a saturat de "civilizatia" engleza ...Asa o fi ?

    RăspundețiȘtergere
  2. Buna, Radu!
    Londra, de exemplu, a scapat de smog de cativa ani buni... Stii, desigur, ca cel mai celebru cartier de business al Londrei, Canary Wharf, este cladit pe terenul unde au fost demolate docurile portului, aspectul vechi si ponosit al zonei fiind inlocuit de unul extrem de cosmopolit, intesat de sky-scrappers. Din cat am vazut eu, putin recunosc, orasul este curat, lumea civilizata, relaxata.
    Sunt convins ca sunt multe orase sau regiuni unde primeaza situatii de genul celei povestite de prietenul tau. Ca sa-i scuz, din populatia actuala a UK, doar 60% sunt nativi, restul venetici.

    RăspundețiȘtergere
  3. Salut!
    După cum știi, n-am scăpat nici primul episod. M-am delectat cu fiecare rând, cu fiecare idee. Pe măsură ce parcurg povestea îmi dau seama de un lucru evident: voi face și eu coadă la romanul tău. Numai să-mi dai un semn când și unde e lansarea. Și să-mi zici dacă fi-vor enterteinerițe, se-nțelege!
    Mi-am amintit împrejurările primului zbor. O să-ți povestesc odată, în alt cadru. Acum îți spun doar că am zburat prima oară cu Mihaela Oancea, de la București la Timișoara.
    Anglia... țara încrezuților ăia care vorbesc fără să-și miște buza de sus!
    Trebuie să recunosc că m-am înfiorat plăcut auzind că și pe-acolo sunt nesimțiți care scuipă pe trotuar (asta e de la mine) și că poți juca fotbal pe stradă cu diverse tipuri de ghemotoace și pachete goale de țigări. Pe urmă mi-am adus aminte de același sentiment plăcut că mai moare și câte-o capră bine hrănită (cum ar fi, de exemplu, cea nemțească) care m-a frisonat în Frankfurt. Nefiind eu prea umblat prin cle străinătățuri, odată ajuns la ”deutsche uber alles”, mânat acolo de patronii cei exploatatori, mi-am zis că-i musai să bat cu piciorul împrejurimile locului unde am adăstat. Știi tu, stânga nițel, dreapta un pic, numai atât cât nu riscam să mă rătăcesc. Ei, și nu mică mi-a fost mirarea (și satisfacția, cum ziceam)când am descoperit un parc în care vântul plimba în voia lui ambalajele de țigări, ciocolăți, chiștoace și alte alea (nu chiar ca pe la noi, dar pe-aproape)precum și un mic spațiu verde de sub ferestrele unor apartamente la bloc unde huzureau pet-uri, cutii de bere, hârtii de tot felul, mucuri de țigări, ba aș băga mâna-n foc că am văzut și niște balonașe durex.
    Pe urmă amicul Răzu care locuiește în Frankfurt de ani buni, mi-a stins bucuria relevându-mi un adevăr statistic, cel pe care l-ai descoperit și tu pe-acolo, pe la britanicii ăia fără buza de sus: să nu crezi că cei care fac mizerie sunt nemți, mi-a zis. Frankfurt este, probabil, orașul cel mai cosmopolit din întreaga Germanie. Și m-a plimbat printr-un sat de-al lor unde poți scăpa înghețata pe jos și s-o mănânci apoi fără griji.
    Eu o s-o mai lălăi cu Floricel. S-a deschis sezonul pe bălți și nu prea mai am vreme.
    Tu să te-nduri și să dai drumul mai repejor la episodul următor, rogu-te!

    RăspundețiȘtergere
  4. Abia acum am ajuns sa citesc Dan. Nu spun decat ca am observat -your changed skin- ca sa fiu in tema si care fie vorba intre noi iti vine tare bine cu poze cu tot. Apoi sa-ti spun ca am de scris cate ceva,povestea experientei tale britanice mi-a trezit amintiri,a nascut in mintea mea diverse comentarii si chiar am ras... Numai sa reusesc sa-mi amintesc pana cand voi ajunge sa le pun pe toate aici , la comentarii.
    Sper sa fie repede , pana atunci iti zic si eu "Bine ai venit acasa".Deocamdata casa noastra este aici. Maine .....cine stie poate fi in Harlow.

    RăspundețiȘtergere
  5. Apropo de trenul ala de leaga Otopeni de Gara de Nord, as fi si eu curios cum se prezinta.
    Am avut niste guesti pe la noi din Germania si au facut singuri traseul aeroport - Galati... Cu chefereul... Banuiesc ca din toata asta, drumul Otopeni - Gara a fost de desert.
    Ii intreb cum li s-a parut peisajul. "Nice" zic ei cu o amabilitate plata. "D'apai cum" zic in mintea mea "ca si ai ce admira... the fantastic view of Faurei Gara".

    RăspundețiȘtergere
  6. Ştefan, eşti drăguţ, peste poate.. Dar, dacă va fi să fie vreodată, cu siguranţă fetele nu vor lipsi!..
    E lucru cert, statuat de-acum: engleza vorbită de englezi este cea mai neinteligibilă engleză din câte mi-a fost dat s-aud, nu încape discuţie. Aş zice că nici gura n-o deschid prea mult când vorbesc, nu numai că nu mişcă buza superioară. Şi la hotel, la recepţie, respectivii cred că au fost aleşi după acelaşi criteriu: cât de straşnic pocesc limba engleză. Degeaba or vorbi ei literar şi nemaipomenit de corect din punct de vedere gramatical, dacă nu pricepi mai nimic din ce spun. De-aia m-am şi dus cu încărcătorul de telefon în mână la recepţie, să fiu sigur că pricepe domniţa ce vreau. Aşa că, am ajuns să apreciez, la justa ei valoare, engleza vorbită de americani. Altceva, e mult mai uşor să mă înţeleg cu un străin vorbitor de engleză, decât cu un nativ, pentru că eu şi străinul avem aproximativ acelaşi fond lexical, limitat la 4-5.000 de cuvinte (la mine, chiar mai puţine), faţă de un nativ care bate uşor la peste 50.000 de cuvinte.
    Cu civilizaţia oamenilor, n-ai ce te face. Acolo a tunat şi i-a adunat. Pe mulţi, că a tunat de-a lungul şi de-a latul Pământului...Însă, la ei mizeria este excepţia (gara), nu regula (grădinile, islazul ori acostamentul şoselei, care erau de-un verde suprarealist, fără "pete de culoare"). Din păcate, la noi lucrurile stau exact pe dos. Şi mai e ceva: eu zic că, dacă fondul e bun (mă refer la oamenii obişnuiţi, nu la hahalere), orice venetic ar trebui să crească în spiritul locului unde se "aclimatizează" şi să lase proastele deprinderi în urmă, în locul de unde a provenit. Dar poate percepţia mea nu-i cea adevărată şi mărul stricat face ravagii, oriunde-ar ajunge.
    Fir întins, îţi doresc. Şi baftă!!! (că fără nu se prea întinde...)

    RăspundețiȘtergere
  7. Teo Dora, am vrut să deschid un pic fondul de culori, să fie în ton cu primăvara. Mă bucur că ţi-a plăcut.
    Mă simt bine acasă, orice-ar fi. Mi-ar plăcea să trăiesc undeva, în spaţiul şi spiritul saxon, dar acum cred că mi-ar fi greu să plec. Chiar dacă admir ce e pe la alţii, nu sunt genul care să desfiinţeze tot ce e pe la noi. Deşi ar fi destule, dar trebuie să luăm ce e frumos. Că urâtul, în sens general, vine peste noi oricum, nu trebuie să-l căutăm prea mult...
    Aştept şi poveştile tale, despre experienţele trăite în insulă. La un sejur de-o lună, sunt sigur că ai tolba plină. Le pot citi şi pe blogul tău, să ştii...:). Curaj!

    RăspundețiȘtergere
  8. Cătălin, trenul se prezintă bine, nu asta-i problema. Am văzut că are alura Săgeţii Albastre. Punctualitatea ar fi problema. Şi orarul. Şi tranzitul suplimentar. Şi.. cine mai ştie ce!! Partea bună e că te scapă de rechinii care te jupoaie la taxi... că iar au voie la uşa aeroportului toţi mârlanii.
    Frate, eu am bătut Făureiul şi la pas. Nota bene, Gara este portstindardul oraşului, a mon avis. Aşa că, fără să vrei, chiar ai nimerit-o cu "fantastic view..." :)

    RăspundețiȘtergere
  9. Stii reactia aceea a celor care au de a face prima data cu un strain , o persoana careia trebuie sa i te adresezi intr-o limba straina.Incepi prin a-ti cere scuze ca nu vorbesti foarte bine limba lui materna.Asa am facut si eu cand am pasit prima data in casa unui englez. Care a inceput sa rada si mi-a spus ca...nici el nu vorbeste bine engleza si ca de asta m-ar asigura profa lui de limba engleza...daca ar mai fi printre noi.
    Si asa am inceput sa realizez ca nu sunt atat de mult diferiti fata de noi asa cum ma asteptam.In afara faptului ca :
    -mi-au trebuit cateva zile bune sa le prind accentul.Noroc cu urechea muzicala se pare.Am facut prima gafa cand , dupa o plimbare cu masina i-am multumit gazdei noastre americaneste "thank you for the ride"iar el m-a intrebat mirat daca cumva imi bat joc de el ...
    - sensurile giratorii sunt invers dar ai totusi prioritate de dreapta:)
    -la trecerea de pietoni erau asa :semafor care pe culoare verde avea scris"treci acum",zebra pe care era scris"treci pe aici"si semnal sonor ca sa stii cand sa treci sa nu cumva sa ratezi momentul.
    -daca te roteai in orice loc 360 de grade gaseai undeva o toaleta.La intrebarea mea timida ...de ce au atatea toalete(ce mai intrebare)mi s-a raspuns ca as fi putut sa intreb mai bine de ce beau ei atata ceai...
    -am fost atentionata sa nu rup crengi din pomi si nici flori din rondurile de pe strazi pentru ca cei care ma vad vor suna la un numar special si vine cineva si ma ia la intrebari de genul ce am eu cu natura si cu mediul?Daca cumva vad vreo creanga rupta trebuie sa sunam la un alt numar special ca sa vina "doctorul de copaci" si sa vada care este problema.
    -mi s-a spus ca pietrele care se pun in gradina in jurul copacilor si a rondurilor se cumpara de la magazin;Hm.....ce excursii mai faceam noi pe garla dupa pietre ...
    -In Londra in jurul pub-urilor erau agatate de gardurile vecine un fel de raftulete de lemn pentru pahare iar ei si mai ales ELE stateau acolo in picioare la baut(sa le fi vazut mama ...)
    -la petrecerea data de Mary , vecina de la etajul 1 am rabdat de foame la greu nestiind ca vom fi tratati doar cu chips si biscuiti.E adevarat , asta dupa ce i-am dus cadou o felicitare pe care am cautat-o cam trei ore intr-un magazin cu felicitari.In schimb ne-am ametit cu punch si am ras in hohote de gandacii de pe trandafirii vecinului(Doamneeeeeee ce rusine sa lasi trandafirul sa faca gandaci)si de laptarul care bocanea pe trepte dimineata la 6 cand aducea lapte si ii deranja pe toti. Am hotarat sa sunam la companie sa-l inlocuiasca fiind lipsit de bun simt.
    -am vazut la TV o emisiune unde era blamata o tanti care tinea cei doi papagali intr-o cusca murdara.Multi dintre cei intrebati pe strada ce parere au si cei din emisiune au fost de acord ca trebuie arestata.
    Eeei, cam asta mi-am amintit acum.Ce ziceai de modul relaxat in care traiesc Dan?

    RăspundețiȘtergere
  10. Scuze pentru delay-ul răspunsului, ca să fiu în ton. Eu păţesc altceva când mă scuz pentru engleza mea în faţa vreunui colaborator britanic (recunosc, n-am făcut engleza în şcoală, cu siguranţă gramatica mea nu-i dintre cele mai grozave). Dacă eu îi spun de la început că engleza mea suferă pe ici-pe colo, el îmi răspunde că engleza mea e, oricum, mult mai bună decât româna lui.:)
    Adevăr spui cu sensurile giratorii, mi-a scăpat menţiunea respectivă, deşi am remarcat-o. Nu ţi s-a părut cu atât mai interesantă parcurgerea unui giratoriu? La majoritatea trecerilor de pietoni englezii au pus buton pentru pietoni la traversare, în rest sunt puse pe verde pentru maşini. Iarăşi, de admirat - ce rost are să ţii semaforul pe roşu dacă nu trece niciun pieton?
    Toată stima pentru protecţia mediului; dacă mă întrebi pe mine, şi mie mi se pare o exagerare cu telefonul ăla de crăci rupte... Ce dreaqu', mai bate vântul şi prin insulă!...Cu pietrele la magazin... mda, asta denotă gradul de dezvoltare la care au ajuns. Oferta există pentru că există şi cerere, bănuiesc. Apropo de pietrele de pe gârlă din copilărie, şi eu mi-aduc aminte ceva similar. La Slănic, copil fiind, am coborât în salină de multe ori, în orice anotimp posibil. Toamna, să vezi ce de lume căra cu sarsanaua sare grunjoasă pentru murături!...
    Pe tanti aia cu papagalii, clar, trebuiau s-o împuşte, fără foc de avertisment!..:))
    Oricum, cu toate neajunsurile subliniate, impresia mea a fost că duc un trai mai relaxat decât al nostru. Prefer să fie arestat unul care aruncă gunoiul în stradă, decât să nu se ia nicio măsură. Să nu mai zic de cei care îşi omoară calul din bătaie în drum sau câte şi mai câte s-or petrece pe la noi...

    RăspundețiȘtergere