Translate

duminică, 27 ianuarie 2013

Târgu-Mureș, escală pentru o zi

Am ajuns aici pentru că Sighișoara era sub "ocupație", turiști din toate colțurile țării (și nu numai) invadând Cetatea pe perioada Festivalului Medieval. Distanța relativ mică, 55 km, a fost principalul motiv al alegerii făcute. Și, nu în ultimul rând, faptul că Târgu-Mureș e un oraș deosebit de interesant, oraș pe care l-am descoperit de mult, în urmă cu 15-16 ani, când pașii mi-au călcat pentru prima oară aici.

joi, 17 ianuarie 2013

Sighișoara, parfum d'amour médiévale

Eram student în vremea când a debutat Festivalul Medieval de la Sighișoara. Îmi amintesc că, la data deschiderii oficiale a primei reprezentații, mi s-a părut o idee grozavă celebrarea unor tradiții de mult uitate, a unui mod de viață de mult apus. În timp, ideea a prins și la case mai mari, sunt și alții (mai înțelepți ca noi) care încearcă să recompună trecutul din mozaicul atât de divers (mici piese dintr-un puzzle aleator) care a răzbătut până la noi. Poate și noi am împrumutat idei de la ei. Sau poate noi am fost primii în acest colț de Europă, cine știe? Oricum ar fi, trecutul este parte a prezentului și ar trebui să-l prețuim cu toții. O mână de oameni inimoși din Sighișoara (și nu numai) tocmai asta încearcă să ne demonstreze pe parcursul unei săptămâni de vară, în fiecare an: că suntem urmașii celor ce-au fost. Iar spectacolele și concertele de muzică medievală puse în scenă ori luptele de cavaleri organizate în cetate ne ajută să privim pe viu acum ceea ce în trecut am putut vedea doar cu ochii minții.