Din când în când, serviciul îmi solicită lungi deplasări prin țărișoara
noastră dragă. Partea bună e că acestea îmi alungă, întrucâtva, monotonia
muncii de birou. Partea proastă e că, neducând niciodată lipsă de așa ceva de-a lungul timpului (ba chiar dimpotrivă), nu prea mă mai
entuziasmează deloc aspectul. Șofatul îndelung, oboseala acumulată (multă),
schimbarea patului pentru o noapte-două (care-mi alungă liniștea unui somn
odihnitor), cafeaua ratată dimineața uneori (fără o cafea bună, pornirea mi-e
cam dificilă, indiferent de meridianul pe care orbitez), parteneri pe care nu
ți-i alegi etc. toate acestea mă fac să nu duc deloc dorul deplasărilor. Sau
poate... explicația e mult mai simplă și încerc să o evit: îmbătrânesc și perspectiva se mai schimbă. :)