Cronica unei dispariții anunțate

Munții Apuseni sunt locul unde întrezărești la tot pasul istoria, poți simți cum realitatea se împletește armonios cu legenda. Fiecare colț de munte poartă cu sine o poveste interesantă, de demult, din vremurile când zăpada le acoperea cu generozitate crestele și nu se topea niciodată. Fiecare piatră pare că a văzut atât de multe în viața sa zbuciumată, de când s-a născut, cu milioane și milioane de ani în urmă, și până la momentul de-acum, când noi, muritorii, vom fi trecut nepăsători și reci pe lângă ele.

Păcat că pietrele nu pot să vorbească, cu siguranță că ne-ar opri câteva minute în loc din graba noastră nebună (nu știu de unde și nici către ce...) și ne-ar pofti oleacă la taifas. Ne-ar invita să le ascultăm poveștile sau legendele, or poate-ar începe să-și depene amintirile. Din vremuri imemoriale, de pe timpul basmelor cu Zâne și cu Feți-Frumoși :), pâna la istoria zbuciumată a ultimelor secole. Aș vrea să pot să le ascult întins pe iarbă într-o poiană din Apuseni în fiecare zi de vară (așa-i de minunată aroma unei pășuni de munte!) și, de ce nu, aș vrea chiar să adorm sub cerul liber, cu o poveste șoptită dulce la ureche cu inconfundabilul accent ardelenesc... musai că piatra are și ea un pic de accent, că doar îi piatră din Ardeal, nu? :)

Am avut plăcerea să petrecem un concediu în inima Apusenilor acum 5 ani, la Gârda de Sus. Comună mare, răsfirată, aruncată pe dealurile și munții de pe Valea Arieșului, cu mulți oameni locuind în cătune izolate prin creierii munților. Unul din cătune se numește chiar Ghețari, are doar câteva căsuțe prin preajma celebrei peșteri. Scărișoara am vizitat-o prima dată în '86, am revăzut-o după 20 de ani. Constat că majoritatea locurilor frumoase pe care le-am vizitat când eram un pic mai june, am ajuns să le revăd după 20 de ani (câtă dreptate avea Dumas!). Numai că atunci când le-am văzut prima oară nu aș fi zis că vor trece atâția ani până să le revăd, tot timpul mă gândeam: "la anul voi fi iar aici". E bine și mai târziu, decât deloc.

Ca să fiu sincer, concediul amintit nu prea ne-a oferit odihna așteptată peste an. Dar nu putem învinovăți pe nimeni, ne-am făcut-o cu mâna noastră, dacă pot să spun așa. Am vrut să vedem cât mai multe din minunățiile Apusenilor, iar pentru asta trebuie să mergi pe jos, nu glumă. Muntele a avut grijă să nu-și lase frumusețile chiar la șosea, majoritatea le-a păstrat prin locuri prin care mașina nu ajunge mai deloc, așa că am adunat ceva kilometri parcurși în pas vioi de pieton.:) Rând pe rând, ni s-au dezvăluit Groapa Ruginoasa, Cascada Vârciorog, Ghețarul de la Scărișoara (ce binecuvântare să iei o gură de aer rece după un marș de 7-8 km pe un soare ucigător!), Cheile Ordâncușei, Peștera Urșilor, Cascada Răchițele, Monumentul de la Mărișel... Nu am ajuns la Padiș, nici la Cetățile Ponorului, spre regretul meu, dar rămân pe data viitoare. Sper că mai devreme, nu tot peste 20 de ani...

În afara acestor minuni ale naturii, am mai avut un obiectiv precis în minte, pe care nu vroiam să-l ratez cu niciun chip: Roșia Montană. Sau Alburnus Maior, dacă vreți să-i păstrăm rezonanța istorică. O dată, pentru că este dovada priceperii omului când se ambiționează să învingă piedicile naturii în goana după bogățiile ce zac ascunse în pământ, a doua, pentru că, eram/sunt convins că totul se va sfârși aici când va începe proiectul cel nou de exploatare a aurului. Am urmărit de-a lungul timpului (urmăresc în continuare), de prin 2002-2003, nu mai rețin exact, dezbaterile pe tema aprobării respectivului proiect și, din toate argumentele expuse, dar și din matrapazlâcurile date în vileag, mi-a fost teamă că vom ajunge prea târziu, că nu vom mai apuca să vedem galeriile romane. În acel an adia o undă favorabilă startului lucrărilor, apoi prin 2008 cei care se opun au reușit să obțină în instanță o decizie definitivă de anulare a certificatului de urbanism. Dar cum la noi termenul "definitiv" are cu totul și cu totul alte înțelesuri decât percepția unanimă, tabăra "pro" a solicitat/obținut un nou cetificat. Aș zice incredibil, dar pe-aici s-au mai văzut destule, așa că n-are rost să exagerez.
....................................................

Spre neplăcuta mea surprindere, de-o vreme încoace prezidentul nostru a hotărât că e momentul să ia taurul de coarne și să le dea un dos de labă peste față potrivnicilor acestui proiect (n-ar fi prima dată, cu siguranță nici ultima). Să ne spună tuturor cât de utilă este exploatarea pentru noi toți (fraierii), cum vine aurul și crește și sporește ca-n povești rezerva BNR și, în general, ce pleașcă ne-a picat pe cap și ce mană cerească reprezintă RMGC pentru românii din toate colțurile planetei. A, și să nu uit, ce tembeli suntem că în loc să zicem "sărumîna!" venim și-i dăm cu piciorul, cu pretenții de-astea aberante - de protejare a mediului, de conservare a sitului arheologic, de prezervare a patrimoniului construit în Roșia Montană... și "altele" la fel. Eu mă gândeam mai degrabă că, dimpotrivă, abia acum dăm dovadă și noi, românii, că ne-am maturizat, că ne-a venit mintea la cap și nu mai avem impresia că tot ce zboară se mănâncă. Adică, în traducere, nu mai credem și acum, ca prin anii '90, că ăia vin aici de dragul nostru, că îi doare foarte tare dezvoltarea durabilă a satului, dar mai ales bunăstarea populației. Haida, deh! Povești, nici copiii nu le mai cred. Vin să-și umfle buzunarele, punct. Și dacă le iese pasiența, le vor umfla cu nădejde.

Prin primăvara, am avut de prezentat o temă la un seminar de echilibre și dezechilibre în țara noastră, fie ele naturale sau umane. Mi-am ales ca subiect Roșia Montană, mai cu seamă că am urmărit istoria controversatului proiect timp îndelungat. Cu toate că am încercat să fiu obiectiv, cu greu am reușit să găsesc și câteva aspecte pozitive ale acestui proiect. 
......................................................

Scurt istoric RMGC

- este formată prin asocierea SC Minvest SA Deva (19,31% din acțiuni – adică statul), Gabriel Resourses Ltd. Canada (80,0% din acțiuni – oopa, păi cam aici pleacă banii!) și acționari minoritari (0,69% din actiuni); a obținut o concesiune pentru o suprafață de 4282 ha în zona Roșia Montană (dacă vroiam și eu 1 ha, nu mi-ar fi dat nimeni, ăstora – fără număr!);

- proiectul prevedea închiderea exploatării miniere a firmei Minvest Deva (cca 775 locuri de muncă - problemă rezolvată - mina a fost închisă în 2007, din cauza nerentabilității... sună familiar, nu?) și organizarea celei mai mari exploatări aurifere din Europa, pentru extragerea unei cantități de aproximativ 300 tone de aur și 1600 tone de argint, prin metoda excavărilor la suprafață, în 4 cariere deschise, estimate la 100 hectare fiecare, prin decopertare; acest procedeu presupune extragerea unei cantități de peste 220 milioane tone de minereu, ținând cont de concentrația scăzută în metal, de cca 1,6 g/tonă pentru aur și cca 7 g/tonă pentru argint;

- roca sterilă va fi depozitată în două halde (Cetate - 66 ha, Cârnic - 70 ha); nămolul epuizat, rezultat în procesul tehnologic după extracția aurului și argintului, va fi acumulat într-un bazin de decantare (lac deschis) cu o capacitate de 250 milioane tone și o suprafață estimată la cca 100 ha (până la 600 ha), în spatele unui baraj înalt de 180 metri, construit din rocă sterilă (aici băieții bat și Vidraru, cu ai săi 166m!! măi, să fie... chiar așa?!..).

Beneficii previzibile

- Pentru RMGC, în calitate de actionar majoritar, după numărul de acțiuni = > 80% din profit; proiectul fiind realizat într-o zonă declarată defavorizată, beneficiază și de scutiri de impozite pe o perioadă de 10 ani și reduceri la taxele vamale, astfel că va exporta aurul și argintul extras, practic la prețul de cost.

- Pentru Stat, redevențe de exploatare în valoare de 2% din profit (estimate de unele surse la cca 4,4 milioane USD anual - hei, banii ăștia s-ar câștiga mai ușor impozitând pe alde guță, salam & comp., nu credeți?), o sumă neînsemnată în comparație cu profitul firmei; veniturile obținute de Stat, afectate de scutirea de impozite și taxe vamale acordate RMGC, înseamnă un profit derizoriu - singurele impozite încasate de stat vor fi cele pe salariile lucrătorilor (tot ai noștri, săracii!).
....................................................

Datele de mai sus, despre RMGC și beneficiile pentru fiecare parte implicată, le-am inserat cu un singur scop: se vede cu ochiul liber că afacerea este benefică pentru oricine or vrea onor conducătorii (pentru ei, cu siguranță!), mai puțin pentru plebe. Iar pe noi, plebeii, ne mai duce și capul, din păcate, nu putem fi prostiți/mințiți în față la nesfârșit.

Nu vreau să mai insist asupra problemei ecologice, ea există și-acum, nimeni nu o neagă. Da, în lume 80% din exploatări se fac cu cianuri, dar poate ăia știu să le decanteze, nu ca noi. V-amintiți de Baia-Mare, în 2000, când lacul de acumulare a scăpat ceva cianuri în Săsar, iar pe Tisa pluteau peștii cu burta-n sus? Iar combinatul nost' tăcea mâlc.. țin să fie, țin să fie?!... Ungurii însă, s-au prins până la urmă, nu-s fraieri, și ne-au băgat la plată. Stați liniștiți, oamenii de la Roșia vin și ne spun că vor face la final reecologizarea zonei… păi, hai s-o lăsăm ecologică, așa cum e acum, și nu va mai fi nevoie de "reecologizare", n'est-ce pas? Scutiți niște bănuți, de ce să vă bateți joc de ei? Și de noi, în final.

Ultima chestiune, dar care mi se pare la fel de cumplită, este distrugerea unui sit arheologic deosebit, unic la noi în țară, nu știu dacă și prin Europa (n-are importanță). Știm cu toții în ce mod, dubios e puțin spus, s-a făcut descărcarea de sarcină arheologică pe suprafața ce va fi bărbierită - fără cercetări amănunțite, mai din birou, oamenii băteau fierul cât era cald. Știți, probabil, povestea profesorului Ioan Piso, directorul Muzeului de Istorie Națională de la Cluj-Napoca. A fost dat afară pentru că a îndrăznit să spună că nu s-a făcut cercetare arheologică mai deloc. Cei care și-au dat acordul (din ministerul culturii) ar trebui să înfunde pușcăria. Vesticii, dacă au astfel de situri, știu să le conserve, nu permit săpături pe lângă ele. Faptul că la Roșia Montană se vor folosi sute de tone de dinamită poate avea ca efect prăbușirea unor galerii, încă nedescoperite, săpate în perioada romană, niște bijuterii din punct de vedere tehnic. Am coborât în mină și le-am văzut, pot confirma. Izbitoare este simetria galeriilor tăiate în piatră de romani, acum mai bine de 2000 de ani, prin comparație cu cele exploatate de România, după 1948. Parcă romanii erau cei care dispuneau de tehnologie mai avansată, nu contemporanii noștri. 
Din nefericire, ce-am văzut acolo acum 5 ani m-a dus la concluzia că proiectul va deveni la un moment dat realitate palpabilă. Ce face Băsescu acum vine să-mi confirme temerile de-atunci. Am spus-o tuturor prietenilor când ne-am întors din Apuseni, s-au băgat prea mulți bani acolo, ca să mai poată opri cineva bulgărele odată pornit la vale. Foarte multe jeep-uri (cu sigla RMGC) cutreierau localitatea de la un capăt la celălalt, încercând să mai convingă pe unul sau pe altul să vândă. S-au oferit sume enorme pentru achiziția caselor și/sau terenurilor localnicilor, de asemenea, pentru un lobby foarte susținut, inclusiv la UE. Bani buni au mers și pentru reclamă la TV, s-au alocat fonduri generoase și pentru cercetători aserviți care să demonstreze științific alegațiile RMGC, nu în ultimul rând - s-au dat bani grei pentru comisioane la nivel local/regional/central (să le spunem pe șleau - șpăgi). Singura speranță pentru oprirea acestui proiect ar mai fi la UE, doar ăștia le mai dau peste degete celor din conducerea țării, când "deraiază" grosolan de la program. Dar... să nu ne îmbătăm cu apă rece... și acolo tot banii fac legea.

La final, vreau să mai fac doar o umilă sugestie: dacă nu ați vizitat Roșia Montană până acum, faceți-o degrabă, ar mai fi un an de liniște. Apoi Roșia Montană va dispărea sub tunetul dinamitei ce-o va trimite direct în cartea de istorie.

Dan

01.09.2011