Așa că, vrând-nevrând, ascult destul de mult posturile de radio autohtone ce-mi gâdilă (mai mult sau mai puțin) plăcut urechea dis-de-dimineață. De departe, preferința mea no. 1 rămâne tot RockFM, chiar dacă și la ei mai e loc (mult) de îmbunătățiri. Deși repetă și ei playlist-ul destul de frecvent, nu mă deranjează să ascult două zile consecutiv "Afraid to Shoot Strangers", de exemplu. Pe când la ceilalți, repetiția unui (așa-zis) hit devine o obsesie, la un moment dat. Oricât de bine ar suna o melodie din peisajul actual, dacă o ascult de trei ori în aceeași zi, mi s-a luat de ea. Câteodată definitiv. De ce? Pentru că, în afara liniei melodice (care poate nu-i deloc rea), mai sunt și versurile unor textieri de "geniu". Fără a nominaliza autori, iată câteva exemple:
"Te port în
suflet ca un tatuaj
Aș vrea să-l șterg, dar încă n-am curaj"
Aș vrea să-l șterg, dar încă n-am curaj"
Multe am văzut pe
lumea asta, chiar și-n materie de tatuaj – mi-aduc aminte că, odată, în
Costinești, un tip cu care ne-am împrietenit în rock-otecă ne-a propus o
ședință tatoo la Mamoulos, un celebru exponent constănțean al artei picturii pe trup. N-a
fost să fie, artistul a rămas să-și revendice locul în istoria contemporană cu
celebrul personaj interpretat de Colea Răutu în "Haiducii lui Șaptecai"
(comandantul poterei de arnăuți). Însă un lucru nu mi-e clar, deși am căutat să
înțeleg în profunzime fiorul poetic al textului&artistului – cum poți purta un tatuaj în
suflet?!...
"Dacă aș fi
fost puțin mai atent, mai în asentiment,
N-am fi ajuns aici, nu-mi place cum sună "The End".
N-am fi ajuns aici, nu-mi place cum sună "The End".
Dap, curat
Eminescu. Mai degrabă poetul a fost cam "a-sentiment". Față de
public, desigur.
"Ale tale,
ale tale,
Sărutări
criminale..."
Bun, asta ține de
jargonul tinerei generații, m-am prins și eu. Dar parcă tot m-aș feri de
sărutul respectivei don'șoare. :)
"Mi-amintesc,
eram tineri n-aveam bani în buzunar
Mâncam crenvuști cu muștar și n-aveam habar
De ce ne rezervă viața, acum totul e clar."
Mâncam crenvuști cu muștar și n-aveam habar
De ce ne rezervă viața, acum totul e clar."
Așa, carevasazică... nu mai sunt
tânăr, ceva bani prin buzunar s-ar mai găsi, să nu-L mâniem pe Bunul; am
încercat și eu de-a lungul vremii rețeta, am tras tare cu câte-un grătar pe la
țară, la munte sau pe la vreun prieten; dar orice tip de mici am încercat (nu contează în ce cantitate), viața nu mi-a arătat ce-mi rezervă. Iar de-o vreme încoace am renunțat,
colesterolul se opune unor noi încercări. :)
And last, but not least, cum bine zice francezul: :)
"De-ar fi să
ne lovească vreo cometă, nu mi-e frică, ştii,
Că sigur faci tu rost de vreo rachetă, vom supravieţui."
Că sigur faci tu rost de vreo rachetă, vom supravieţui."
Ăsta
e din ciclul "Vreau să fiu mare!", autorului acordându-i-se premiul de originalitate pentru intenție > "cum să driblez paza de la NASA?"
sau "Mr. Barack, Atlantis is still for sale?" :)
Ca și-n
alte cazuri, și poezia e 99% transpirație, 1% inspirație. Dar... ce te faci
când 1% ăsta tinde spre zero? Simplu, îți burdușești torpedo-ul cu CD-uri faine și te
asiguri că player-ul e în perfectă stare de funcționare. :)
Dan
25.08.2014
Pai Dane, "Afraid to shoot strangers" inca il mai asculti dupa 20 de ani si il vei mai asculta cu siguranta si peste alti 20... despre "poeziile" minunate nu vei mai sti nici tu nici altcineva la anul pe vremea asta...
RăspundețiȘtergerePerfect adevărat, Cătălin. Ți-am zis, poate unele dintre compozițiile actuale n-ar suna rău, ca linie melodică, dar totul ia sfârșit când deschid gura... :) Dar să știi că și-n engleză se întâmplă la fel, numai că nu ne deranjează pe noi în aceeași măsură.:)
Ștergere