Translate

duminică, 31 martie 2013

Balcic, vis împlinit

Am început să visăm la Balcic demult, de pe la sfârșitul ultimului deceniu al secolului trecut (câtă vechime răsună în sintagma asta!), nu mai știu cu exactitate momentul. Cred că, totuși, puțin mai înainte ca internetul să devină o prezență obișnuită în viața noastră, aș zice că nu mulți conaționali auziseră de pitorescul orășel de coastă al Bulgariei pe-atunci.
În fine, am ezitat mult, recunosc. Nu ne-a atras petrecerea concediilor pe litoralul bulgăresc, grecesc sau oricare altul din zona Balcanilor, așa că problema pașapoartelor a fost amânată sine-die. Bine, din 2007, nici nu mai era nevoie, dar chiar și-așa, nu ne-a tras ața spre mare. Am preferat muntele (Bucegi, Retezat), Delta Dunării sau Sibiul cu ale sale sate din Mărginime ori Fundus Regius. Minunea s-a produs în 2010, când am început să cunoaștem și să iubim frumusețile vecinilor de la sud de Dunăre - Nessebarul, Sunny Beach, peșterile din parcul național Russenski Lom, Veliko Târnovo și încă multe altele, despre care mi-am propus să mai vorbesc pe-aici.
Și pentru că tot ni se făcuse dor de marea noastră cea neagră după venirea din Grecia (nu și de litoralul nostru, desigur), am hotărât că cel mai nimerit ar fi s-o admirăm din Balcic, împlinind astfel și visul nostru mai vechi. La o lună după ce praim-ministărul român a tăiat panglica de inaugurare a A2-ului între Cernavodă și Constanța, ne pornim și noi spre Balcic. Ei bine, chiar dacă nu e finalizată integral (mai sunt porțiuni în lucru, unde traficul este deviat pe contrasens, circulându-se pe o singură bandă pe sens - practic, ca pe orice drum normal), e o diferență majoră față de traficul superaglomerat care ne scotea peri albi pe dn22C, mai an. Se merge bine, fără ambuteiaje, deși fiind zi de sâmbătă, mi-era un pic teamă. Soarele se-arată la orizont și începe să urce repede pe cer, fără să încingă prea tare cu razele sale strălucitoare atmosfera dimineții. Se prefigurează o zi frumoasă, fără arșiță. Așa să fie?
Ieșim de pe A2 la Medgidia, ne îndreptăm spre Negru-Vodă. E drumul cel mai scurt pe hartă și, chiar dacă nu l-am parcurs niciodată, merg cu încredere. M-am convins de mult că drumurile lor naționale sunt la fel de bune ca ale noastre, nu mai am emoții. Ca să nu mai spun că sunt muult mai libere. Traversăm General Toșevo, facem stânga în centrul micuțului oraș, și după încă o oră de condus pe-un drum pustiu-pustiu prin podișul Dobrogei de Sud, intrăm în Balcic. Orașul îl mai tranzitasem în urmă cu doi ani, pe drumul de întoarcere din Sunny Beach, dar n-am oprit deloc atunci, fiindcă toți pasagerii căzuseră în lumea viselor, răpuși de canicula după-amiezii. Așa că mă orientez ușor și găsim rapid White House Family Hotel, locul unde aveam să ne petrecem cele două zile de vacanță în Balcic.
De o bună perioadă de timp, pentru stabilirea locului de campare, mai cu seamă când călătoresc în străinătate, folosesc cu încredere sfaturile celui mai bun prieten al meu în materie de voiaj - booking.com. Nici de astă dată n-am făcut excepție, căutând asiduu o locație cât mai convenabilă, din toate punctele de vedere: cameră mare, de trei persoane :), condiții decente (nu lux), apropiere de țărm/plajă, nu în ultimul rând, preț. La White House Family sunt întrunite cu prisosință toate cele de mai sus, fără discuție. Iar prețul este chiar decent - 50 de euro pe noapte. Unde, pe litoralul românesc, mai găseam ceva la fel de convenabil, doar pentru o noapte? Și încă în vârf de sezon - 18 august! Greu de spus..





















Am lăsat bagajele în cameră și-am luat la pas faleza, în direcție nordică. Având noroc de temperaturi prietenoase (n-au depășit 30°C tot week-end-ul), plimbarea a fost o plăcere. Am admirat pe îndelete clădirile vechi ale centrului, din vremea în care Balcicul era doar un sat pescăresc și-atât. Pare și-acum la fel de boem, simt în aer același parfum patriarhal care a atras și polarizat intelectualitatea românească în perioada interbelică, perioadă de efervescență creatoare nemaiîntâlnită în cultura română.
Lipsește complet agitația specifică unei așezări litorale, ceea ce nu mă deranjează câtuși de puțin. Îl asemăn puțin cu Eforie Nord, dar parcă orășelul nostru e mai vivant pe timpul sezonului estival. Aici nu e cazul, nici măcar în zona plajei, mascată de un dig al silozului vechi, dig care o protejează de valurile din larg, dar care o face, totodată, destul de greu de găsit. O vizităm en pasant, ne udăm doar puțin picioarele, nu insistăm cu plaja, e miezul zilei. Ne întoarcem agale spre hotel și hotărâm să luam masa la una din multele terase de pe faleză. O salată bulgărească și o dorada la grătar ne fac să vedem cu alți ochi frumusețea orașului-stațiune-port la Marea Neagră. De la masă admirăm imensitatea mării și liniștea sa neveridică (niciun val nu-i tulbură liniștea), ascultând clipocitul ușor al apei sub picioare... terasa aleasă stă sprijinită de țărm la un capăt și suspendată deasupra mării la celălalt. O plăcere dejunul, parcă și mai savuros cu așa un peisaj sub priviri. Să mai spun că nu cred să existe în Balcic vreo terasă unde chelnerii să nu vorbească românește? Nu, că asta-i nu-i o noutate pentru nimeni. :) Nu mă pot abține nici de data asta să-i admir (a câta oară?) pentru modul în care știu să facă turism. Iar pe noi, românii, chiar să ne facă să ne simțim bine-primiți, întotdeauna.
Ajungem în cameră, cei mai mici dintre noi manifestă vădite semne de oboseală. Nu-i ușor să te trezești la 5, ca să te pornești devreme la drum, pot confirma și eu. Tati, dormi cu mine? Nu, mai vreau să ies. Te rooog!.. No, bine, hai că stau cu tine până adormi... și uite-așa, ușor, încep să clipesc și eu.. o dată, de două ori, de trei... cam pentru vreo două ore juma'te, în total.  :)) 

 
 
 






















Seara ieșim din nou pe faleză. Briza ușoară a mării ne face plimbarea extrem de plăcută. De data asta, schimbăm direcția, o luăm spre sud. Până unde? Până la Albena, dacă vrem. Sau dacă ne țin picioarele, mai corect spus. De vreo doi ani, bulgarii au construit un drum pe malul apei care leagă orașul de stațiunea satelit, Albena. Din nou, respect!
Unde o fi castelul? De la șosea mi-aduc aminte că nu l-am văzut acum doi ani, deși am trecut pe lângă niște indicatoare care ar fi trebuit să mă ajute. Mda, nu mă uitam în direcția corectă, priveam pe geam în stânga mea, crezând că e amplasat mai spre deal, când, de fapt, era în dreapta, cât mai aproape de malul mării. 
Ah, iată-l, în toată splendoarea sa. E superb - o construcție minionă, elegantă, dar impozantă, totuși, prin prestanța unei arhitecturi simple, cu vădite influențe orientale. Fără tendințe de grandomanie precum ale celor construite în prezent, vezi palatele de nabab parvenit de pe malul Snagovului - of, Doamne, ce hidoșenii, cât prost gust!.. 
Am citit odată că regina a ținut să construiască acel minaret lipit de castel tocmai din respect pentru populația majoritară a Cadrilaterului, în perioada respectivă - ce gândire profund umanistă, ce înțelegere a armoniei între diferitele etnii ale României Mari!.. Păcat că oameni deosebiți ca ea nu se mai nasc acum. Oamenii dotați cu un simț artistic și o sensibilitate atât de deosebite sunt din ce în ce mai rari, și nu numai la noi.
Un joc de lumini bine proiectat îl pune și mai bine în valoare în faptul serii. Are un șarm deosebit, îți taie respirația. Să fie oare numai bucuria noastră copilărească de a-l vedea, după o așteptare atât de lungă? Să ni se pară doar nouă? Nu cred, veniți să vă convingeți. :)))
E noapte, programul de vizitare s-a închis de mult. Vom reveni mâine, să-i savurăm esența în tihnă.

Dan
31.03.2013 



















9 comentarii:

  1. Balcic este un loc care ți se poate lipi de suflet. E greu să nu te lași cucerit de tot ce mișcă, de tot ce vezi, auzi, dar, mai ales, de tot ce simți. Am fost de vreo trei ori și cu siguranță voi mai merge.
    M-ai făcut să privesc lung pe geam, Dane. Ce-o fi asta?

    RăspundețiȘtergere
  2. Dor de ducă, Bubu, e clar. :))
    La fel am simțit și noi. Și de-acum e stabilit, ori de câte ori ni se mai face dor de marea noastră, Balcic e cap-compas. :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Te salut, Dănuţ !
    Ca întotdeauna, tu pui mult suflet în descrierile tale iar eu...eu...nu mai am rabdare să mai citesc. Dar vine o zi în care îmi dau seama ce pierd prin lipsa mea de răbdare. Ar putea fi o ţintă şi pentru mine, Balcicul. Recunosc, dincolo de Dunăre n-am ajuns decât trecând peste podurile de la Budapesta. Aici , la doi paşi , încă nu m-am învrednicit.Şi când îmi fac bilanţul şi constat că sunt o sumedenie de locuri frumoase în ţară şi eu încă nu le-am văzut...amân mereu acel moment .

    RăspundețiȘtergere
  4. Mulțumesc, Radu, pentru avertisment. Nu știu de ce se întâmplă chestia asta cu mesajele tale.. doar câteodată, nu mereu.
    Radu, nu e la "impuse" lectura blogului, să știi :).
    Bulgaria poate fi o țintă fie și numai pentru o zi de week-end, fără cazare. Doar treci Podul Prieteniei și ai atât de multe de văzut!
    Știai că cea mai apropiată peșteră de București e în Bulgaria? Orlova Chuka, la numai 110km spre sud, lângă un mic oraș numit Dve Mogili (Două Movile).

    RăspundețiȘtergere
  5. Dan , mulţumesc pentru sugestie !
    Aş opta pentru o baltă mai bună ca aici ...Cu stalgmitele ...nu le am de nici un fel. Am intrat şi eu în câteva peşteri din Apuseni şi consider că-mi ajung.

    RăspundețiȘtergere
  6. Sunt convins că au și bălți faine, Radu. Poate chiar și mai curate, mai civilizate. Cu siguranță, mai neaglomerate. Doar că nu m-a interesat aspectul ăsta până acum.
    Am auzit însă, că peștele nu trage decât dacă te-aude vorbind bulgară.. când aud română se cam dau la fund. :)))

    RăspundețiȘtergere
  7. Ştiu si bulgara ...Uite: LECANOCIDEŢA :D ))))))

    RăspundețiȘtergere
  8. Cind eram elevi, in fostele vremuri, in scolile din Galati se organizau in fiecare vara excursii in tara vecina si prietena. Am fost la Balcic prin clasa a 5-a, dar cui ii pasa de castelul reginei Maria, cind noi daduseram de alunele bulgaresti, Schweppes si alte bunatati nemaivazute pe la noi... :)).
    De vreo citeva saptamini ne-am propus si noi pentru vara asta sa iesim 2 zile la Balcic... Daca mai aveam vreo retinere, articolul tau a risipit-o... deci musai ajungem acolo!
    Superba descriere, cred ca nu ti-ar fi stricat o cariera de ghid in turism... stii sa pui suflet :)

    RăspundețiȘtergere
  9. Mulțumesc, Cătălin. Poate odată-și-odată reușesc să schimb macazul :)). Cum zice americanu', never say never.
    E minunat la Balcic, să știi, îți recomand din toată inima s-ajungi din nou acolo. Sunt sigur că percepția din copilărie nu mai e valabilă acum, fie și numai pentru faptul că nu mai suntem copii.
    Parcă natura e mai sălbatică aici, a fost mai ferită de invazia omului.. și parcă și Marea Neagră e mai frumoasă, mai curată, mai liniștită.. netulburată de miile de turiști, ca pe litoralul nost'.

    RăspundețiȘtergere